25-26.10 Orchestra Romana de Tineret

După deschiderea prestigiosului Festival Enescu 2015 la Bucureşti, Orchestra Română de Tineret vine pentru prima dată la Cluj.

Duminica, 25 octombrie – Luni, 26 octombrie 2015, ora 19:00, Auditorium Maximum, str. Emanuel de Martonne, nr. 1, (colţ cu Kogălniceanu)

De ce sa mergi?

În 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia – Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii – Serafim Antropov”, s-a format “Orchestra Română de Tineret” pentru a oferi celor mai talentaţi tineri muzicieni români şansa de a descoperi creativitatea colectivă si compoziţiile unor muzicieni pe care nu apucă să îi studieze în şcoală. Cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, membrii săi sunt selectaţi dintre cei mai buni muzicieni din ţară şi sunt pregătiţi, încă de la înfiinţarea orchestrei, de renumitul dirijor Cristian Mandeal. Membră a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate ediţiile Festivalului Internaţional „Enescu şi Muzica Lumii” de la Sinaia, începând cu anul 2008. Din 2011 a fost prezentă în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” şi a triumfat în cadrul Festivalului Internaţional al orchestrelor de tineret „Young Euro Classics” de la Berlin. Sub bagheta lui Cristian Mandeal, tinerii susţin în perioada iulie-octombrie a acestui an mai multe concerte în Italia, Franţa, Austria, dar şi în România.

În Capitala Tineretului, la sfârşitul lunii octombrie, vă invităm la două concerte excepţionale, susţinute de Orchestra Română de Tineret, alături de violonistul Roman Kim (25 octombrie) şi de pianista Olga Scheps (26 octombrie), doi dintre cei mai sclipitori tineri muzicieni din lume.

Concert organizat de Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, cu sprijinul Institutului Cultural Român
Co-organizatori: Asociaţia Culturală „Notes&Ties” şi Muza Events
Sponsor: BRD-Groupe Société Générale
Parteneri: Lanto Communication, Fundaţia Prietenii Muzicii – “Serafim Antropov”, Universitatea Babeş-Bolyai
Partener media: Radio România

Bilete:
http://bit.ly/1NGk4jY
Libraria Bookstory (Bd-ul. Eroilor, nr. 6-8)
Agentia teatrala (Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 14)

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.