|

25.01 Nunta lui Figaro – Story sau altfel spus A crazy day

Spectacol educativ susținut de regizorul Novák Péter .

Duminica, 25 ianuarie 2015, ora: 11:00, Opera Maghiara, str. Emil Isac, nr. 26-28

De ce sa mergi?

În frământata Europă a secolului al XVIII-lea, poveştile individuale, ale oamenilor de rând intră în conflict cu comandamentele morale ale puterii. Nunta lui Figaro este în acest sens un adevărat model în istoria culturii, o fabulă cu un deznodământ fericit opunând morala idealizată a vremii realităţii de zi cu zi a biografiilor oamenilor de rând. Astfel de poveşti se regăsesc în textele dramatice ale unor dramaturgi ca Beaumarchais în Bărbierul din Sevilia, O zi nebună sau Nunta lui Figaro, precum şi în opere bufe semnate de Paissiello, Rossini, Mozart.
Personajele principale se întâlnesc la nunta Suzanei, unde întâmplările neprevăzute îi iau prin surprindere. Gazda, Contele Almaviva, ţine foarte mult să respecte regulile feudale referitoare la prima noapte de căsnicie a slujitorilor săi, cu toate că anterior renunţase la ele. Cu bani, promisiuni şi şantaj el încearcă să-şi împlinească dorinţele ascunse însă acestea ajung la urechea lui Figaro. La o asemenea mârşăvie, servitorul îi răspunde tot cu mârşăvie. Împreună cu logodnica sa Suzana, o fată cu minte ageră, şi cu Rosina, soţia dezamăgită şi rănită a contelui, pun la cale o farsă pentru a-l atrage în capcană. În planurile sale îl introduce şi pe Cherubino tânărul paj al contelui, care se îmbracă în hainele Suzanei pentru a-l face de râs pe seducătorul conte.
Avem de-a face cu 5 personaje arhetipale, clasice, care, secundare sau nu, se întâlnesc cu evenimente extraordinare pe parcursul operei. Intriga este atât de bine construită încât din acţiunile personajelor nu putem bănui care va fi deznodământul, dar în final, binele triumfă, aşa cum se cuvine unei comedii bine realizate.
Este important să reţinem din povestea de mai sus că fenomenul nu este esenţial din punct de vedere al rezolvării formei ci din felul în care se împletesc şi relaţionează personajele, situaţiile, stările psihologice în această operă.
Fără doar şi poate că povestea nunţii lui Figaro este una distractivă, hazoasă, urmărind legile construcţiei unei comedii clasice ca la carte, dar de fapt situaţiile şi caracterele comice par că merg până la grotesc, şi privite prin ochii contemporanilor ne apar exagerate până la absurd. Însă toate piesele acestui puzzle provin fără excepţie din arsenalul de critici la adresa societăţii pe care autorul le foloseşte şi articulează cu o conştientă meticulozitate. Fără îndoială că o asemenea critică nu-şi pierde niciodată valabilitatea şi este binevenită în orice timp şi spaţiu al istoriei culturii.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.