29.09 – 5.10 Şapte evenimente de neratat săptămâna aceasta la Cluj

De săptămâna aceasta Clujul forfoteşte de studeţi, putem spune deci că şi „piaţa” evenimentelor şi-a intrat în normal. Pe iubitorii muzicii clasice îi aşteaptă un festival vloros cu invitaţi din toată lumea: Toamna muzicală clujeană. Teatrele din oraş prezintă piese care mai de care, noi vă recomandăm „Mein Kampf”,  de George Tabori. Printre celelalte evenimente de neratat amintim premiera operei Lucia di Lammermoor, cu invitaţi speciali din Italia, dar şi filmul lui Andrei Gheorghe – Planşa.

Luni – concert

Concertul Rock’n roll, baby al Directiei 5 are loc luni de la 22.00, în Diesel Club

afis rnr d5 final

De ce să mergi

Dupa 22 de ani de activitate si cu 26 de albume in portofoliu, Directia 5 continua sa incante lumea cu melodiile lor pline de semnificatii ce au ramas adanc intiparite in mintea fanilor. „O fata ca ea” si „Povestea noastra” sunt printre cele mai cunoscute si iubite melodii ce au cucerit inimile tuturor. Concertul din Diesel Club “Rock’n roll, baby“, este un eveniment extraordinar prin care Directia 5, adică Marian Ionescu (clape), Carmin Ionescu (bass), Cristi Enache (voce), Toni Seicarescu (backing vocal), Niculae Damalan(chitară), Marius Keseri (tobe), doreşte să le mulţumească tuturor fanilor pentru dragostea şi suportul oferit de-a lungul anilor.

Utile:

Biletele se găsesc la birourile Diesel Club si pretul lor este intre 80 şi 100 lei.
Pentru bilete se pot face rezervări care rămân valabile 24 de ore. —

 

Marţi – teatru

Piesa lui George Tabori „Mein Kampf”-  marţi de la 19.00, la Teatrul Naţional “Lucian Blaga”

mein-kampf

De ce să mergi

Cea mai faimoasă piesă a lui George Tabori este farsa antinazistă MEIN KAMPF, pe care a regizat-o el însuşi, pentru prima oară, la Viena, în anul 1987. Prin teatrul său, Tabori a căutat să încurajeze publicul să râdă de monştrii şi ucigaşii de pe scenă. MEIN KAMPF este un exorcism, un uriaş hohot de râs, un cântec de libertate în care autorul, victimă a terorii naziste, tratează oroarea într-o manieră neaşteptată. Shlomo Herzl, un evreu bătrân vânzător de cărţi, primeşte în azilul său de noapte un tânăr lipsit de talent, sosit la Viena pentru a studia la Academia de Arte Frumoase. Tânărul este numit Hitler, personaj egocentric şi frust, paranoic şi vanitos, un nazist în devenire. Shlomo ar fi putut să perceapă pericolul care se apropia, dar el nu vede în tânărul Hitler decât un obişnuit semen al lui.

Distribuţie: traducere de Alexandru Al. Şahighian; regia: Alexandru Dabija; scenografia: Carmencita Brojboiu; dramaturgia: Cătălin Ștefănescu; muzica: Ada Milea, Anca Hanu asistent de regie: Leta Popescu;

Actori: Schlomo Herzl           Ionuţ Caras

Zweizl Cristian Grosu

Dreizl  Radu Lărgeanu

Lobkowitz      Cătălin Herlo

Drinkowitz     Silvius Iorga

Hitler   Sorin Leoveanu

Utile

Recomandare de vârstă: 16+

Preţul biletelor:

40 lei, 30 lei, 25 lei, 15 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);

7,5 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

 

Miercuri – premieră la operă

Opera „LUCIA DI LAMMERMOOR” va fi pusă în scenă miercuri de la 18.30, la Opera Română

01oct14_lucia

De ce să mergi

Opera în PREMIERĂ îi va avea ca invitaţi speciali pe   REGIZORUL MARIO DE CARLO DIN ITALIA ŞI TENORUL COSMIN IFRIM

Bine de ştiut

Lucia di Lammermoor este o operă în 3 acte de Gaetano Donizetti, după un libret de Salvatore Cammarano, bazat pe romanul lui Walter Scott “The Bride of Lammermoor”. Lordul Enrico Ashton, dușman de moarte al familiei Ravenswood, reușise, printr-o serie de fărădelegi, să distrugă aproape toată această familie și să-i acapareze averea. Situația lui era însă critică, deoarece căzuse în dizgrația reginei. Ca ultimă soluție, întrevedea căsătoria surorii sale, Lucia, cu lordul Arturo – favorit al curții, căsătorie pe care o dorea cât mai grabnică. În timp ce mărturisea aceste gânduri slujitorului său, Enrico este anunțat că în preajma castelului se află ascuns Edgardo di Ravenswood, singurul moștenitor al familiei dușmane rămas în viață. Furia și ura lui răbufnesc și mai puternic, aflând că Lucia este îndrăgostită în taină de acest tânăr.

GAETANO DONIZETTI

Spectacol interpretat în limba italiană

LUCIA BULUCZ     – Lucia, sora lui Enrico

COSMIN IFRIM       – Edgardo di Ravenswood

GEANI BRAD

– Lord Enrico Ashton

PETRU BURCĂ       – Raimondo Bidebent, capelan şi confidentul Luciei

ŞTEFAN KORCH (invitat)   – Lord Arthuro Buklaw

LILIANA NECIU

– Alisa, însoţitoarea Luciei

FLORIN POP

– Normanno, scutierul lui Ashton

 

 Joi – concert Zdob & Zdub

Concert  Zdob & Zdub, la Euphoria Music Hall (Calea Manastur 2-6), joi de la 22.00

zdob

De ce să mergi

Trupa ce se simte ca acasă pe orice scenă vine să dea startul la TiMAF pe ritmuri ce combină hardcore-ul și folclorul românesc și moldovenesc într-un mod unic și elegant. Euphoria Music Hall va fi din nou gazda unui show live spectaculos ce va prezenta un corssover muzical, unde se întâlnesc intensitatea urbană și spiritul rural. Etno-rockerii moldoveni au reușit să își creeze un nume pe scena internațională fiind prezențe remarcante și cântând în deschiderea unor formații precum: Red Hot Chili Peppers, Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Biohazard, Rollins Band, Rage Against The Machine, Soulfly, The Garbage, Fun Lovin’ Criminals sau Linkin Park. În această toamnă Zdob și Zdub vor împlini 20 de ani de activitate așadar ne așteaptă un concert de zile mari!

Utile

Bilete: 25 de lei presale, 30 lei în seara evenimentului și 35 de lei în seara evenimentului după ora 23:59.

Biletele se găsesc la Euphoria Biergarten și la Fabrica de Bere Ursus!

Info / Rezervari: 0745-39.33.33; 0756-39.33.33

 

Vineri – festival de muzică clasică

 

Toamna Muzicală Clujeană (3-24 octombrie 2014) începe vineri de la 19.30, la Colegiul Academic.

filarmonica

De ce să mergi

Cel mai longeviv festival de muzică clasică din România vă aşteaptă şi-n această toamnă la Cluj-Napoca. Prima ediţie a festivalului a avut loc în 1965. Printre invitaţi se numără Cornel Ţăranu, Amalia Goje, Răzvan Suma,Jean- Paul Penin, Analia Selis, Anton Tauff, Hector Lopez etc. Vezi aici întreaga listă . http://filacluj.ro/tmc/index.php/artistii-tmc-2014/

Festivalul începe cu concertul Simfonic de deschidere a Festivalului in memoriam Ştefan Ruha; Urca pe scenă  Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”; Dirijor: Stefan Geiger (Germania); Solistă: Cristina Anghelescu – vioară

Johannes Brahms– Concert pentru vioară în Re major, op. 77

Gustav Mahler – Simfonia a V-a în do diez minor

Utile

Urmăreşte programul festivalului aici. http://filacluj.ro/tmc/index.php

Locurile se obţin de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii de Stat „Transilvania”,

Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3 (la parter, în incinta Casei de Cultură a Studenţilor), Tel. 0264-43 00 60, Fax. 0264-59 78 12

ORAR:

Luni & Miercuri: 10,00 – 16,00

Marti & Joi: 12,00 – 18,00

Vineri: 10,00 – 14,00

 

Se pot achizitiona bilete si cu o ora înainte de începerea concertului, direct de la locatia acestuia, în limita locurilor disponibile.

Atentie: În ziua concertului, Agentia de bilete este deschisa în intervalul 10-14!

Preţul concertelor EXTRAORDINARE:

24 octombrie

– 30 lei preţ întreg/concert

– 15 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari/concert

Preţul celorlalte concerte:

– 20 lei preţ întreg/concert

– 10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari)/concert

Preţ ABONAMENTE stagiunea de concerte 2014-2015:

– 350 lei preţ întreg / abonament 32 de concerte în stagiune

– 200 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / abonament 32 de concerte în stagiune

Biletele cu reducere se cumpără doar de la sediul Filarmonicii, în timpul programului menţionat mai sus.

 

Sâmbătă – regal pentru iubitorii de câini

dog-games

„Dog Games”, la Cora, de la 11.00

De ce să mergi?

DOG GAMES 2014 va cheama la joaca! In 4 si 5 octombrie am pregatit pentru voi competitii de DogFrisbee, DogDancing si CaniCross si….ca sa va faceti curaj, organizam si seminarii in care sa aflati cat mai multe lucruri despre aceste sporturi.  Avem invitati foarte speciali! Bettina Kock din Germania si Sven van Driessche din Belgia vor fi “profesori” pentru seminarii si arbitri pentru competitiile de DogFrisbee, iar Kata Kerenyi din Ungaria va fi lectorul unui seminar de DogDancing, arbitrand mai apoi si competitiile de DogDancing.
Duminică –Andrei Gheorghe regizor?

Filmul „Planşa” regizat de Andrei Gheorghe poate fi văzut din acest weekend la cinema Florin Piersic

plansa-247198l

Sinopsis Planşa (2014) 

Alex, un fost campion de scrimă, primește posibilitatea de a reintra în această lume ca antrenor. În același timp, Anda se înscrie la clubul lui de scrimă. Alex primește sarcina de a o antrena pe Anda însă pe măsură ce trece timpul legătura dintre ei devine din ce în ce mai puternică. Mircea, iubitul Andei, care activează în cadrul aceluiași club, asistă la dezvoltarea relației dintre cei doi și devine gelos. Anda va trebui să aleagă între scrimă și Mircea.

De ce să mergi

Filmul a fost selectat la Festivalul Filmului de Dragoste de la Mons. ,,Filmul caută esenţa unei poveşti de dragoste. Pentru a mă apropia cât mai mult de un sentiment atât de generalist şi atât de cunoscut, am considerat că este necesară o abordare de la distanţă a conflictului. Am încercat să elimin conflictul, dar să păstrez starea. Personajele ţin frustrările în interiorul lor, până în ultimul moment”, îşi motivează alegerile regizorul Andrei Gheorghe. Romantismul relaţiei dintre cei doi eroi e accentuat de atmosfera oraşului de la malul marii, răvăşit de vântul toamnei. Regizorul Andrei Gheorghe este legat emoţional de acest sport şi de oraş. Este din Constanţa şi a făcut scrimă, la clubul unde tatăl lui, Horia Gheorghe, este antrenor, rol pe care îl are şi în film. Scenariul este scris de Bogdan Ivaşcu şi Andrei Gheorghe.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.