Asociația Astronomică Astroclubul Borealis vă invită la Ziua Internațională a Astronomiei. Acesta va avea loc în Piața Unirii, între orele 16:00 și 22:00. Pasionații de astronomie vor participa cu multe telescoape și entuziasm arătând trecătorilor lucruri interesante de pe cer. Orice pasionat de astronomie și posesor de telescop este bine venit să ni se alăture.
Sâmbãtã, 25 aprilie 2015, ora 16:00, Piața Unirii

De ce sa mergi?
Participanții vor putea privi obiectele cerești prin diferite instrumente astronomice: prin binocluri, lunete și diferite telescoape, cu monturi motorizate și nemotorizate. Înainte de apus se vor face observaţii solare, prin telescoape echipate cu filtre solare speciale. La apusul Soarelui ne vom îndrepta telescoapele spre Lună, iar după ce se întunecă vom observa planetele, constelații specifice cerului de primăvară și obiecte astronomice precum roiuri de stele, galaxii și nebuloase.
Ziua Astronomiei se celebrează de două ori anual de obicei într-o zi de sâmbătă aproape de primul pătrar a Lunii: primăvara între mijlocul lui aprilie și mijlocul lui martie iar toamna între mijlocul lui septembrie și mijlocul lui octombrie. În aceste dăți puteți să vă așteptați la prezentări astronomice gen astronomie de stradă peste tot în lume.
An Primăvara / Toamna
2015 25. apr / 19. sep
Evenimentul se va desfășura după următorul program:
- 15:30-16:00 Amplasarea echipamentelor optice.
- 16:00-19:30 Observarea discului Soarelui şi a petelor solare, prin filtru special solar
- 17:00-17:30 Turul instrumentelor astronomice
- 19:00-21:23 Observarea Lunii: discul Lunii fiind iluminat doar parțial se pot vedea diferite forme de relief pe Lună precum cratere, văi și munți
- 20:23-20:27 Apusul soarelui
- 20:27-21:00 Crepuscul civil
- 20:30-21:00 Observarea planetei Venus, Marte și Mercur
- 21:00-21:40 Crepuscul nautic
- 21:10-22:30 Observarea planetei Jupiter
- 21:40-22:25 Crepuscul astronomic
- 21:30-22:00 Observarea obiectelor Deep-Sky mai strălucitoare
- 22:00-22:30 Strângerea echipamentelor
