La un ceai cu ALEXANDRU VLAD și cărțile lui
Joi, 29 iunie 2014, la ora 19:00 vă așteptăm la ultima întâlnire din sezonul 2013-2014 al proiectului Dialoguri cu scriitori români. Invitatul special al acestei ediții este prozatorul Alexandru Vlad, pe care vă invităm să-l decoperiți sau reîntâlniți în ceainăria librăriei noastre. Discuția, în care sunteți invitați călduros să interveniți, va fi moderată de Mihai Mateiu.
De ce sa mergi?
Prozator, eseist, poet, publicist și traducător, Alexandru Vlad s-a născut în 1950 la Suceagu, județul Cluj. A absolvit în 1975 Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, secția română-engleză. În timpul studenției a frecventat sporadic cenaclul Echinox. Ulterior a fost, rând pe rând, anticar (1975-1978), galerist la UAP (1978-1979), dactilograf la IJTL (1979-1990), redactor (pentru o scurtă perioadă în 1990) la revista Steaua. Între aceste ocupații au fost și alte slujbe ocazionale (remizier la o echipă de fotbal, muncitor necalificat pe unele șantiere, proiecționist la un cinematograf sătesc, bibliotecar, etc.). După 1990 a lucrat în redacțiile mai multor publicații din Cluj. În prezent este redactor al revistei Vatra din Târgu-Mureș. Volumele care l-au consacrat sunt Aripa grifonului (nuvele, 1980), Drumul spre Polul Sud (nuvele, 1985), Frigul verii (roman, 1985), Atena, Atena (non-ficțiune, 1994), Sticla de lampă (2002), Fals tratat de conviețuire (cu Daniel Vighi si András Visky, 2002), Viața mea in slujba statului, (proze scurte, 2004), Vara mai nepăsători ca iarna (publicistică, 2005), Curcubeul dublu (2008), Măsline aproape gratis (proze astortate, 2010) și Ploile amare (roman, 2011). A tradus din Joseph Conrad, Henry Miller, Graham Greene, W.H. Hudson, Alexander Noble, Dashiell Hammett, John Banville, Alberto Manguel.
„Cât ţine scriitura de inspiraţie şi cât de muncă, de rutină?
Ataci din rutină şi continui din inspiraţie. Începi dintr-un puseu de inspiraţie şi mai departe te bazezi pe muncă. Inspiraţia e mai importantă atunci când ai o revelaţie, îţi dă o soluţie, decât atunci când înaintezi în text. Înaintezi în text cu o empatie enormă, care, în parte, va fi recuperată de cititor la lectură. Cel mai bine este, la romancier, când inspiraţia şi rutina merg împreună.”
