Atelier: Șosete decorative de Crăciun
Marti, 5 decembrie 2017, ora 18:00, Platinia Shopping Center, Calea Manastur, nr. 2-6
Taxa de participare: 65 lei /echipă

De ce sa mergi ?
Cum ar fi ca anul acesta să-l așteptați pe Moș Nicolae cu niște șosete-saci, frumoase și încăpătoare, în care să-și așeze cadourile? Și pe care apoi, de Crăciun, să le atârnați de șemineu sau să le puneți sub brad ca podoabe, de frumoase ce sunt?
Iar dacă aceste decorațiuni sunt create chiar de cei mici, împreună cu părinții lor, credem că bucuria și câștigul sunt chiar mai mari!
Pe 5 decembrie de la ora 18:00 vă așteptăm la librăria noastră din Platinia Shopping Center, la un nou atelier creativ orchestrat de Ludoteka. Șosetele decorative vor fi confecționate din fetru și decorate cu panglici, benzi textile și forme decupate din diverse materiale și lipite sau cusute cu ațe colorate. Pentru cele mai inspirate alăturări de texturi, putem folosi bumbac, catifea, lână și in.
Așteptăm echipe formate din copii (4+) și părinți. Taxa de participare este de 65 lei /echipă și include toate materialele, echipamentele și instruirea. Putem primi maxim 12 echipe și este necesară înscrierea prealabilă adresa ateliereludoteka@gmail.com.
Atelierele Ludoteka sunt coordonate de arhitecta și creatoarea Flavia Tothpal.
