|

27.02-05.03 Sapte evenimente de neratat saptamana asta la Cluj

Printre evenimentele pe care Welcome2cluj vi le recomandă saptamana aceasta la Cluj sunt” Concert: Alexandra Ușurelu, Spectacolul: Cazacii Zburători si Balul Operei 2017 “.

 

Luni

Expozitia: Pictăm pentru Melinda

Luni, 27 februarie 2017, ora 18:00, Cladirea Casino, Parcul Central

1

De ce sa mergi?

Casino-ul din Parcul Central Cluj-Napoca va găzdui în data de 27 februarie 2017 la ora 18:00 vernisajul expoziției de artă plastică „Pictăm pentru Melinda”.

Devenită aproape „marcă înregistrată”, fiind la a doua sa ediție, expoziția va reuni lucrări ale unor artiști consacrați, dar și a unor artiști amatori.

Expozitia este dedicată profesoarei Melindei Farkas, profesor de pictură- educație plastică la Școala Populară de Artă „Tudor Jarda” Cluj-Napoca și la Liceul Teologic Reformat, și are ca scop final susținerea acesteia.

Pe simezele Casinoului Centru de Cultură Urbană veți putea admira lucrări semnate de :

prof. Melinda Farkas
prof. Cristian Goilă
András Koncz-Munich
Judith Koncz-Munich
Noémi M. Lovász
Adina Tart
Adriana Leordean
Aida Pop
Alina Jitari
BabiRose Ilyes
Camelia Fărcaș
Carmen Szekely
Daniel Cosma
Flavius Minteuan
Ioanism
Lavinia Baciu
Maria Andreiu
Mihaela Barbos
Mihaela Pocol
Orsolya Kovács
Petra Marc
Sandaria
Sántha Hajnalka
Simona Harastasan
Smaranda Popescu
Stela Varga
Teodora David
Tudor Schimbischi
Violeta Pop

Expoziția va curpinde lucrări pe teme diverse și stiluri diferite, ținta fiind exprimarea frumosului din perspectiva fiecărui artist.

Această inițiativă a luat naștere din dorința de a oferi sprijin Melindei Farkas într-un moment dificil al vieții dânsei și are potențial caritabil. Doamna profesoară suferă de sindromul Guillain Barre, o boală neurologică rară, care necesită o recuperare îndelungată și foarte costisitoare. Dacă dintre dumneavoastră veți dori să contribuiți financiar, veți putea face acest lucru prin achiziționarea ulterioară a lucrărilor preferate.

Vernisajul expoziției colective „Pictăm pentru Melinda” va avea loc în 27 februarie 2017 ora 18:00, cu participarea Corului Liceului Teologic Reformat Cluj, sub îndrumarea dirijorului prof. dr. Székely Árpád.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 27 februarie – 8 martie 2017, între orele 08:00 și 18:00, la Casino Centru de Cultură Urbană din Parcul Central Cluj-Napoca.

 

Marti

Lansare de carte

Marti, 28 februarie 2017, ora 18:30, Libraria Bookstory, b-dul Eroilor, nr. 6-8

2

De ce sa mergi?

În fiecare femeie se ascunde o creatură puternică, înzestrată cu instincte bune, pasionată, creativă şi înţeleaptă.

Adesea, însă, cultura şi societatea au sufocat această „Femeie sălbatică”, au redus-o la tăcere, încercând cu obstinaţie să o „civilizeze”, forţând-o să-şi asume roluri rigide, care-i înăbuşă elanurile.

Psihanalistă şi povestitoare, fascinată de mituri şi legende, Clarissa Pinkola Estes ne invită să recuperăm această parte adânc îngropată în noi, vibrantă, generoasă, plină şi dătătoare de viaţă. Prin săpături psihoarheologice în ruinele subpământeanului feminin şi făcând apel la vechi tradiţii, mituri şi poveşti, ea ne deschide drumul şi ne arată că stă în puterea fiecăreia să regăsească, înăuntrul său, „Femeia Sălbatică”.

Katalin Moscu este arhitect restaurator prin profesie, consilier personal, deschizător de suflete, ucenic şaman şi cântăreţ prin vocaţie, mamă a două fete prin alegere, călător pe drumul plin de miracole al vieţii, o picătură din univers, un micro-univers inspirat din creaţie.

Specialistă în terapia Bowen, biodinamică integrată craniosacrală și managementul emoțiilor, Daian Lorena integrează jocul în ședințele sale de terapie.

Invitate:
Katalin Moscu, ucenic şaman şi consilier
Daian Lorena, terapeut Bowen şi Biodinamică Craniosacrală.

 

Miercuri

Concert: Alexandra Ușurelu

Miercuri, 01 martie 2017, ora 20:00, Casa de Cultură a Studenţilor, Piaţa Lucian Blaga, nr. 1-3

Pret bilet: 35-60 lei

3

De ce sa mergi?

Alexandra Ușurelu va susține, pentru prima oară la Casa de Cultură a Studenților din Cluj Napoca, un concert cu band și orchestră de cameră.
Spectacolul are loc pe 1 martie, de la ora 20, și face parte din turneul naţional “Am să fiu eu casa ta“, pe care Alexandra Ușurelu îl deschide la final de ianuarie prin dublul concert simfonic din Sala Mare a Teatrului Național din București.

La Cluj Napoca, Alexandra Uşurelu va prezenta, alături de band-ul său și de o orchestră de cameră, mai multe cântece de pe al doilea album, care urmează să fie lansat în toamna lui 2017, dar și melodii cunoscute de iubitorii muzicii sale, de pe albumul său de debut, ”La capătul lumii”.

Biletele pentru concertul de la Casa de Cultură a Studenților din Cluj se găsesc în rețelele Eventim, iaBilet și Biletmaster.

Alexandra Ușurelu, tânăra artistă indie care a readus în ultimii ani bunul simț pe scenele de concert din România prin muzica sa curată și producțiile surprinzătoare, fără artificii sau acțiuni agresive de promovare, a reușit ceva ce poate părea, în România acestor ani, doar o firavă și fantomatică speranță: să câștige simpatia unui public cu gusturi fine, ce preferă să-și aleagă singur muzica pe care o ascultă și să-și urmeze artiștii favoriți în sălile de spectacol. Albumul său de debut, ”La capătul lumii”, a fost de trei ori nominalizat, la numai 3 luni de la lansare, la Gala Premiilor Muzicale Radio România la categoriile „Cel mai bun debut”, „Cel mai bun duet” şi „Cel mai bun album”.
În iarna anului 2016, Alexandra Ușurelu a cucerit publicul din București cu spectacolul simfonic ”Pur”, desfășurat cu casa închisă în Sala Mare a TNB, pe care criticii muzicali l-au descris ca ”Un concert ca o îmbrăţişare. Un spectacol deplin. Un spectacol-concept rafinat şi rotund”. Disponibil acum în format DVD&blu-ray, concertul ”Pur” a impus noi standarde în producția de spectacole ale artiștilor independenți.

 

Joi

Spectacol: Cazacii Zburători

Joi, 02 martie 2017, ora 20:00, Casa de Cultură a Studenţilor, Piaţa Lucian Blaga, nr. 1-3

Pret bilet: 150-200 lei

4

De ce sa mergi?

Cazacii zburători din Ansamblul Academic Kalina aduc dansurile ucrainiene în premieră la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj pe 2 martie!

Supranumiţi “cazacii zburători”, membrii Ansamblului Academic Kalyna din Kiev aduc la Cluj coregrafii spectaculoase şi “bijuterii” folclorice într-o frumoasă epopee de dragoste şi război!

Artiştii impresionează spectatorii prin virtuozitate şi autenticitate şi se transpun în vremurile memoriale în care flăcăii falnici străbăteau pădurile ucrainiene mânaţi de setea de dreptate, dar şi de dorul fetei iubite.

Adevărat simbol al culturii ucrainiene, ansamblul format din cor, balet şi orchestră reuneşte în formula actuală 47 de membri ce aduc pe scenă adevărate musicaluri folclorice.

Din spectacol nu lipsesc instrumentele tradiţionale şi costumele populare ucrainiene, de o frumuseţe deosebită.

 

Vineri

Concert: Aldo Blaga

Vineri, 03 martie 2017, ora 20:00, Cinema Mărăști, str. Aurel Vlaicu, nr. 3

Pret bilet: 50 lei

5

De ce sa mergi?

„Hai să vorbim despre dragoste!”
Este invitația pe care o lansează Aldo Blaga, pe 3 Martie celor care doresc să se simtă bine și să facă și o faptă bună în același timp. Fostul concurent de la Vocea României şi X Factor și-a ”dăruit” lansarea albumului ”Despre Dragoste” unei cauze nobile, sprijinirea Asociaţiei MagicPeople, Voluntar de Cluj şi VIVAD, astfel că spectacolul se va desfășura sub sloganul ”Uniți, dăruim!”.

Va fi un spectacol complet, de muzică, dans și magie… la propriu, alături de Aldo Blaga & TzikaSaxOrchestra, de magicianul Cristian Gog şi pentru a motiva de 3x mai mult audiența va susține un mic speech vedeta de televiziune Mihaela Tatu.

Intrarea la spectacolul din 3 Martie este pe bază de bilet în valoare de 50 lei şi redus la 30 lei. Va fi asigurată deasemenea şi o urnă unde cei mai darnici dintre voi, vor putea să sprijine în plus cauzele mai sus-numite.

50% din încasările albumului ”Despre dragoste”, donate în scopuri caritabile
Dincolo de lansarea ce a avut loc în București, întregul album în sine este un testimonial adus de Aldo Blaga dorinței sale de a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși. El a luat decizia de a dona 50% din încasările generate din vânzarea albumului și concertele de lansare către cauze caritabile, indiferent de natura lor- copii cu sindrom Down, Asperger, cancer sau autism, familii sărace sau cu probleme de integrare în societate, etc.

 

Sambata

Balul Operei 2017

Sambata, 04 martie 2017, ora 18:00, Opera Națională Română, Piața Ștefan cel Mare, nr. 2-4

6

De ce sa mergi?

Sub motto-ul “Lăsaţi-mă să cânt”, Balul Operei 2017 – ediţie aniversară a evenimentului care împlineşte anul acesta un sfert de secol – este dedicat muzicii româneşti.

Amfitrionii Balului sunt cunoscutul om de televiziune Rareș Bogdan şi Dan Bittman, artist care a marcat, în ultimele decenii, scena muzicală românească alături de trupa Holograf.

Din programul Balului Operei 2017:
– recital susţinut de soliştii Tiberius Simu, Cristi Mogoşan, Hector Lopez, Florin Estefan şi Ilinca Băcilă alături de Orchestra Operei Naţionale Române Cluj-Napoca (dirijor Andrei Turdor, regizor Mihaela Bogdan, asistent regie Axenia Şova)

– moment coregrafic Adrian Strâmtu

– decernarea Trofeelor “Lya Hubic”, înmânate de Florin Estefan, Director General al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca

– Premiul “Mecena”, înmânat de Prof. Univ. Dr. Ioan Sbârciu

– Decernarea “Emblemă de Cluj”

– Decernarea Titlurilor şi a Medaliilor “Senior al Cetăţii” şi “Spiritus Mentor”, înmânate de Acad. Ioan Aurel Pop şi Acad. Ionel Haiduc

– Pauză de şampanie & recital Axenia

– Spectacol extraordinar susţinut de Holograf

– Marele Bufet al Balului Operei

– Recital susţinut de Mihai Băjinaru

 

Duminica

Piesa de teatru: Take, Ianke şi Cadir

Duminica, 05 martie 2017, ora 20:00, Teatrul National „Lucian Blaga”, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4

7

De ce sa mergi?

Timp de 2h și 30 min publicul este invitat să redescopere o capodoperă a teatrului românesc, acum în noua și excelenta interpretare a unei echipe de actori clujeni, să râdă la replici celebre și să se bucure de răsturnările surprinzătoare de situație, să plângă la finalul cu happy-end și să reconsidere ideea de Comunitate Europeană, imaginată aici de autor ca un model românesc de multiculturalitate, poate singurul viabil în lumea de azi. Și dacă acest model social – prin imperfecțiunile asumate – generează comedia, partea de melodramă necesară unui contrapunct artistic eficient vine – cum altfel – dintr-o surprinzătoare și foarte liberă reinterpretare a poveștii din “Romeo si Julieta” – dar… trebuie să vezi ca să o crezi!

Take, Ianke şi Cadir de V.I. Popa

In distributie:
Emanuel Petran (Take), Petre Bacioiu (Ianke), Ginuc Crisan (Cadir), Bogdan Radulescu (Ionel), Alexandra Tarce (Ana), Radu Largeanu (Itic), Elena Ivanca (Safta) si Gigi Iordache (Strul).
Costume si decor: Ana Hurghis / Regia Chris Nedeea

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.