|

29.03 BAIADERA (premieră)

Publicul clujean va avea ocazia să admire o adevărată bijuterie muzicală, creată în atmosfera tulburătoare de la finalul primului război mondial.

Duminica, 29 martie 2015, ora 18:00, Opera Maghiara, str. Emil Isac., nr. 26-28

De ce sa mergi?

Operetă în două acte.

Aproape o sută de ani au trecut de la premiera absolută (1921, Viena) a operetei lui Kálmán Imre. Melodiile bine scrise, duetele amoroase combinate cu umor, oferă lucrării un farmec aparte.
Povestea începe în faţa unei loje a Teatrului de Operetă din Paris. Firul principal al intrigii se ţese în jurul relaţiei dintre Radjami, prinţul Indiei și o cântăreață, Odette, a căror poveste de dragoste este împiedicată de obstacole politice. Pentru menţinerea păcii dintre India şi Spania, moștenitorul tronului ar trebui să se căsătorească cu o prinţesă spaniolă pe care nici măcar nu o cunoaşte, însă prinţul nu renunţă la iubirea sa faţă de Odette. Pentru a preveni un război, ambasadorii ţărilor în cauză fac un plan prin care Radjami să revină în India. Acest lucru nu pare a putea fi realizat decât prin invitarea teatrului Odettei în orientul mijlociu, fapt ce îl va determina pe Radjami să o urmeze. Cu toţii călătorind pe acelaşi vapor situaţia se complică datorită faptului că unii dintre admiratorii cântăreţei se îmbarcă şi ei cu aceeaşi destinaţie. Un singur lucru vă putem dezvălui: cu certitudine, la sfârşitul poveştii va avea loc o căsătorie. Dar cine sunt mirele şi mireasa? Aceasta o vom afla împreună pe puntea vaporului…

Libret: Julius Brammer, Alfred Grünwald
Traducere libret: Kolozsvári Andor, Kubinyi Ernő
Prelucrat de Moravetz Levente pentru Opera Maghiară Cluj

Dirijor: Incze G. Katalin

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.