Party: Dan Andrei / Kozo / Paul K / Lizz
Sambata, 07 mai 2016, ora 23:00, Club Midi, str. Berăriei, nr. 6
Pret bilet: 20 lei inainte de ora 00:00, 30 lei dupa ora 00:00
De ce sa mergi?
Chiar dacă reţelele de socializare sunt în topul artiştilor, ca şi mijloc de promovare, Dan Andrei are o aversiune maximă faţă de ele, motiv pentru care îl vei găsi mai degrabă la warm-up pentru Ricardo Villalobos și [a:rpia:r] sau la Sunwaves, decât pe Facebook.
Încă din copilărie, lumea lui Kozo s-a învârtit în jurul muzicii. Fie că vorbim de techno sau house, funk sau minimal, seturile sale sunt o călătorie seducatoare în scena clubbing actuală. În momentul de față, împreună cu Praslea și Cezar lucrează la propriul lor label Understand, intenționând să-l propulseze pe vârful valului mișcării electronice.
Paul K are stilul său personal, care se diferențiază de cel al colegilor de breaslă cu ușurință, venind cu un groove ademenitor și subtil deopotrivă, prin fiecare piesă pe care o mixează. Este adept al muzicii complexe, fiind imposibil să stai nemișcat pe ringul de dans. Reprezentant al valului românesc de artiști ai muzicii electronice, Paul K transmite prin seturile sale stări de spirit și trăiri pozitive, făcând din acestea o experiență aparte.
Pasionat de muzică încă din copilărie, Lizz a început să mixeze de câţiva ani, în scurt timp reușind să se remarce prin originalitate iar producțiile sale să cunoască un succes răsunător. Fiind influențat de producțiile [a:rpia:r], ale lui Ricardo Villalobos sau Fumiya Tanaka, stilul său variază de la minimal techno la dark experimental.
