|

10-16.10 Sapte evenimente de neratat saptamana asta la Cluj

Printre evenimentele pe care Welcome2cluj vi le recomandă saptamana aceasta la Cluj sunt” Concert Pasărea Rock, Photo Marathon, ediția 2016 si Concertul FOOD.

 

Luni

Drama 5 – rezidențe de scriere dramatică

Luni, 10 octombrie 2016, ora 20:00, Reactor, str. Petofi Sandor, nr 4

1

De ce sa mergi?

Vara asta, colaboratorii obișnuiți ai Reactorului au stat pe margine și au cedat locul rezidenților să se joace de-a creația și experimentul în spațiul de pe Petofi nr. 4. Cei de laDrama 5 – rezidențe de scriere dramatică au acceptat provocarea, s-au mutat o lună la Cluj, au scris, au avut întâlniri cu mentorul lor, dramaturgul Alina Nelega, dar și lecturi și discuții cu restul Reactorului. La finalul lunii iulie, existau cinci piese de teatru noi, pe teme și în stiluri extrem de diferite, reflectând diversitatea interselor și personalităților autorilor lor. Acum ne apropiem de momentul când aceste texte vor avea marea lor ieșire la public.

Unul dintre cele cinci va avea premiera la finalul lunii octombrie la Reactor de creație și experiment, în montarea Letei Popescu. Este vorba de Proteine fluorescente, de Alexandra Pâzgu, un text experimental, original și poetic, care încearcă să suprindă viața într-un punct precis în timp și spațiu: Cluj, cartierul Mărăști, vara lui 2016.

Pornim, de asemenea, seria spectacolelor-lectură unde vor putea fi ascultate celelalte patru texte, în premieră absolută, de la ora 20:00 în fiecare luni a săptămânii, începând cu 19 septembrie și terminând în 10 octombrie. Primul text lecturat va fi Trei piese scurte despre copii și adulți, de Ana Turos, în regia Deliei Gavlițchi, un triptic al interacțiunii dintre artiștii care joacă în grădinițe, școli și restaurante roluri de ursitoare sau Moși Crăciuni, și cei care-i angajează: educatoare și părinți, precum și copiii care sunt, de fapt, publicul țintă al acestor spectacole. Descoperim atât umorul din spatele scenei, cât și relațiile problematice dintre copii și adulții din jurul lor.

În 26 septembrie are loc un spectacol-lectură pe textul Atenție, se-nchid ușile, de Livia Stoica, în regia lui Cătălin Mardale. Tansformând concepte în personaje și exploatând la maxim ludicul situațiilor născute din interacțiunea lor, textul transpune cu umor vechi întrebări filosofice într-un joc absurd de lumini și umbre.

În prima luni din octombrie va avea loc spectacolul-lectură al textului Tatăl meu, preotul, de Gabriel Sandu, regizat de Olivia Grecea. Pornind de la o întâmplare reală, piesa explorează schimbarea dramatică a dinamicii într-o familie unde tatăl preot a strâns, împreună cu soția, semnături pentru modificarea Constituției astfel încât să nu permită căsătoria între două persoane homosexuale, iar fiul lor tocmai le-a mărturisit că este homosexual.

Ultima lectură îi aparține Innei Cebotari, autoarea textului Entuziaștii, care va fi regizată de Raul Coldea. Textul surprinde un scurt moment din viața membrilor unei familii din Chișinău, aduși împreună de ziua de naștere a tatălui. Deși totul începe ca o cină banală, tensiunile dintre copiii plecați în străinătate și cei rămași acasă ies încetul cu încetul la lumină, pe măsură ce emoțiile sunt eliberate de căderea nopții, dar și de alcool și mâncare.

Acesta este doar începutul pentru cele cinci texte rezultate din rezidența de vara aceasta și pentru autorii lor. Urmează, sperăm, multe alte puneri în scenă pentru primele și multe alte texte noi pentru cei din urmă. Urmează, de asemenea, un turneu al spectacolului Proteine fluorescente în spații independente din București, Iași și Târgu Mureș. Între timp, cinci piese noi vă așteaptă la lecturi și, în curând, la premieră!

Drama 5 este un proiect al Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca, ce susține dramaturgia românească printr-un program de rezidențe de scriere dramatică oferită unui număr de cinci autori. Timp de o lună, acestora li s-a creat cadrul propice pentru a căpăta o mai bună înțelegere a ceea ce presupune un text de teatru și a finaliza o piesă proprie: ședințe săptămânale de lectură și feedback cu un mentor cu experiență, întâlniri cu regizori, actori, dramaturgi, producători, sprijin și încurajare pentru ducerea la bun sfârșit a ideilor lor.

 

Marti

Concert Pasărea Rock

Marti, 11 octombrie 2016, ora 19:00, Casa de Cultură a Studenților, Piata Lucian Blaga, nr. 1-3

2

De ce sa mergi?

După concertul de lansare al albumului ”Legenda”, semnat de Pasărea Rock, ce va fi prezentat într-un format UNIC la nivel European, în data de 23 septembrie la Arena Basme cu cai, artiștii vor porni într-un amplu turneu național. Printre orașele vizate se găsesc atât locuri unde formația a fost foarte bine primită, cât și orașe unde vor susține concerte în premieră.

Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Josef Kappl, Nicu Patoi și Sorin Voinea vor oferi publicului, spectacole diferite de la oraș la oraș, iar totul va fi personalizat: de la stilurile abordate de rock sau rock-simfonic, până la concursurile cu premii și evenimentele speciale care îmbracă turneul.

Despre Pasărea Rock

Pasărea Rock este un proiect lansat pe piața muzicală din România în martie 2014. Ajunşi la vârsta maturităţii artistice, Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică au înţelepciunea de a nu se rupe de trecut, ci de a căuta în experienţa comună a tinereţii puterea şi forţa de a duce mai departe o poveste care a făcut legendă, povestea trupei care i-a consacrat, Phoenix. Proiectul este întregit de Sorin Voinea și Nicu Patoi.

De la înființare, trupa a lansat șapte melodii, două EP-uri și un videoclip, iar turneele susținute de Pasărea Rock anul trecut au confirmat, la nivel național, succesul proiectului.

Repertoriul Pasărea Rock include compozițiile originale precum Praznic năprasnic, Călușandra, Pasărea Calandrinon, Legenda, Epitaf, Zoreaua, Origine, Fagul si Iedera, piese din prima operă rock-simfonic Meșterul Manole, cum ar fi Pe Argeș în jos sau Rugăciune către Domnul și hituri binecunoscute interpretate de Mircea Baniciu, Hanul ulciorului nesecat sau Eșarfă în dar.

 

Miercuri

Party: Petrecerea bratarilor

Miercuri, 12 octombrie 2016, ora 22:00, After Eight Cocktail Club, str. Brassai Sámuel, nr. 12

Petrecerea-bratarilor

De ce sa mergi?

Cea mai cunoscuta petrecere de socializare @ After Eight – Cocktail Club!

Alegi culorea bratarii si astfel dai de inteles persoanelor de langa tine daca esti disponibil(a) sau nu 😉

verde – sunt liber(a)
albastru – sunt cu prietenul(a)
galben – timid(a), fa tu primul pas
rosu – deranjeaza pe altcineva

Petrecerea Bratarilor @ After Eight, in fiecare miercuri de la ora 22:00
Invita-ti prietenii pentru o petrecere perfecta 😉
info & rez: 0743-359.795

After Eight Cocktail Club, aflat in centrul Clujului, pe strada Brassai Samuel numarul 12, este alegerea ideala pentru persoanele care doresc o seara relaxanta, plina de rafinament si eleganta.

Clubul isi propune sa satisfaca o gama variata de clienti, de la studenti pana la persoanele de varsta a 2-a.

After Eight Cocktail Club aduce diverse seri tematice: in fiecare luni – Hot Monday Nights, marti – seara persoanelor single, miercuri – Petrecerea bratarilor, joi – Retro Party, vineri – Absolut Ladies Night, sambata – Saturday fever si in fiecare duminica – Student Party. Printre altele, clubul organizeaza petreceri cu mai multe profiluri de muzica, concerte cu artisti cunoscuti si nopti speciale dedicate studentilor.

After Eight Cockatail Club este deschis de Luni pana Duminica, iar ora 22.00 este ultima ora de acces in club.

Pentru mai multe detalii despre After Eight Cocktail Club, sunati la numarul de telefon 0743/359795 sau trimiteti un e-mail la adresa: office@aftereight.ro

Website: http://www.aftereight.ro/

 

Joi

Photo Marathon, ediția 2016

Joi, 13 octombrie 2016, ora 10:00, Cluj-Napoca

4

De ce sa mergi?

Evenimentul urmărește să ofere o experiență amplă pasionaților de fotografie și pregătește un maraton de 4 zile în care aceștia pot experimenta arta fotografică în spații neconvenționale, într-o manieră inedită.

Elementul care pune în mișcare întregul concept este reprezentat de competiția foto, unicul eveniment de acest tip din Transilvania. Astfel, timp de 8 ore, participanții trebuie să realizeze poze care să ilustreze cât mai bine temele propuse de către juriu, fără să modifice în programe de editare rezultatele obținute. Totul se bazează așadar pe spontaneitate, pe imaginație și creativitate, participanții având posibilitatea de a câștiga premii în valoare de 6.000 de lei. În plus, la sfârșitul evenimentului, cele mai bune lucrări din competiție sunt promovate şi expuse timp de 2 săptămâni într-o expoziție specială.

Alături de competiţia fotografică, pasionaţii de fotografie pot participa şi la workshop-urile pregătite pentru ei şi la expoziţiile care vor avea loc în perioada 13-16 octombrie.

Proiectul se află la a doua ediție, după ce în octombrie 2014, au participat peste 120 de fotografi, care au luat parte la workshop-uri și la competiția derulată timp de 8 ore. Vlad Cupșa, Adi Bulboacă sau Laura Bâlc sunt câteva nume de fotografi care vor participa anul acesta la Photo Marathon, expunând lucrări personale, ținând workshop-uri sau jurizând cele mai bune lucrări din concurs.

 

Vineri

Concert FOOD

Vineri, 14 octombrie 2016, ora 20:00, Casa de Cultură a Studenților, Piata Lucian Blaga, nr. 1-3

5

De ce sa mergi?

FOOD, una dintre cele mai importante trupe de nu-jazz ale momentului, vine în toamna aceasta la Cluj. Evenimentul este organizat de Asociația Jazz Factory și va avea loc pe 14 octombrie, la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 20:00.

Trupa FOOD, compusă din percuționistul Thomas Strønen (Norvegia) și saxofonistul Iain Ballamy (Marea Britanie), a inclus Clujul pe harta turneului european din această toamnă. Pe 14 octombrie pregătiți-vă pentru un concert care va schimba felul în care ascultați muzică.

Revoluționari, inspiratori și provocatori, FOOD au concertat în toată lumea, creându-și propriul univers, al unei muzici improvizate și texturale de o mare profunzime și frumusețe. Echilibrul delicat dintre interpretarea melodică a lui Ballamy și peisajele sonore electronice sau ritmurile complexe create de Strønen sunt dovada unei abordări inovatoare, originale și avangardiste a muzicii contemporane, în care sunetele, spațiile și texturile se combină pentru a crea atmosfera magică ce caracterizează compozițiile și improvizațiile lor.

Cel mai recent album FOOD, „This is not a miracle”, e al treilea lor disc lansat la casa de discuri germană ECM și a avut parte de o primire elogioasă din partea presei internaționale de specialitate.

„Duo-ul format din bateristul Thomas Strønen și saxofonistul britanic Iain Ballamy n-a fost niciodată atât de bun ca pe acest disc. CD-ul își schimbă coordonatele la fiecare ascultare; sună nou și surprinzător de fiecare dată… Aceasta este adevărata muzică a secolului 21.” (eclipsed/Wolf Kampmann, Jan 2016, 9/10 stars)
„O combinație magică de tehnologie și improvizație, ambianță și dans.” (BBC Music Magazine)
„Plin de texturi și culori bogate, un amestec unic de sunete electronice si acustice.” (The Jazz Man).

 

Sambata

Festivalul National de Teatru Studentesc Zilele Imago

Sambata, 15 octombrie 2016, ora 17:00, Casa de Cultură a Studenților, Piata Lucian Blaga, nr. 1-3

6

De ce sa mergi?

Ediția din acest an reunește 9 dintre cele mai valoroase trupe de teatru studențesc din toată țara, reprezentând Casele de Cultură ale Studenților din cele mai importante centre univesitare: București – Teatrul Studențesc PODUL, Iași – Teatrul Studențesc LUDIC, Timișoara – Trupa THESPIS, Sibiu – Trupa MICROBIS, Craiova – Trupa THEATRON, Alba Iulia – Trupa SKEPSIS și Cluj-Napoca: Trupa de Teatru Liber IMAGO TEATRALIA și Trupa GAUDEAMUS a U.T.C.N.

Gazda festivalului, Trupa de Teatru Liber IMAGO a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, împlinește în acest an, 18 ani de activitate.

Programul spectacolelor este următorul:

SÂMBĂTĂ, 15 OCTOMBRIE

Ora 17:00 – DESCHIDEREA FESTIVALULUI
Ora 17:10, la Sala ”DUMITRU FĂRCAȘ” – Trupa GAUDEAMUS – U.T.C.N. CLUJ, prezintă ”TREI ÎN DORMITOR” de RADU ȚUCULESCU, cu: Alexandru Ciobanu, Bianca Temneanu, Claudiu Mureșan. Regia: ADRIAN BALINT.
Ora 18:15, la Sala STUDIO IMAGO – Teatrul Studențesc PODUL – C.C.S. BUCUREȘTI, prezintă ”NUMAI MINCIUNI FALSE” după TUDOR MUȘATESCU, cu: Robert Burcea, Lorena Buică, Patricia Moise, Ionuț Terteci, Alex Popa. Regia: MARIUS COSTACHE.
Ora 19:30, la SALA ”DUMITRU FĂRCAȘ” – Trupa MICROBIS – C.C.S. SIBIU, prezintă ”BONNIE & CLYDE” – TEATRU-DANS, cu: Ioan Florian Oros, Bogdan Halmaghi, Ionuț Turcu, Michael Paicu, Alin Avram, Iulian Fleacă, Alina Găvozdea, Ingrid Metz, Diana Duțu, Diana Cătănescu, Simona Negrilă. Coregrafia: HUGO WOLFF
Ora 20:45, la Sala STUDIO IMAGO – Trupa THEATRON – C.C.S. CRAIOVA, prezintă ”ANGAJARE DE CLOVN” de MATEI VIȘNIEC, cu: Alexandru Ionuț Firu, Ștefan Alexandru Oprea, David Ștefan Drugaru, Nicoleta Lăzărescu, Miruna Moantă, Vania Iulia Albu, Mihaela Coandă, Ștefăniță Diaconescu. Regia: ȘTEFAN FLORESCU
Ora 22:00, la Sala STUDIO IMAGO – Trupa IMAGO – C.C.S. CLUJ-NAPOCA, prezintă ”CRIMĂ PE STRADA URANUS” de VLAD ZOGRAFI, cu: Alina Maria Frandeş, Tudor Gliga, Andrei Kalman, Alexandru Pavîlcu, Sergiu Robert Pop, Nicoleta Poenar. Regia: ROBERT FILIPAȘ.

DUMINICĂ, 16 OCTOMBRIE

Ora 17:00, la Sala „DUMITRU FĂRCAȘ”, Trupa SKEPSIS – C.C.S. ALBA IULIA, prezintă ”AMPRENTA IONESCIANĂ” de EUGEN IONESCO, cu: Elena Smeu-Mare, Vinicius Moldovan, Andrada Balea, Corina Bejinariu, Almond Chismorie. Regia: VIOREL CIOFLICĂ.
Ora 18:00, la Sala STUDIO IMAGO, Trupa THESPIS – C.C.S. TIMIȘOARA, prezintă ”AUTOPORTRET ABSURD DE ȚARĂ”, AUTOR ANONIM, cu: Ioan-Mircea Mărginean, Vlad Ilie, Nicolae Milea, Carmen Cotenescu, Ștefania Celmare, Janina Zuba, Andrada Bejan, Alina Guțuleac. Regia: MONI KARMAN
Ora 19:00, la Sala „DUMITRU FĂRCAȘ”, Trupa TEATRALIA – CLUJ-NAPOCA, prezintă ”O SĂRBĂTOARE PRINCIARĂ” de TEODOR MAZILU, cu: Gabriela-Elena David, Andrada Bordei, Mirel Ovidiu Rusu. Regia: VIRGIL MUREȘAN.
Ora 20:15, la Sala STUDIO IMAGO, Teatrul Studențesc LUDIC – C.C.S. IAȘI, prezintă ”PESCĂRUȘUL” de A.P. CEHOV, cu: Valentina Ghencea, Alex Toderașcu, Gabriela Teodorescu, Adina Bădăluță, Andrei Onofrei, Radu Mihoc. Regia: AUREL LUCA.
Ora 22:00, la Sala STUDIO IMAGO, Trupa de Teatru Liber IMAGO – C.C.S. CLUJ-NAPOCA, prezintă ”SCAFANDRIERII” de TUDOR MUȘATESCU, cu: Diana Dumitrache, Nicoleta Poenar, Sergiu Pop, Tudor Moisiu. Regia: BOGDAN MESEȘAN.
Ora 22:40 – ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI

Intrarea este liberă!

 

Duminica

Muzeul Interactiv – ghidaje gratuite la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Duminica, 16 octombrie 2016, ora 11:00, Muzeul de Arta, Piata Unirii, nr. 30

25-sept-1

De ce sa mergi?

În zilele de sâmbătă şi duminică (orele 11:00 şi 15:00), vă așteptăm să participați la programul de ghidaje gratuite, care vor avea loc în Galeria Națională a muzeului.

Muzeul de Arta Cluj-Napoca este una dintre cele mai prestigioase institutii muzeale cu profil artistic din Romania, cu un patrimoniu valoros ce include arta romaneasca si universala datata inca din secolul al XV-lea si pana in prezent. Patrimoniul detinut de Muzeul de Arta Cluj-Napoca este unul impresionant, cu peste 13 000 de piese de arta din diferite ramuri: pictura (peste 3600 piese), sculptura (peste 450 piese), arte grafice (peste 5600 piese), arte decorative (peste 200 piese) si fond documentar (peste 3300 piese).

Expozitia permanenta a Muzeului de Arta consta in Galeria Nationala, unde pot fi regasite peste 200 de opere de pictura si sculptura, expuse in cele 21 de sali alocate acestora.

Cladirea in care se afla Muzeul de Arta Cluj-Napoca, cunoscuta ca ,,Palatul Bánffy din Cluj”, este in sine o opera arhitecturala de prestigiu, fiind cel mai important edificiu baroc din Cluj-Napoca si fiind inscrisa in lista cladirilor de patrimoniu arhitectural si artistic national al Romaniei.

In prezent, Muzeul de Arta Cluj-Napoca este un ,,refugiu” al pasionatilor de arta si cultura transilvaneana si nu numai, atragand anual atat vizitatorii straini, cat si localnicii care pot admira nu doar Galeria Nationala ci si variatele expozitii temporare gazduite aici.

Program de vizitare:
Miercuri – Duminica: 10:00 – 17:00

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.