“Cortina de fier” a ajuns la Cluj. Un film ce merită văzut

Aflat într-un turneu de promovare ,luni de la ora 18.00, în sala „Ioan Muslea” a Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga”, a avut loc proiecția filmului „ În spatele cortinei”.  Filmul documentar, realizat în anul 2013, sub regia lui Bogdan Mustață, are ca studiu impunerea regimului comunist în România.

comunnism

Cu sala plină, înante de începerea filmului, Alin Mureșan, scenaristul și producătorul  filmului, a dorit să spună câteva lucruri despre proiecție: “Filmul documentar face parte dintr-un proiect european. Tema pe care s-a axat este comunizarea României, perioada 1944-1951. Scopul filmului este să fie văzut de cât mai mulți oameni, să fie curioși despre perioada comunistă și totodată să înțeleagă ce a fost atunci.” Acesta a mai specificat faptul că în film sunt două categorii de oameni: cei care au suferit direct, și cercetătorii care au studiat această perioadă .

Comunizarea României, manipulare și teroare

Cu o întârziere de câteva minute, filmul „În spatele cortinei” începe. Se prezintă pas cu pas, perioada din momentul terminării celui De-al Doilea Război Mondial, până în anul 1951. Se explică foarte bine cum regimul comunist a pus stăpânire pe România și toate metodele pe care aceștia le-au folosit. Personajele prezente in documentar sunt foști deținuți politici ,care povestesc cum au trăit perioada aceea, și doi istorici. Se pune accentul pe instrumentele folosite de comuniști pentru a prelua puterea în România. De la manipularea din presa vremii, ziare precum  „România Liberă” sau „Scânteia”, prin care populația era mințită și manipulată, până la violența fizică folosită de Securitate, toate sunt prezentate în detaliu în documentar. Declarațiile celor care au fost închiși pe vremea aceea sunt cutremurătoare, Dinu Zamfirescu, fost deținut politic a declarat: „Am fost anchetat două zile și două nopți încontinuu…în picioare, mă călcau pe picioare ca să-mi fie și mai greu”.  În documetar sunt prezentate și câteva imagini, poze si filmulețe din perioada comunistă.

 

 “Regimul comunist nu a fost un fenomen al naturii, el s-a instaurat cu forța”

Proiecția a durat  50 de minute, iar după ce s-a încheiat, Alin Mureșan i- a invitat pe scenă, pe teologul Radu Preda și pe ziaristul Mihnea Măruță. Radu Preda preia cuvântul și declară: “Nu trebuie să rămânem indiferenți. Filmul este un bun instrument de a arăta că regimul comunist nu a fost un fenomen al naturii, comunismul s-a instaurat cu forța. A recurs la metoda eliminării fizice, toată strategia lui a fost bazată pe forță”. Apoi preia cuvântul Mihnea Măruță care îl felicită pe scenaristul Alin Mureșan și care spune cu o voce ușor tristă: „Ce am simțit la acest film? cât de fragili și naivi suntem. În decurs de unu sau doi ani, s-a petrecut cea mai radicală schimbare din istoria țării noastre”. După ce,cei doi au terminat de vorbit, Alin Mureșan a invitat publicul să pună întrebări. O doamnă din public pune o întrebare interesantă:  “Știu oare copiii din ziua de azi de comunism?”. Apoi a avut loc o dezbatere, iar cei prezenți pe scenă au încercat să dea un răspuns și totodată să atragă atenția asupra acestui lucru. “ Este foarte important ca tinerii din ziua de azi să își cunoască istoria și să înțeleagă ce a însemnat comunismul defapt”, a declarat Radu Preda. Profesorul de istorie, Valentin Maxim, de la Colegiul Național „George Coșbuc”, a cerut ca filmul să fie difuzat în licee, ca elevilor să le fie mai ușor să înțeleagă ce s-a petrecut în ultimii ani. O mămică și o profesoară de la facultatea de Litere au cerut și ele acest lucru. Profesoara a subliniat faptul că acest film este unul foarte bun, ca început pentru orice student.

În încheiere, după ce a mulțumit publicului pentru prezența sa, Alin Mureșan a mai spus că, filmul va fi difuzat în cât mai multe locații, pentru a fi vizionat de un pulic cât mai mare.  A menționat faptul că proiecția filmului va fi reluată marți, de la ora 21:00, la The Soviet, strada Georges Clemenceau, numărul 2, Cluj-Napoca.  A anunțat și faptul că tot azi de la ora 18.00, pe strada Eroilor nr. 2, are loc lansarea albumului foto-documentar privind rezistența anticomunistă și revista de benzi desenate „ Experimentul Pitești”.

text și foto: Roxana Hideg

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.