Welcome2Cluj va propune mai multe evenimente in acest weekend: vineri va invitam sa luati parte la Târgul de Turism Touristica , sambata va asteptam la Concert: Kenny Garrett – Do Your Dance, iar duminica va invitam la Targul: Mama Fest .
Vineri
24.02 Târgul de Turism Touristica
Târgul de Turism Touristica
24 – 26 februarie 2017, ora 10:00, VIVO, str. Avram Iancu, nr. 492-500, com. Floresti, jud. Cluj
De ce sa mergi?
Weekendul acesta la VIVO! Cluj-Napoca va avea loc o nouă ediţie a Târgului de Turism Touristica. Fie că aleg o vacanţă cu familia sau cu prietenii, la mare sau la munte, clienţii centrului comercial vor putea alege din pachetele complete, diversificate, special pregătite de agenţiile turistice prezente la eveniment.
Anul 2017 se anunță unul ofertant din punct de vedere turistic. La mare sau la munte, sejururi sau circuite, agențiile turistice pregătesc pachete complete, diversificate pentru perioada de vară.
La această ediție vă vor întâmpina cele mai mari agenții de turism și tour-operatori cu pachete avantajoase la sejururi atât în țară, cât și în străinătate în țările preferate de români pentru perioada verii: Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania sau Croația. Agențiile anunță reduceri de până la 50% pentru rezervările early-bird 2017 și avans de doar 25€. – au declarat organizatorii evenimentului.
Printre cele mai importante lucruri de care trebuie să țină cont atunci când îşi aleg pachetul de vacanță se numără alegerea unei agenții de turism sau a unui consultant care să fie transparent şi de încredere. Astfel în cadrul evenimentului clienții centrului comercial vor avea parte de consiliere, prețuri preferențiale şi siguranța că totul va merge conform planului agreat de comun acord.
Evenimentul organizat de Libero Events va avea loc în perioada 24-26 Februarie 2017, în zona de food-court a centrului comercial.
24.02 Party: The Kryptonite Sparks
Party: The Kryptonite Sparks
Vineri, 24 februarie 2017, ora 21:00, The Shelter, Piaţa Unirii, nr. 25
De ce sa mergi?
The Kryptonite Sparks embark on an interplanetary endeavour. Come see them fly!
Exploratori sonici, The Kryptonite Sparks sunt un power-trio incandescent, o combinație eclectică de indie, alternative și hard rock, cu influențe din Cream, Arctic Monkeys, Black Sabbath și Pink Floyd.
În formulă de 3 sunt împreună din 2013, când lansează și primul lor EP (”The Kryptonite Sparks”).
În toamna lui 2014 se alătură trupei Vița de Vie în turneul lor ”Fenomental”, iar în primăvara lui 2015 au primul lor turneu național ”METALHEAD Best Alternative Newcomers”, împreună cu Pinholes.
Electric Castle, Zilele Prieteniei Bergenbier, Fish-Eye Fest sunt doar câteva din fest-urile la care TKS participă.
În 2016 The Kryptonite Sparks semnează cu Universal Music România și lansează cel de-al doilea lor material discografic, ”Doi // A doua undă de bruiaj”, avându-l ca producător muzical pe Adrian Despot.
Piesele se bucură de succes, fiind difuzate la radio-uri precum TANANANA, RFI, Smart FM, Radio Trib, Definite Rock iar albumul a apărut și în top-ul ”Celor mai ascultate albume alternative” pe Deezer.
24.02 Expozitie de fotografie: Poșta Aeriană
Expozitie de fotografie: Poșta Aeriană
24 februarie – 19 martie 2017, ora 18:00, Muzeul de Arta, Piata Unirii, nr. 30
De ce sa mergi?
Studenții la artă din Cluj-Napoca și Dortmund își surpind orașele prin lentila aparatului foto și le prezintă publicului clujean într-o expoziție de vederi generoasă și captivantă la Muzeul de Arta Cluj-Napoca.
Clujul se arată din cele mai tainice și neobișnuite unghiuri: pereți colorați de artiști stradali, străzi întunecate acoperite de ploaie, locații abandonate, umbre, muchii și unghere ale vieții urbane sau pur și simplu viața locuitorilor.
În dialog fotografic cu colegii lor din Dortmund, studenții își proiectează propriile impresii asupra orașului.
În cadrul a două seminarii partenere de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică din Dortmund, studenții au fotografiat orașul lor și și-au trimis fotografiile sub formă de cărți poștale.
Aceștia au trebuit să urmeze motive precum “idyll”, “metamorphosis” sau “earthlings” și să răspundă vederilor primite de la colegii din cealaltă țară. Prin cele 16 teme provocatoare se conturează un portret dinamic – în oglindă – al celor două spații urbane. Expoziția, formată din mai multe sute de vederi foto, este rezultatul acestui proiect unic și va fi prezentată atât la Cluj, cât și în Dortmund.
La vernisaj vor fi prezenți curatorii și studenții autori ai vederilor din ambele orașe.
Expoziție de vederi fotografice din Dortmund și Cluj-Napoca
Vernisaj: 24.02.2017, 18:00
Orar de vizitare: Miercuri – Duminică | 10:00 – 17:00
24.02 Calatorii gastronomice si culturale – Rusia
Calatorii gastronomice si culturale – Rusia
Vineri, 24 februarie 2017, ora 18.00, Cora, b-dul 1 Decembrie 1918, nr. 142
De ce sa mergi?
Cora impreună cu Asociația Părinte inFlorești și Asociația Alegria, in colaborare cu Biblioteca Județeană “Octavian Goga”, Centrul Cultural Rus Cluj și Bestkids, vă invită vineri, 24 februarie, începând cu ora 18.00, să participați la urmatorul eveniment din cadrul proiectului educativ ” Călătorii gastronomice și culturale “.
Vedeta zilei : Rusia !
Puteți “călători” alături de noi, in cea mai mare țară din lume, participând la următoarele activități :
La raionul gastro:
– Călătorie gastronomică in Rusia
Demonstraţii culinare urmate de degustarea de preparate tradiţionale.
Coordonarea activităţii: Anca Toma – tehnician nutriţionist, raw chef
– Atelier “Micul turist”
“O călătorie de o mie de mile începe cu un pas” – Lao Tse
Activităţi destinate copiilor cu vârste cuprinse intre 4 şi 10 ani: curiozităţi şi informaţii diverse, activități creative, jocuri.
Coordonarea activităţii: Laura Babos – preşedinta Asociaţiei “Părinte înFloreşti”
La raionul cultură:
– Atelier “Cartea din valiză”
“Romanul nu-i decât o călătorie prin continentele sufletului” – Ionel Teodoreanu
Activităţi destinate adolescenţilor dornici să redescopere universul lecturii. prin cărţile lui Mihail Șișkin, autor reprezentativ al Rusiei; sugestii de lectură şi informaţii inedite.
Coordonarea activităţii: Delia Bob – preşedinta Asociaţiei “Alegria”
24,02 Cluj Design de Mărțișor
Cluj Design de Mărțișor
24-26 februarie 2017, ora 18:00, Casa Tiff, str. Universitatii, nr. 6
De ce sa mergi?
Un nou an, un nou început. Ne reînoim garderoba şi ne reîmprospătăm ambientul casei cu cele mai fresh haine, accesorii, bijuterii de autor şi obiecte de mobilier şi home decor. Ne înconjurăm de frumos ca să dam start anului într-un spirit pozitiv!
În ultimul weekend din luna Februarie ne vedem la Casa TIFF, la primul târg de design de anul acesta, unde creativii autohtoni dau tonul lucrurilor hip din 2017.
Vă aşteptăm în aceiaşi ambianţă cosy, cu muzică faină şi set-up cool cu care v-am obişnuit deja, dar cu noi produse şi designeri.
Sambata
25.02 Expozitie: Sărbătoarea iubirii
Expozitie: Sărbătoarea iubirii
Sambata, 25 februarie 2017, ora 10:00, Muzeul Farmaciei, Piața Unirii, nr. 28
De ce sa mergi?
Inima a fost considerată dintotdeauna sediul al sentimentelor, deci şi al iubirii.
În scrierile antice, ale lui Galen şi Aristotel, inima era descrisă ca având trei încăperi şi o adâncitură la mijloc. Forma de inimioară s-a născut probabil din încercările de reprezentare a inimii conform acestei descrieri.
În perioada renaşterii, inimioara a ajuns să fie folosită ca simbol al romantismului şi iubirii curteneşti, dar şi în imagini religioase, ca inima sacră a lui Cristos, şi în contexte laice precum pe cărţile de joc. În perioada barocă inimioara era un motiv omniprezent în scrisorile de dragoste şi felicitările de Valentine’s Day.
Între timp au devenit populare şi reprezentările anatomic corecte ale inimii, în planşe, tratate şi modele anatomice, organul inimă fiind deja separate de ideea de sediu al sentimentelor ci tratat ca “pompă” a sistemului circulator.
Vă invităm să descoperiţi diferite reprezentări ale inimii în cadrul Colecţiei de istorie a farmaciei – pe tavanul Officinei, pe diplome de farmacişti, pe sticluţele pentru Elixirul Dragostei, pe planşe anatomice şi pe electrocardiografe.
În cadrul evenimentului puteţi vizita şi expoziţia temporară „Animale vindecătoare. ingrediente de origine animală în vechile farmacii transilvănene” şi grupajul FOCUS, obiectul lunii, care în februarie este dedicat produselor pe bază de Aloe Vera.
25.02 Piesa de teatru: ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI
Piesa de teatru: ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI
Sambata, 25 februarie 2017, ora 19:00, Teatrul National „Lucian Blaga”, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: intre 10 si 50 lei

De ce sa mergi?
Romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război a fost scris în anul 1930. Trecuseră doisprezece ani de când Camil Petrescu se întorsese de pe front, cu auzul slăbit, rănit de trei ori în cei doi ani petrecuți în tranșee. În procesul de creație a personajului său, Gheorghidiu, au contat enorm atât experiențele din timpul Primului Război Mondial, momentul înrolării de la 1 august 1916, cât și viața lui de student la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, studiind în paralel și la Școala de Ofițeri (de une iese cu gradul de sublocotenent). Pe lângă „afundarea în regiunile obscure ale conștiinței” după cum spune Tudor Vianu, căutarea unei „exactități aproape științifice în despicarea complexelor sufletești tipice”, îl preocupase pe Camil Petrescu încă din timpul lucrului la piesa Jocul ielelor, în vara anului 1916.
După cum mărturisește însuși autorul: „Orice lucrare a mea are o creștere arborescentă, adică este într-o dezvoltare continuă, se amplifică ramificându-se pe toate dimensiunile ei […]. Această creștere se face practic în diferite etape, ca o schiță care se amplifică treptat, prin episoade noi adăugate lateral sau intercalate în urmărirea ideii generatoare, din comandamentul unei organicități.” Această organicitate arborescentă se regăsește atât în roman, cât și în adaptarea scenică propusă astăzi, în premieră națională, de Ada Lupu.
Roxana Croitoru și Eugenia Sarvari
Eroii… de la imagini mentale la imagini scenice
În viziunea scenică a Adei Lupu, frământările conștiinței sublocotenentului Gheorghidiu iau forma unui dialog terapeutic cu Psihologul, personaj inventat, desprins însă și el din carnea eroului camilpetrescian, care îl ajută să privească mai atent în sine însuși și să se confrunte cu cele două dimensiuni copleșitoare ale vieții sale: iubirea și războiul.
Această introspecție, gândită aproape cinematografic de regizoare, duce la dedublarea eroului din roman prin prezența scenică a doi actori. Astfel, El este Ștefan Gheorghidiu cel care vorbește, bântuit de un sine prea-plin, un „suflet tare”, așa cum spune Pompiliu Constantinescu, „rătăcit în viață și neadaptat la compromisuri, stăpân pe o minte geometric organizată, dar descompus de asaltul insidios al iubirii”. Celălalt Gheorghidiu e acel Ștefan din trecut care trăieșteultima noapte de dragoste pasională cu Ella, care e măcinat de gelozie, care luptă în tranșee în întâia noapte de război. Sunt două imagini în transparență, ale aceleiași conștiințe intransigente în căutarea absolutului în iubire, care se lovește de realitatea socială a relației de cuplu.
Printr-un fel de dedublare psihanalitică și de multiplicare a spațiilor mentale și fizice, toate personajele intră într-un labirint pluridimensional unde se confruntă crezuri, conștiințe, prejudecăți, proiecții, dorințe, frustrări, orgolii, angoase, iubiri și regrete. Concepția scenografică a Iulianei Vîlsan, aliată întregului aparat imagistic video, contribuie organic la transpunerea scenică a unei adevărate vivisecții a conștiinței eroului camilpetrescian.
dramatizare de Ada Lupu, după Camil Petrescu
regia: Ada Lupu
scenografia: Iuliana Vîlsan
muzica: Alin Stoianovici
video: Lucian Matei
asistent de regie: Olivia Grecea
maestru de lumini: Jenel Moldovan
coregrafia: Horia Pop , Ioana Lascu
Distribuţia:
El: Sorin Leoveanu
Ella: Ramona Dumitrean
Gheorghidiu: Cristian Grosu
Psihologul: Dragoş Pop
Deputatul (Nae Gheorghidiu): Ovidiu Crişan
Unchiul (Tache Gheorghidiu): Petre Băcioiu
Orișan: Cristian Rigman
Colonelul: Cătălin Herlo
Căpitanul Corabu / Coleg 1 / Bărbat 1: Emanuel Petran
Căpitanul Dimiu / Coleg 2 / Bărbat 2: Radu Lărgeanu
Căpitanul Floroiu / Coleg 3 / Bărbat 3: Miron Maxim
Anișoara / Doamna / Cocota: Romina Merei / Alexandra Tarce
Anica / Altă femeie / Servitoarea: Adriana Băilescu
Domnul G: Matei Rotaru
Avocatul: Cătălin Codreanu
regia tehnică: Doru Bodrea
lumini: Mădălina Mânzat , Alexandru Corpodean , Ionuț Maier
sonorizare: Marius Rusu
proiecţie video: Vasile Crăciun
camera video live: Vlad Negrea
sufleor: Ana Maria Moldovan
25.02 Piesa de teatru: Homemade
Piesa de teatru: Homemade
Sambata, 25 februarie 2017, ora 19:00, Teatrul Maghiar de Stat, str. Emil Isac, nr. 26-28
Pret bilet: 15-30 lei
De ce sa mergi?
„Părinți”’ este un proces de creație și o cercetare sociologică despre situația familiilor, axat în special pe participanții din cadrul proiectului.
Obiective: crearea unei echipe de cercetare pasionată de această temă; implicarea specialiștilor din domeniu; implicarea unui regizor, a unui dramaturg, și a mai multor actori, care vor formula întrebările centrale pentru realizarea unui spectacolul de teatru.
În prima etapă a proiectului au avut loc 70 de interviuri, despre relația părinte-copil, cu tineri între 12-19 ani și cu diverși părinți. Întrebările au fost redactate împreună cu psihologi, sociologi și asistenți sociali.
Repetițiile au început în luna iunie, iar în luna august a fost organizat un workshop susținut de regizorul András Urbán din Subotica, Serbia. Inovația acestui proiect constă în faptul că fiecare participant își poate însuși mai multe roluri; cu toții suntem actori, scriem texte, venim cu idei noi, reflectăm și punem întrebări.
Scopul nostru este descoperirea unor probleme existente în familii, relațiile inter-familiare și punerea lor în contextul artei contemporane. Sperăm că acest eveniment va contribui la conștientizarea unor probleme ale comunității, inițierea unui dialog și căutarea posibilelor soluții.
Homemade
Cu:
Csilla Albert
Áron Dimény
Andrea Kali
Melinda Kántor
Csaba Marosán
Rudolf Molnár
Júlia Laczó
Gizella Kicsid
Ágnes Szucher
Dorottya Balogh
25.02 TEDxCluj 2017
TEDxCluj 2017
Sambata, 25 februarie 2017, ora 08:00, Opera Maghiara, str. Emil Isac, nr. 26-28
Pret bilet: 75 euro
De ce sa mergi?
• Am mai fi avut iPhone în cazul în care prietenul Cristofor Columb ar fi procrastinat în port?
• Am cunoaște cu adevărat faptul că Pământul e rotund dacă nu ne-ar fi fost fotografiat de cei care, să zicem așa, aveau nevoie de puțin mai mult spațiu?
• Era arta cu adevărat modernă fără un pătrat negru, gestul genial care o face posibilă în chiar momentul disoluției ei pe termen scurt?
• Dar ce altceva este sportul dacă nu conștientizarea faptului că ceea ce ne duce înspre performanța de mâine este munca de ieri, adunată într-o aritmetică crescătoare?
Ce au în comun cele de mai sus în afară de semnele de întrebare? Care este firul roșu care le traversează? Ce le unește cu adevărat?
Pe scurt, același lucru. Ambiție+dorință+nebunie+vizionarism.
Sau, pur și simplu, aventura de a vedea dincolo de orizont, dincolo de aparențe, dincolo de mulțumitor, dincolo de ”așa a fost dintotdeauna”. A vedea mai departe, mai adânc, mai bine, mai mult. A vedea altfel.
Exact ceea ce ne dorim și de la ediția din 2017. Să vedem ceea ce credem că știm, dar cu alți ochi, unii mai pricepuți. TEDxCluj 2017: GOING BEYOND.
25.02 Concert: Kenny Garrett – Do Your Dance
Concert: Kenny Garrett – Do Your Dance
Sambata, 25 februarie 2017, ora 20:00, Casa de Cultură a Studenţilor, Piaţa Lucian Blaga, nr. 1-3
Pret bilet: 60-155 lei
De ce sa mergi?
Legendarul saxofonist KENNY GARRETT revine pentru al treilea an consecutiv în România și ne prezintă, ca o invitație, ultimul său album: “Do Your Dance”.
“Nu vă așteptați să cânt la fel ca la ultimul meu concert. Mă schimb mereu, urmărind ceea ce spiritul meu simte!” spune Kenny Garrett care, mai mult decât orice alt artist în jazzul tradițional de astăzi, este cunoscut pentru felul in care face publicul să vrea să se ridice și să se miște pe groove.
Considerat de publicaţia Washington City Paper drept „cel mai important saxofonist alto al generaţiei sale”, iar de către The New York Times „cel mai admirat saxofonist alto de jazz după Charlie Parker”, Kenny Garrett a câștigat Premiul Grammy la categoria „American post bop jazz saxophonist and flautist” şi nenumărate alte premii, distincţii, nominalizări, el fiind frecvent selectat în topurile unor reputate reviste de specialitate precum Down Beat şi Billboard.
Pe cât de înzestrat ca muzician – instrumentist şi compozitor – pe atat de activ şi dinamic, Kenny Garrett a îmbinat permanent prezenţele pe scene de concert şi festival cu munca în studiourile de înregistrări. Astfel, discografia sa numără până în prezent nu mai puţin de 19 albume în calitate de lider şi alte 31 de discuri ca sideman.
În vîrstă de 56 de ani (născut la 9 octombrie 1960, în oraşul Detroit), artistul a urcat treptele consacrării mai întâi ca membru în 1978 al Orchestrei Duke Ellington (condusă pe atunci de fiul marelui șef de formație, Mercer Ellington), trei ani mai tîrziu ca saxofonist în Orchestra Mel Lewis, apoi în Quartetul bateristului Dannie Richmond.
“Am cântat cu Sting, am cântat cu Guru sau Q -Tip, dar am urcat pe scenă și alături de legende ale muzicii, cum ar fi Woody Shaw, Freddie Hubbard sau Art Blakey & the Jazz Messengers. Am iubit întotdeauna muzica, în toată varietatea ei”, spune artistul.
Decisivă pentru formarea muzicianului cât şi pentru notorietatea sa a fost colaborarea, timp de cinci ani, cu grupul celebrului trompetist Miles Davis, inclusiv prin realizarea a trei albume împreună cu acesta. În cariera sa de peste trei decenii, Kenny Garrett a colaborat cu iluştri exponenţi ai jazz-ului contemporan precum, pe lângă cei înainte menţionaţi, Art Blakey, Joe Henderson, Brad Mehldau, Freddie Hubbard, Woody Shaw, McCoy Tyner, Pharoah Sanders, Brian Blade, Marcus Miller (cu care a înregistrat cinci CD-uri), Chick Corea, John McLaughlin, Herbie Hancock, Bobby Hutcherson, Ron Carter, Elvin Jones, Mulgrew Miller.
Kenny Garrett va fi secondat de un line-up de exceptie ce îi include pe pianistul Vernell Brown, pe bassistul Corcoran Holt, pe bateristul Marcus Baylor şi pe percuţionistul Rudy Bird.
Duminica
26.02 Mama Fest
Mama Fest
Duminica, 26 februarie 2017, ora 10:00, Bastionul Croitorilor, str. Baba Novac, nr. 2
De ce sa mergi?
MAMA FEST, ediția de mărțișor, vă așteaptă cu noi ateliere, produse și servicii, proiecte fascinante, inițiate de mame!
Ne vom întâlni în prag de sărbătoare pentru a te ajuta să alegi cadourile perfecte pentru familia ta, dar și pentru a participa la:
sesiune de răsfăț,
joacă, joacă și iar joacă pentru pici,
ateliere de sezon,
respiro pe cinste,
târg cu mărțișoare, produse și servicii de soi, create de SUPER MAME (jucării, haine, home & deco, e vremea să îți faci câteva daruri irezistibile! Se anunță o primăvară duioasă!)
proiecte admirabile
UNDE și CÂND?
Bastionul Croitorilor din Cluj, str. Baba Novac, nr.35
Data: 26 februarie de la 10-18
INTRARE LIBERĂ LA TÂRG!
Ne revedem la început de primăvară cu un curcubeu de proiecte, pline de curaj, entuziasm și forță!
26.02 Piesa de teatru: DON JUAN
Piesa de teatru: DON JUAN
Duminica, 26 februarie 2017, ora 19:00, Teatrul National „Lucian Blaga”, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 10 lei – 50 lei
De ce sa mergi ?
Mitul lui Don Juan ține lumea barocă a Renașterii, apărând pentru prima oară în 1630, la Tirso de Molina – El Burlador de Sevilla. În jurul anului 1657, o trupă de comedianţi ambulanţi italieni joacă această piesă sub formă de pantomimă în Franţa, inspirându-l pe Molière, care, în 1665 scrie Don Juan ou Le Festin de Pierre.Dom Juan sau Ospățul de piatră este o piesă unică în opera lui Molière, imposibil de clasificat, nici comedie, nici tragedie, pendulând între cele două genuri, un text care dă și astăzi de gândit, indiferent de raportul nostru cu Cel de Sus, cu iubirea pasională sau cu lumea de dincolo.
În spectacolul propus de Roberto Bacci, acțiunea se petrece în casa abandonată a Comandorului, unde, printre mobile vechi, degradate de trecerea anilor, personajele populează spațiul pe tot parcursul reprezentației. Un element fundamental împotriva căruia Don Juan duce o luptă acerbă este aici timpul. Reprezentarea lui ține de zona minerală, „scurgându-se” la propriu și împânzind scena cu o pulbere fin cristalizată, pe fundalul acompaniamentului la pian.
Roberto Bacci, aflat la a treia colaborare cu Naționalul clujean, după succesele cu Hamlet și Livada de vișini, le explica actorilor că a seduce înseamnă „a duce pe cineva într-un loc minunat, a duce într-o nouă lume. În această accepțiune, Don Juan duce cu el femeia pentru a descoperi un nou început. Este un seducător. Acest lucru îi știrbește aura de cuceritor“. Cât despre latura „umană“ a lui Don Juan „el nu este și nici nu poate fi uman decât în măsura în care miturile sunt umane, în măsura în care mitul, poveste exemplară, hiperbolizează o experiență omenească“, spunea eseistul Ion Vartic. O experiență pe care vă invităm să o împărtășiți cu realizatorii spectacolului.
Distribuţia:
Don Juan: Matei Rotaru
Sganarel: Cătălin Herlo
Donna Elvira: Sânziana Tarţa
Comandorul: Irina Wintze
Don Louis: Petre Băcioiu
Don Carlos: Cristian Grosu
Don Alonso / Cerșetorul: Miron Maxim
Charlotte: Anca Hanu
Mathurine: Adriana Băilescu
Pierrot: Radu Lărgeanu
Suita: Alexandra Tarce , Diana Buluga , Paula Rotar
Soprana: Sânziana Tarţa
Muzician: Renata Burcă
Pretul biletelor:
50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);
10 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.
26.02 Piesa de teatru: Experimentul
Piesa de teatru: Experimentul
Duminica, 26 februarie 2017, ora 20:00, Teatrul Maghiar de Stat, str. E. Isac, nr. 26-28
De ce sa mergi?
Când razele soarelui pătrund pe fereastră, este foarte probabil ca într-un punct oarecare al camerei să apară o lumină albă încadrată de umbra tocului ferestrei sau striată de nervurile ramurilor golite de frunze ale copacului din faţa casei. Oare acestea există cu adevărat? Le văd, prin urmare există. În același timp, ştiu că aceste linii sunt doar închipuiri, proiectări… Atunci când ochii mi se concentrează asupra unor evenimente din trecut, ei se vor, poate, asemeni soarelui sau luminii din proiector. Privirea mea, care pătrunde prin multe lucruri, desenează o imagine care, în acelaşi timp, există şi nu există. Trecutul devine prezent sau poate doar o proiectare a lui aici și acum. De câte ori fac acest lucru, ideal este să fiu deschis. Astfel, poate că imaginea nouă și inedită care se desfăşoară în faţa ochilor mei mă va vrăji. Şi pe măsură ce mă cufund în ea, căutarea, descoperirea şi creaţia ajung să se întrepătrundă.
Amintirea este ea însăși creație. Ne îndreptăm atenția spre ceva inexistent. Mai precis, ea există doar că este invizibilă. Făcând-o să se întruchipeze, o reconstituim, o repoetizăm. În câte variante? Câte sunt necesare. Prezentul transcrie trecutul, care la rândul său redă prezentul.
Protagonista romanului Amantul de Marguerite Duras este însăși autoarea la vârsta de doar cincisprezece ani și jumătate, iar acțiunea se desfășoară într-o colonie îndepărtată a Franței, în Asia. Eroina are o relație scandaloasă cu un bărbat mai în vârstă cu zece ani, personajul adolescent alternând cu cel actual la o vârstă matură. Acesta încearcă să-și reamintească trecutul. Care dintre cele două eroine este mai reală decât celălaltă? Citind cărțile și interviurile lui Duras constatăm cu stupoare că varianta povestirii, pe care o considerăm reală, devine tot mai opacă, în timp ce ni se dezvăluie relația scriitoarei cu propria persoană, cu propria creație, cu prezentul și trecutul. Astfel, în această relație ne recunoaștem, poate, și pe noi înșine. Chiar noi suntem creatorii, poeții propriului nostru trecut.
26.02 Spectacol de opera: MÁGNÁS MISKA
Spectacol de opera: MÁGNÁS MISKA
Duminica, 26 februarie 2017, ora 18:00, Opera Maghiara, str. Emil Isac, nr. 26-28
De ce sa mergi?
A monta una dintre cele mai apreciate operete este fără doar și poate o provocare pe cinste pentru orice regizor, mai ales dacă ne gândim că timp de mai multe decenii, ,,Mágnás Miska” a fost unul dintre spectacolele de succes ale Operei Maghiare din Cluj. Opereta ne prezintă o poveste similară celei cunoscute din ,,Visul unei nopți de vară”: totul se petrece într-o singură zi, în atmosferă de carnaval, cu sentimente exagerate și accente grotești, chiar absurde. ,,Noi considerăm totuși că fiecare eră dispune de mijloace pentru a monta opere născute chiar cu mai multe secole în urmă. Iată, ce căutăm dincolo de ,,Mágnás Miska”: să demonstrăm, utilizând parodia, gag-ul și efectele stilistice ale genului, faptul că opereta este autentică și în secolul XXI” – a declarat László Béres regizorul piesei la conferința de presă organizată cu ocazia premierei. La realizarea spectacolului au contribuit: Gyula Lőrincz (decorul), Andrea Ledenják (costumele), Péter Tasnády–Sáhi (dramaturg) și Melinda Jakab (coregraf). Premiera operetei (cu titrare în limba română) din data de 13 octombrie a fost primită cu mare interes din partea presei şi a publicului, fiind totodată şi prima premieră a stagiunii 2016/2017 a Operei Maghiare.
26.02 Film: Fist Fight
Film: Fist Fight
Duminica, 26 februarie 2017, Cluj-Napoca
De ce sa mergi ?
În ultima zi de şcoală, timidul profesor de engleză Andy Campbell (Charlie Day) încearcă să nu-şi piardă calmul din cauza farselor deplasate pe care le fac absolvenţii, a tăierilor de bugete care îi pun în pericol slujba şi a managementului ineficient.
Însă lucrurile se înrăutăţesc atunci când intră în conflict cu cel mai dur şi fioros coleg, Ron Strickland (Ice Cube) care îl provoacă la duel după ore. Vestea confruntării celor doi profesori se răspândeşte rapid şi ajunge să devină exact soluţia de care liceul avea nevoie.
Din 24 februarie, pe marile ecrane, Ice Cube şi Charlie Day sunt profesori de liceu pregătiţi să-şi rezolve cu pumnul problemele din cancelarie în comedia „Hai să ne batem”, o producţie Warner Bros. Pictures.
regia: Richie Keen
Cu: Tracy Morgan, Christina Hendricks, Ice Cube, Jillian Bell, Charlie Day
Gen film: Comedie
Durata: 90 minute
Program:
Cinema City Iulius
12:00 14:10 16:10 18:10 20:10 22:10
Cinema City VIVO!
11:00 13:10 15:10 17:10 19:20 21:20
Florin Piersic
21:00














