|

VIDEO Un crocodil pe scena Operei Române

Nu mică le-a fost mirarea clujenilor aflaţi sâmbătă seara în Piaţa Avram Iancu la aparţia pe scenă a unui crocodil. Un artist costumat a stârnit zâmbete interpretând „cântecul crocodilului”. Initiativa Operei are ca scop atragerea copiilor spre muzica clasica.

 

Ineditul moment s-a ptrecut în cadrul spectacolului ”La Operă” a inclus arii care se vor regăsi în repertoriul întregii stagiuni. În programul spectacolului sunt incluse creaţii ale compozitorilor W.A. Mozart, G. Puccini, G. Verdi, P.I. Ceaikovski, J. Massenet, G. Rossini, F. Lehar, G. Donizetti, F. Loewe, R. Rogers, F. Barbu şi F. Comşan.
Spectacolul ”La Operă” reprezintă prima reîntâlnire a artiştilor lirici cu publicul clujean. Stagiunea propriu-zisă va debuta în data de 4 octombrie, cu premiera operei ”Werther”. Pentru prima oară în istoria celor 96 de stagiuni ale celui mai vechi teatru liric din România, spectacolul va fi transmis şi în Piaţa Unirii, pe un LED screen, pentru clujenii care participă la Festivalul de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest. ”Recviemul Parastas” Stagiunea mai include un spectacol special care va marca celebrarea Luminaţiei. Este vorba de ”Recviemul Parastas” de Marţian Negrea, spectacol care îmbină tradiţia muzicală bizantină cu cea simfonică. Spectacolul este programat la miezul nopţii. În data de 15 noiembrie, va fi pusă în scenă premiera operei ”Boema” de G. Puccini. Distribuţia spectacolului va fi una de primă clasă, care îl include pe dirijorul David Crescenzi şi pe prim-solista Anita Hartig, care a concertat pe importante scene ale lumii, cum ar fi Scala din Milano sau Covent Garden din Londra. Această punere în scenă se bucură de decoruri noi. Muzică tradiţională românească adaptată De Ziua Naţională a României, în 1 Decembrie 2015, Opera Naţională din Cluj-Napoca prezintă o Gală de muzică tradiţionala românească, adaptată pentru orchestra simfonică. În 7 decembrie va avea loc spectacolul-premieră ”Bal Mascat” de G. Verdi, care este o producţie spaniolă, găzduită de Opera Naţională din Cluj-Napoca. Un eveniment deosebit care marchează trecerea în anul 2016 este reprezentat de premiera operei ”Evgheni Oneghin”, care valorifică muzical una dintre cele mai mari opere ale literaturii universale: romanul omonim în versuri al lui Puşkin. Opera clujeană vine în întâmpinarea publicului tânăr cu o serie de producţii noi, în matineu, unele din repertoriul classic, iar altele mai puţin convenţionale, precum spectacolul ”Jesus Christ Superstar”, o operă rock.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.