| |

20-22.02 Ce facem weekend-ul acesta in Cluj

Welcome2Cluj vă propune mai multe evenimente in acest weekend: vineri va invitam la Târgul de Imobiliare, Construcții și Amenajări “Acasă de la A la Z”, sambata va propunem un eveniment de exceptie: “Gala Internațională de Box Profesionist”, iar duminica va  invitam la spectacolul de cabaret “LETSHOW”.

VINERI

20.02 Concert Simfonic

Concert simfonic: Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Vineri, 20 februarie 2015, ora: 19:00, Filarmonica de Stat Transilvania, P-ta Lucian Blaga, nr. 1-3

De ce sa mergi?

Işin Metin dirijor (Turcia)

Sivan Silver pian (Germania)

Gil Garburg pian (Germania)

Program:

Bohuslav Martinů – Concert pentru două piane şi orchestră

Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, op. 55, Eroica

 

20.02 Agnus Dei – premiera

Agnus Dei, de John Pielmeier

Vineri, 20 februarie 2015, ora 19:00, Teatrul Naţional “Lucian Blaga”, Piața Ștefan cel Mare, nr. 2-4

De ce sa mergi?

De ce „uneltele“ de care omul poate să uzeze: simpatia, iubirea, iubirea necondiționată, comunicarea, empatia nu sunt epuizate între oameni înainte ca aceștia să i se adreseze lui Dumnezeu?
De ce un copil inocent, care este molestat de către propria mamă nu este luat în grijă de societate, ci este trimis să se raporteze direct la Dumnezeu?
De ce nu se poate găsi un echilibru între știință și credința în Dumnezeu, în așa fel încât cele două să ofere o soluție pentru salvarea unui copil traumatizat?
Credința nu este o convingere pe care o dată ce ai dobândit-o rămâne nealterată de realitățile pe care le trăiești?
Cât de departe ne poate duce nevoia neîncetată de certitudine? Un miracol ar fi ca nevoia de certitudini să dispară. Dar oare cine am deveni? Răspunsul se află ascuns în fiecare dintre noi.
Povestea lui Agnes este o povestea adevărată, „relatată“ de către dramaturgul John Pielmeier printr-o dramă psihologică și filosofică foarte intensă. Totul este trecut prin prisma filtrului interior al personajelor, care se destăinuie și se dezvăluie punându-și întreaga experiență de viață și întregul suflet, sub lupă, în slujba aflării unui adevăr supus relativității. (Cătălin Bocîrnea)

traducere de Anca Florescu și Costin Manoliu

regia: Cătălin Bocîrnea
scenografia: Carmencita Brojboiu
muzica: Șerban Ursachi
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia: Martha Livingstone, medic psihiatru — Irina Wintze; Maica Miriam Ruth, maica superioară a mănăstirii — Miriam Cuibus; Agnes, călugăriță — Alexandra Tarce; Maria Pandrea (voce).

 

20-22.02 Acasă de la A la Z

Ediția a 5-a a Târgului de Imobiliare, Construcții și Amenajări aduce noutăți din piața imobiliară clujeană.

20 februarie – 22 februarie 2015, ora: 10:00, Polus Center, str. Avram Iancu, nr. 492-500, Comuna Floreşti, Jud. Cluj

De ce sa mergi?

Cea de-a 5-a ediție a Târgului Acasă de la A la Z nu se dezmite nici de data aceasta și aduce noutăți din toate domeniile interesante pentru cei care ar putea să achiziționeze sau să construiască o locuință, dar și pentru cei care doresc să amenajeze spațiul déjà construit.

Astfel, dezvoltatorii imobiliari prezenți vor veni cu oferte de neegalat pentru clujeni, ansambluri rezidențiale în zone excelente ale orașului și surprize la fiecare contract semnat.

Firmele producătoare de mobilier vor expune câteva dintre produsele de top, iar cei care își doresc o locuință dar le lipsește bugetul, firmele cu soluții de finanțare le vor prezenta câteva oferte menite să le îmbunătățească viața.

Dintre cei prezenți cu oferte enumerăm: Welt Imobiliare, Nicole Imobiliare, Conpac Arhitect, Sophia Residence, Citadela Residence, Kalenda, Mobila Dalin, NLD Profile, Park Lake, Citadinia Real Estate, Fenster, Flabelos Fit, Cadoro Mobili, Ecoinstal It Consult, Hot Tub Jacuzzi si altii.
Deși se speculează de câteva saptamani ca pretul locuintelor sunt in crestere in Cluj si restul tarii, expozantii doresc sa combata aceste stiri cu promotii care ii vor ajuta pe clujenii decisi sa cumpere sau sa construiasca sa ajunga la o decizie favorabila.

“Clujenii care isi doresc propria locuinta au posibilitatea de a cumpara apartament sau casa direct de la dezvoltator sau agentie imobiliara, dar si optiuni vaste pentru constructia casei in regie proprie. Faptul ca aceasta editie vine cu expozanti din domeniul bancar ofera un avantaj clar pentru cei care isi doresc sa devina proprietari insa au posibilitati financiare reduse.” Au declarat organizatorii.

“Acasă de la A la Z” – Târg de Imobiliare, Construcții și Amenajări își așteaptă vizitatorii în perioada 20-22 Februarie 2015, între orele 10:00 – 22:00, în incinta Polus Center Cluj, zona foodcourt.

 

20.02 Open Data Day Hackathon

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Datelor Deschise, Simplon România şi The Sponge – Media Innovation Lab organizează Primul Hackathon dedicat Datelor Deschise la Cluj.

Vineri, 20 februarie 2015, ora 18:30, Academy+Plus, Coratim Business Center, nr. 3-5, etaj 3

Eveniment gratuit

De ce sa mergi?

Ziua de datelor deschise se desfăşoară atât în Cluj cât şi la Bucureşti, dar şi în alte 120 de orașe din întreaga lume. Open Data Day Hackathon face parte dintr-o serie de maratoane de programare care promovează reutilizarea datelor deschise pentru dezvoltarea aplicațiilor în folosul cetățenilor. Evenimentele se adresează deopotrivă programatorilor cu experiență, studenților, elevilor interesați de domeniul IT, web-designerilor, activiștilor, îmbinând expertiza tehnică și cunoașterea problemelor cetățenilor.

Specialişti din diverse domenii se întâlnesc la hackathon pentru a transforma o idee într-un proiect în doar 48 de ore. La eveniment sunt așteptați până la 100 de participanți care vor scrie aplicaţii, elibera date, crea vizualizări și publica analize folosind datele publice deschise. Open Data Day Hackathon reprezinta prima acţiune din cadrul unor evenimente organizate de Simplon România împreună cu The Sponge – Media Innovation Lab care au ca scop încurajarea adoptării politicilor de date deschise din partea administratiilor locale, regionale și naționale.

Printre invitații speciali ai evenimentului se află și Adrian Magdaș, Superdesk Developer la Sourcefabric, un softwear open-source dezvoltat de jurnaliști pentru jurnaliști. El va vorbi despre avantajele utilizării și construirii de open source.

“Aceste acţiuni promovează folosirea datelor publice în scopul cetăţenilor. De aceea avem nevoie de susţinerea administraţiilor locale şi regionale, a companiilor şi a cetăţenilor. Dincolo de munca programatorilor e nevoie de implicarea activă a tuturor actorilor care pot influenţa procesul de eliberare, publicare şi procesare a datelor deschise.” a declarat Roxana Rugină, CEO Simplon România.

Evenimentul este gratuit şi deschis tuturor celor care vor sa participe cu sau fără o idee, făcând parte dintr-o echipă.

 

20.02 Seară culturală chinezească – Anul Nou chinezesc

Asociatia Parinte inFloresti cu sprijinul hipermarketului Cora si al partenerilor sai, Institutul Confucius, restaurantul Shanghai si agentia de turism Pacha Tour va invita la o seara culturala dedicata Anului Nou Chinezesc.

Vineri, 20 februarie 2015, ora: 17:00, Hipermarketul Cora, Bulevardul 1 Decembrie 1918

Eveniment gratuit

De ce sa mergi?

Participantii la eveniment vor avea ocazia :
– sa vizioneze o prezentare a Chinei, realizata de Pacha Tour;
– sa picteze figurine tematice din ipsos, sub indrumarea Codrutei Moldovan
– sa admire un costum traditional si accesorii chinezesti
– sa se inspire din creatii origami 3D.

Momente speciale in cadrul evenimentului:
Ora 18.00, pe galeria comerciala: demonstratie de Taijiquan si Qigong;
Ora 19.00, pe raionul gastro : degustare de preparate traditionale insotite de secretele folosirii betisoarelor in timpul mesei, activitati realizate cu sprijinul restaurantului Shanghai si Cora.

Participarea la eveniment este gratuita, dar se recomanda inscrierea la activitatile pentru copii.

 

SAMBATA

21.02 The Bridal Workshop

High Heels Events vă invită la “The Bridal Workshop” ediţia a 2-a, un eveniment dedicat celor mai frumoase momente din viaţa unei femei încapsulate în: the dream wedding.

Sâmbãtã, 21 februarie 2015, ora 15:30, Cladirea Casino, Parcul Central

Pret bilet: 20 lei

De ce sa mergi?

Chiar dacă nu a visat “detaliile florale” de pe rochia de mireasă încă din copilărie, orice viitoare mireasă are o imagine, fie şi schiţată a “nunţii perfecte”.

Momentele care preced ziua nunţii pot deveni extraordinar de stresante îndepărtându-se tot mai mult de către acea imagine sau de către ceea ce ar trebui să însemne ziua respectivă.
Astfel, nu ne dorim să creăm o altă expoziţie de profil, ci vă propunem interacţiunea unui workshop, pentru ca viitoarele miresele să îşi implementeze viziunea cât mai uşor şi mai relaxat cu putinţă.

The Bridal Workshop vă aduce în faţa publicului interesat, specialişti cu experienţă în acest domeniu care sunt dispuşi să îşi împărtăşească expertiza. Cu alte cuvinte ne dorim, împreună cu partenerii nostri să creăm o imagine simplă şi clară, asupra procesului aparent anevoios de wedding planning.

Invitaţii vor avea posibilitatea să deguste monstrele de “wedding menu” sau specialităţi alese, să consulte oferte şi să înveţe cum să îşi organizeze lista de task-uri până în ziua zero.

Vom vorbi despre aspectele cheie în organizarea unei nunţi: de la cum ne alegem rochia de mireasă, până la cum ar trebui să arate buchetul perfect pentru ca participanţii noştrii să îşi planifice nunta de vis cât ai zice “I do”.
Dincolo de sesiunile de workshop interactive vom avea un program special conceput şi momente alese pe strâncană pentru a recrea vibraţiile unei nunţi complete:
-Recital Quartet Nuages;
-Demonstraţie de dansul mirilor pe “fundal” de fum greu şi artificii interioare;
-Demonstraţii live de hairstyle şi makeup;
-Recital de harpa Emma Raţiu

Locurile sunt limitate, biletele se pot achiziţiona în avans de la Demetra Boutique, Bulevardul Eroilor, nr. 14. şi de la Candy Box, str. Daicoviciu, nr. 8, zona P-ţa Muzeului.
Preţul unui bilet este de 20 de lei (include: acces la workshop, degustare de vinuri oferit de Casa de Vinuri Cotnari, degustare de prajituri si dulciuri oferit de Candy Box, degustare de cocktail-uri oferit de Colors Cocktail Bar si multe premii la tombola).

 

21.02 Ravi Coltrane Quartet

Saxofonistul Ravi Coltrane, fiul inegalabilului John Coltrane, ajunge la Cluj-Napoca.

Sâmbãtã, 21 februarie 2015, ora 20:00, Casa de Cultură a Studenţilor, Piata Lucian Blaga, nr. 1-3

Pret bilet: între 85 și 145 lei

De ce sa mergi?

Artistul este născut în Long Island, dar crescut în Los Angeles, locul în care familia s-a mutat după moartea tatălui său în 1967. Este al doilea fiu al lui John Coltrane și Alice Coltrane, cunoscuta pianistă de jazz. Numele său provine de la legendarul sitarist indian, Ravi Shankar, artist foarte apreciat de familia Coltrane. Vărul lui Ravi este renumitul artist de muzică electronică experimentală, Steven Ellison, cunoscut sub numele Flying Lotus.

Soarta face că John Coltrane să fie urmat în carieră de Ravi, acesta alegând drept instrument chiar saxofonul tenor. În cazul de faţă, se adevereşte încă o dată expresia „aşchia nu sare departe de trunchi”. Ravi Coltrane are înregistrate 6 albume ca și lider. Printre colaborările lui de excepție se număra cele cu Elvin Jones, Terence Blanchard, Kenny Baron, Steve Coleman, McCoy Tyner, Jack DeJohnette, Matt Garrison, Jeff ‘Tain’ Watts, Geri Allen, Joanne Brackeem, The Blue Note 7. Deasemena, artistul, a urcat pe scena celor mai renumite festivaluri de jazz, precum Montreux Jazz Festival, Newport Jazz Festival, Monterez Jazz Festival sau Vienna Jazz Festival.

Remarcabilă este ideea tatălui său, John Coltrane, despre muzica jazz : “Muzica este expresia spirituală a ceea ce sunt, credința mea, cunoașterea mea, ființa mea. Când începi să vezi posibilitățile muzicii, iți dorești să faci ceva cu adevarat bun pentru oameni, pentru a ajuta umanitatea să se elibereze. Eu vreau să vorbesc pentru sufletele lor.” Dacă acesta este conceptul după care se ghidează și fiul său, Ravi Coltrane, putem afirma ca jazz-ul lor e o expresie a trăirii sufletești mai mult decat un ecou al instrumentelor muzicale.

Biletele au prețuri cuprinse între 85 și 145 lei, în funcție de categorie, și pot fi achiziționate online de pe www.eventim.ro sau de la standurile de vânzare din Iulius Mall și de la sediul agenției AMPRENTA (str. Octavian Goga, nr 42).

 

21.02 Feleacu Winter Party

Feleacu Winter Party va fi un eveniment de neratat, pentru toți iubitorii sporturilor de iarnă. Se va organiza un concurs de freestyle în care cei mai buni snowboarderi și schiori vă vor uimi cu snowpark-ul pârtiei trick-urile lor pe kickerele și rail-urile din snowpark-ul pârtiei.

Taxa inscriere: 30 lei

De ce sa participi?

Feleacu Winter Party înseamnă „Barbeque on the slope”, zonă de chill-out cu canapele și DJs ai unuia dintre cele mai tari cluburi din oraș, care vor anima atmosfera, atât pe pârtie, cât și în cadrul pensiunii Teleschi.

Feleacu Wiunter Party este parte a petrecerilor de promovare Electric Castle și o avanpremieră pentru cel mai așteptat eveniment al iernii, organizat de Booha Bar – Snowride, din 7 până în 14 martie, din Puy-Saint-Vincent, în Alpii Francezi.

Sunteți așteptați la unul dintre cele mai tari evenimente din această iarnă. Feleacu Winter Party este și o petrecere, dar și un prilej prin care administratorii pârtiei vor să le mulțumească clujenilor pentru susținerea și participarea lor pe tot parcursul sezonului rece la evenimentele hibernale de pe Pârtia Telelschi Feleacu.

Program:
Vineri de la 16:00 – 21:00 – Înscrieri și antrenamente
Sâmbătă – orele 10:00 – 19:00 – Concurs Slopestyle
– orele 19:00 – 21:00 – Best Trick
BBQ party all day long

Detalii concurs:
– Taxa de inscriere: 30 RON – include ski pass pentru sâmbătă pe zi și pe nocturnă, 1 ceai si un drink pentru incalzire
– Inscrierea in concurs se face la pensiunea partiei pe baza completarii unui formular de inscriere.

Premii concurs:
– Premii in bani
– Invitatii la Electric Castle/Snow Ride
– Produse promotionale

 

21.02 Prințesa Circului

Printesa circului – Kálmán Imre – Operetă în trei acte

Sambata, 21 februarie 2015, ora: 17:00, Opera Maghiara, str. Emil Isac, nr. 26-28

De ce sa mergi?

Lumea circului este una duplicitară: în timp ce în ring acrobații sunt plini de farmec și strălucire, în viața reală își cos hainele rupte, clovnul cu gura larg râzând în ring este în realitate trist și necăjit, iar călărețul fermecător este de fapt un ofițer ce își plânge iubita trecută în neființă. Cine ține neapărat să ajungă în spatele cortinei, sau în mod voluntar vrea să creadă că poate înșela acești maeștrii ai prefăcătoriei, se poate înșela amarnic. În final însă chiar și în circ vor triumfa sentimentale reale și oneste ale personajelor.

Descrierea acțiunii:
Misteriosul şi nobilul Mr. X poartă tot timpul o mască atunci când se află pe scenă, la circ. Nimeni nu îi cunoaste identitatea sau numele real. O văduvă tânără şi bogată, Fedora, care refuză în mod repetat avansurile unui nobil baron, încearca in zadar să îl cunoască pe Mr. X. Baronul este un om important, căruia îi plac lucrurile scumpe, caii de rasă şi femeile frumoase. Pentru a-l deconspira pe Mr. X, baronul aranjează o întâlnire cu tinerii, prezentându-l pe Mr. X drept un conte respectabil. Deşi Fedora află adevărata origine a tânărului aşa-zis conte, acceptă să devină Prinţesa circului şi soţia misteriosului Mr. X.

21.02 Gala Internațională de Box Profesionist

Gala Internațională de Box Profesionist, organizată de Amprenta Advertising, se desfășoară anul acesta la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca și se dorește a fi cel mai mare eveniment de la începutul anului.

Sâmbãtã, 21 februarie 2015, ora 19:00, Sala Polivalenta, Aleea Stadionului

Pret bilet: între 25 și 200 lei

De ce sa mergi?

Iubitori ai boxului și nu numai sunt așteptați pentru un show de zile mari. În prim plan va fi disputată centura WBC Mediterranean din cadrul unei competiții internaționale.

Printre numele mari din box se numără: Florin Cardoș, Victor Lupo Puiu, Răzvan Benche, Cristian Ciurian și tânăra Ioana Mera. Bulgaria are reprezentanți de seamă la această Gală Internațională: Blagoy Naydenov și Feliks Kleins.

Biletele au prețuri cuprinse între 25 și 200 lei, în funcție de categorie și pot fi achiziționate online de pe www.eventim.ro, de la standul de bilete Ticket Events din Iulius Mall și de la sediul Agenției Amprenta (strada Octavian Goga nr 42).

 

DUMINICA

22.02 LETSHOW!

Spectacolul de cabaret LETSHOW vă oferă şansa de a trăi o seară specială la Operă.

Duminica, 22 februarie 2015, ora: 18:00, Opera Maghiara Cluj Napoca, str. Emil Isac, nr. 26-28

De ce sa mergi?

Spectacolul de cabaret LETSHOW vă oferă şansa de a trăi o seară specială la Operă. O seară plină de muzică, dans şi umor, pentru a întâmpina Noul An cu voie bună. Dirijorul Kulcsár Szabolcs și regizorul Béres László urmând tradiția anilor trecuți pentru spectacolul de revelion, au făcut o selecție a celor mai cunoscute fragmente din cele mai îndrăgite operete și musicaluri ale repertoriului de gen. Trebuie menționat însă că, piesele din această selecție sunt inedite, lipsind în ultimii 10-15 ani din spectacolele de cabaret de Anul Nou. Membrii colectivului de artiști ai Operei vor putea fi văzuți și şi în ipostaze neobişnuite, cum ar fi de exemplu soliștii Madarász Lóránt și Ádám János care vor prezenta momente de cabaret. Şi surprizele nu se opresc aici.

Invitații serii vor fi, formația Jazzybirds și Ansamblul Tokos, ambele alcătuite din membrii ai orchestrei Operei Maghiare. Ansamblul de balet al Operei va oferi publicului un spectacol de dans de zile mari, în coregrafia inspirată a două mari artiste ale scenei: Jakab Melinda și Rusu P. Gabriella.

Ideea principală a SHOWului este dialogul a două lumi muzicale, cea modernă și cea clasică, într-o adevărată emulaţie, ce alternează jazzul cu folclorul tradițional, opereta, musicalul, chansonul, cu momente haioase de cabaret, într-un decor inspirat, realizat de Venczel Attila și costume create de designerul Ledenják Andrea.

 

22.02 Crăiasa Zăpezii

“Craiasa zapezii”, dupa un basm de H.C.Andersen

Duminicã, 22 februarie 2015, ora 11:00, Casa de Cultură Floreşti

Pret bilet: 6,00 ron/copil, 12,00 ron/adult

De ce sa mergi?

Adaptare si regie: Dana Bontidean
Scenografia: Sandu Marian
Distributie: Leonard Viziteu, Eniko Takacs si Dana Bontidean

Durata spectacolului: 45 min.
Varsta recomandata: + 3 ani

Participarea se face DOAR PE BAZA DE INSCRIERE pe adresa de mail: bufnitaceainteleapta@gmail.com

 

22.02 Orașul Câinilor (White God)

Orașul Câinilor (White God) , regia: Kornél Mundruczó

Duminica, 22 februarie 2015, ora: 14:00, 17:00, Cinema Florin Piersic,  Piata Mihai Viteazu, nr. 11

Pret bilet: 10 lei

De ce sa mergi?

Lili are 13 ani şi îşi iubeşte din toată inima câinele, pe Hagen. Fata este devastată când tatăl ei îl lasă pe Hagen pe stradă, iar câinele dispare. Convinsă că dragostea poate învinge orice obstacol, Lili porneşte în căutarea câinelui. Film premiat cu trofeul Un Certain Regard la Cannes 2014.

O poveste moralizatoare între o specie superioară și cea inferioară ei şi dezonorată, White God, în regia lui Kornél Mundruczó, a cucerit inima juriului Un Certain Regard la această ediţie a Cannes-ului… Mai mult, distribuţia canină a filmului a obţinut premiul Palme Dog, tot în cadrul festivalului de la Cannes.

Scenele de acțiune canină, relaţia dintre câine şi protagonista umană, desfăşurarea poveştii şi modul în care se organizează câinii în ofensiva contra oamenilor ce i-au tratat nedrept, plasează filmul White God între „Lassie” şi „Planeta maimuţelor”…

Lăsând laoparte scenele de cruzime faţă de câini şi imaginea coşmarescă de la începutul filmului, producţia lui Mundruczó se apropie mult de un film de familie, mesajul filmului rămânând la lecţia moralizatoare şi atât.

Favorizând câinii cu pedigree, un nou regulament pune un impozit sever pe rase mixte în filmul lui Kornél Mundruczó. În vârstă de 13 de ani, Lili (debutanta Zsófia Psotta) luptă cu disperare pentru a-şi proteja animalul de companie, Hagen, un câine corcit, însă tatăl ei – în cele din urmă – lasă câinele în voia sorţii, liber pe străzi.

Luptând să supravieţuiască şi fără adăpost, Hagen își dă seama că nu toţi oamenii sunt cei mai buni prieteni ai câinelui. Hagen se alătură unei bande de câini vagabonzi, dar este capturat și vândut pentru lupte. Hagen reuşeşte să evadeze și, în fruntea unei bande canine se revoltă împotriva omenirii. Răzbunarea câinilor va fi fără milă. Lili poate fi singura care să oprească acest război neașteptat dintre om și câine.

Acest thriller este un tur de forță făcut de liderul canin Hagen, care se transformă dintr-un animal de companie iubitor, într-un luptător vicios şi liderul unei rebeliuni a câinilor. E imposibil să nu ajungi să iubeşti acest patruped, chiar de la începutul filmului.

22.02 Acoustic covers

Acoustic covers: Michael Andrei Pelea, Cici Papoi și Radu Leu

Duminica, 22 februarie 2015, ora: 20:00, La Perne, str. Nicolae Cajal, nr. 162

Intrarea libera

De ce sa mergi?

După cum probabil îi știți deja, Mihai, Cici și Radu s-au cunoscut printre acordurile de chitară din cadrul proiectului muzical Acoustica și au continuat să încânte publicul clujean și nu numai, împreună.

Vă invităm să ne bucurăm de o seară de neuitat antrenată de muzică folk, de blues și voie bună.

 

22.02 The Woman in Black 2: Angel of Death

The Woman in Black 2: Angel of Death, regia: Tom Harper

Duminica, 26 februarie 2015, ora: 23:00, Cinema Florin Piersic, Piata Mihai Viteazu, nr. 11

Pret bilet: 10 lei

De ce sa mergi?

Din cauza bombardamentelor din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, profesoarele Eve Parkins (Phoebe Fox) şi Jean Hogg (Helen McCrory) sunt nevoite să îşi evacueze elevii în Crythin Gifford, un sătuc aflat la mică distanţă de oraş. Aceştia se cazează în aceeaşi casă, în care, în urmă cu 40 de ani, Arthur Kipps a investigat primul său caz supranatural. În foarte scurt timp, Eve realizează şi ea că locuinţa este bântuită.

Cu cât vor sta mai mult în casă, cu atât vor fi mai atraşi în terifiantul trecut a foştilor locatari, iar maleficul spirit care le dă târcoale va fi mai aproape să pună stăpânire pe sufletele copiilor. Cu ajutorul pilotului Jeremy Irvine, profesoarele încearcă să îi protejeze pe cei mici şi să afle adevărul despre Femeia în Negru.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.