23.07 Cămașa țărănească de altădată

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la expoziția Ținută, culoare, stil – Cămașa țărănească de altădată din Colecțiile Cantacuzino și Brătianu ale MET.

Joi, 23 iulie 2015, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21

De ce sa mergi?

În anul 1934, doamnele Eliza Brătianu și Sabina Cantacuzino – soția și, respectiv, sora marelui om de stat Ionel I. C. Brătianu – au donat Muzeului Etnografic al Ardealului o colecție de excepție, cuprinzând 191 de piese de port, în cea mai mare parte ii, databile în ultimul sfert al secolului al XIX-lea –începutul secolului al XX-lea, provenind din diverse zone etnografice din România. Această colecție extraordinară va fi expusă pentru prima dată în integralitatea ei.

În cadrul portului femeiesc tradițional românesc, cămașa a constituit întotdeauna piesa principală: a păstrat dealungul unei perioade lungi elemente arhaice (elemente de croi, tehnici de decorare, ornamentică); a marcat apartanența comunitară printr-o unitate structurală și decorativă clară în cadrul diferitelor zone etnografice; a evidențiat în cel mai înalt grad (prin calitatea materialelor și a execuției) statutul social-economic și personalitatea purtătoarei. Numită local ie, cămeșe, spăcel, ciupag etc., ea a intrat în conștiința publică cu prima denominație, devenită generică.

Anul acesta, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, valorifică in cadrul expozitiei piesele din două colecții încă neexplorate, de o remarcabilă valoare științifică și culturală: colecțiile Sabina Cantacuzino și Eliza Brătianu. Cele 191 de piese de port, databile în ultimul sfert al secolului al XIX-lea–începutul secolului al XX-lea, provenind din diverse zone etnografice din România, au fost donate Muzeului Etnografic al Ardealului în anul 1934. Preocuparea celor două doamne din familia Brătianu (prima fiind sora, a doua soția prim-ministrului I. I. C. Brătianu) pentru portul țărănesc se înscrie în tendința generală a înaltei societăți central- și est-europene, de a-și manifesta atașamentul, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, față de această clasă socială, considerată întruchiparea spiritului național. În România o asemenea inițiativă a aparținut, în mod semnificativ, reginelor Elisabeta și Maria, care adesea au îmbrăcat portul țărănesc, ba chiar l-au introdus și în protocolul curţii regale.
Selecția de piese, expuse în cadrul expoziției, oferă vizitatorilor o incursiune în timp și spațiu și, în același timp, o experiență estetică memorabilă.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.