Victor sau copiii la putere, de Roger Vitrac şi Silviu Purcărete
Miercuri, 28 ianuarie 2015, ora 19:00, Teatrul Maghiar, str. E. Isac, nr. 26-28

De ce sa mergi?
Ne confruntăm cu o lume bulversată care şi-a pierdut valorile, în care adulţii citează lungi pasaje din enciclopedia Larousse, vorbesc simultan şi se comportă ca nişte copii. Nu ne mirăm că Victor îl „călăreşte” pe generalul Loségur sosit la cină, că adulţii îşi trăiesc poftele sexuale excesive şi se înşeală în faţa copiilor, că o doamnă apărută din întâmplare şi chinuită de gaze intestinale, Ida Mortemart, este cea care trezeşte în Victor sentimente adevărate, şi că după plecarea ei toată lumea o ia razna, comportamentul uman devine imprevizibil, iar funcţionarea limbii contrazice regulile minţii lucide.
Toate acestea ne duc cu gândul la marca mişcării suprarealiste: viaţa este de fapt vis, halucinaţie, hipnoză.
În opinia lui Silviu Purcărete „Victor sau copiii la putere” este un text legendar, un monument al literaturii dramatice franceze. Piesa este foarte complicată, şi probabil că nici n-a fost înţeles vreodată şi probabil că nici nu va fi înţeles. E o provocare permanentă şi de nerezolvat. Textul nu poate fi tradus în sensul exact al cuvântului. Trebuie adaptat, pentru că este plin de jocuri de cuvinte, de lucruri care sunt legate de spiritul limbii franceze, de cultura franceză, de istoria franceză. Aşa se pare – deşi nu înţeleg limba, dar mi-am dat seama din explicaţiile colegilor – că adaptarea în limba maghiară este destul de bună, iar noi am încercat să ne scufundăm, să ne bălăcim în acest text.”
