Piesa de teatru: Cartea bătrânilor
Vineri, 30 decembrie 2016, ora 20:00, Teatrul Maghiar de Stat, str. Emil Isac, nr. 26-28
De ce sa mergi?
În drumul spre moartea sa, bătrânul de parcă s-ar întâlni cu lucrurile vieţii sale-se construieşte din elementele vieţii discursul funerar. Poate că pilda că nici să sfârşeşti nu este atât de simplu. Şi alături de rândurile vorbind despre moarte stau chipuri, printre obiecte dragi. Imaginea, fidelă naturii sale adevărate, evocă tot de ceea ce prin cuvintele sale se pregăteşte să se despartă.
Szilágyi Domokos
Szilágyi Domokos a scris acest poem inspirându-se din desenele lui Plugor Sándor. Versurile sunt numerotate; sunt 699 de versuri, poate 699 de paşi spre marea trecere, un parcurs interior al unui om aflat la sfârşitul unui drum şi începutul altuia.
Poemul are o atmosferă onirică copleşitoare. În spectacol am încercat s-o construim. Spaţiile onirice, fazele de dinaintea somnului, hazardul, nebunia sunt doar câteva dintre elementele regăsite în poem care ne-au activat imaginaţia.
Mihaela Panainte

