Festivalul Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – TiMAF 2014 va include în exclusivitate România în turneul mondial oficial susţinut de artistul britanic James Blunt, “Moonlanding World Tour 2014”. Concertul se remarcă prin faptul că va fi singurul eveniment al artistului ce se va desfăşura în ţara noastră în cadrul acestui turneu de promovare.
Vineri, 31 octombrie 2014, ora 20:00, Sala Polivalenta Cluj
Pret bilete: de la 125 la 250 lei

De ce sa mergi?
Cu aproximativ 17 milioane de discuri şi 20 de milioane de single-uri vândute în întreaga lume, câştigător a două premii Brit Awards, două premii Ivor Novello şi de cinci ori nominalizat al premiilor Grammy, James Blunt este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti, muzica acestuia clasându-se în primele poziţii ale top-urilor muzicale de specialitate din întreaga lume.
Moon Landing este cel de-al patrulea album al lui James Blunt. Acesta nu este un album despre vise şi despre prima iubire. Este despre imaginea din oglindă a băiatului care era, şi bărbatul care a devenit şi în acelaşi timp despre revenirea la rădăcini şi redescoperirea procesului de comunicare prin muzică, proces care oferă emoție directă și onestitate fără prea multe complicații.
“Mă bucură nespus prezenţa artistului James Blunt în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – TiMAF 2014 şi sunt convins că acesta va oferi publicului un spectacol memorabil. Muzica de calitate pe care artistul o interpretează şi numărul mare de fani din România ne-a determinat să stabilim drept eveniment principal Concertul James Blunt.
De asemenea, pe parcursul celor 2 săptămâni de festival, publicul larg va avea şansa să cunoască şi să experimenteze numeroasele forme de exprimare artistică, să interacţioneze atât cu tinerii artişti cât şi cu cei deja consacraţi la nivel naţional şi internaţional într-o serie de evenimente inedite, ce îmbină arta clasică cu cea contemporană.” declară Bogdan Buta, Director General al Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – TiMAF 2014.
