|

Credința ta, e spiritul de turmă?

Specia umană este atât de capabilă încât ar putea să mute munții din loc. Dar când vine vorba de a alege, preferă traseul cel mai simplu. În acest caz, cu uneltele pe care le deține începe sa-și sape pas cu pas și involuntar, propria groapă. Procesul de îndobitocire gratis care se obține prin asimilarea informației nefiltrate și hardul minții 99% ocupat cu bârfele pe care le putem accesa oricând, la orice oră, în funcție de cerere, realizează o fundație puternică care cu greu poate fi rectificată!

sandu1

Ne interesează  ”viața satului”, atât cea de la TV, job, cât și din vecini, stocată frumos în foldere diferite, surprinzător, în ordinea  procentului de invidie și a gravității problemelor existențiale ale indivizilorimportanți.  În clipele de odihnă (atunci când nu se mai emit informații interesante) planul B, este de a sparge semințe și a scuipa victorios în capul celor care nu sunt de față. De ce trebuie sa ne ocupăm mintea cu lucruri inutile, care nu fac decât să ne denigreze caracterul, să ne tragă în jos, să ne ”colmateze creierul”!?  De ce nu alegem să ne depășim condiția? De ce tot timpul găsim un motiv și ne place să pozăm în diferite ipostaze de victimă? Răspunsul e simplu: pentru că suntem mici inventatori fără brevet în astfel de cazuri și suntem mai rapizi decât google când vine vorba de a găsi un țap ispășitor. Astfel se explică de ce n-avem timp pentru noi. TU, ești singurul responsabil de ceea ce ți se întâmplă fie bine, fie rău!  Capra vecinului n-are nici o vină!

text de Cătălina Sandu

 

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.