Piesa “Panglica lui Moebius”, de Robert Cohen, care are ca temă homosexualitatea, va fi jucată, vineri, de la 19:00, la Studioul Euphorion al Teatrului Naţional.
De ce să mergi
Piesa Panglica lui Moebius, scrisă în 1971 este o dramă extrem-contemporană, despre problema homosexualităţii în societatea de azi. Banda lui Moebius este o panglică confecţionată din materiale diverse, sub forma unei bucle răsucite la care interiorul şi exteriorul sînt aceleaşi, revenind, mereu şi mereu, la ce a fost, pe măsură ce se învîrte. Suprafaţa cu o singură faţă a fost descoperită de matematicianul german August Ferdinand Moebius. Dramaturgul Robert Cohen alege acest nume pentru piesa sa (poate că) din dorinţa de a atrage atenţia asupra faptului că în societatea de azi individul se vede tot mai obligat la a-şi acoperi adevăratul chip. Personajele lui ajung să renunţe la măştile sociale pentru ca „exteriorul şi interiorul să devină una”. Robert Cohen, pe lîngă bogata sa activitate de traducător, dramaturg şi critic a fondat Departamentul de teatru al University of California, Irvine, apreciată ca făcînd parte din primele zece cele mai performante instituţii academice de teatru din Statele Unite la care este profesor şi în prezent.
Informaţii
Traducerea: Adriana Stan. Regia: Răzvan Mureşan. Scenografia: Tudor Lucanu
Distribuţia:
Herb Goldman – CRISTIAN GROSU
Casey Goldman – PATRICIA BRAD
Jack – MIRON MAXIM
Carl Hartley – RADU LĂRGEANU
Sam Goldman – IONUŢ CARAS
Pret bilete: 7,5 / 15 lei
