Lansare de carte: Cine-mi va salva poezia
Miercuri, 23 februarie 2022, ora 18:00, Charlie, Piața Muzeului, nr. 3
De ce sa mergi?
Poezia închisă între paginile unui volum amorțește. De aceea ne vom întâlni să o salvăm răsfoind-o împreună cu ocazia lansării volumului 𝗯𝗶𝗹𝗶𝗻𝗴𝘃 semnat de 𝙇𝙖𝙧𝙞𝙨𝙖 𝘾𝙖𝙡𝙤.
𝗖𝗶𝗻𝗲-𝗺𝗶 𝘃𝗮 𝘀𝗮𝗹𝘃𝗮 𝗽𝗼𝗲𝘇𝗶𝗮/𝗖𝗵𝗶 𝘀𝗮𝗹𝘃𝗲𝗿𝗮̀ 𝗹𝗮 𝗺𝗶𝗮 𝗽𝗼𝗲𝘀𝗶𝗮 (în traducere de 𝗟𝘂𝗰𝗶𝗰𝗮 𝗕𝗶𝗮𝗻𝗰𝗵𝗶 și 𝗣𝗶𝗲𝘁𝗿𝗼 𝗕𝗶𝗮𝗻𝗰𝗵𝗶), 𝘌𝘥𝘪𝘵𝘶𝘳𝘢 𝘊𝘰𝘭𝘰𝘳𝘢𝘮𝘢, e un dialog liric a doi îndrăgostiți, care surprinde evoluția relației lor.
Cum e și potrivit, volumul apare chiar între 𝙎𝙛𝙖̂𝙣𝙩𝙪𝙡 𝙑𝙖𝙡𝙚𝙣𝙩𝙞𝙣 și 𝘿𝙧𝙖𝙜𝙤𝙗𝙚𝙩𝙚, invitându-ne să-i recităm versurile alături de persoana iubită.
Lăsați-vă în voia poeziei, acompaniată live de 𝗧𝘄𝗼 𝘁𝗼 𝗧𝗮𝗻𝗴𝗼, în timp ce vă delectați cu 𝗰𝗮𝗻𝗱𝘆𝗯𝗮𝗿𝘂𝗹 pus la dispoziție de autoarea îndrăgostită de dulciuri.
Și ca să fie sărbătoare în toată regula, veți primi 𝗰𝗮𝗱𝗼𝘂 un 𝗮𝘂𝗱𝗶𝗼𝗯𝗼𝗼𝗸 cu înregistrarea poeziilor, în interpretarea 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗲𝗹𝗲𝗶 𝗠𝗮𝗿𝗰𝗼𝘃𝗶𝗰𝗶 și a lui 𝗠𝗮𝗿𝗶𝘂𝘀 𝗠𝗮𝘅𝗶𝗺, sub coordonarea atentă a lui 𝗩𝗶𝗿𝗴𝗶𝗹 𝗠𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝗮𝗻.
Audiobook-ul nu se comercializează și nu va fi disponibil separat. Un exemplar va fi pus la dispoziția 𝗔𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮𝘁𝗶𝗲𝗶 𝗣𝗼𝗻𝘁𝗲𝘀 pentru a fi accesat de către persoanele cu dizabilități vizuale.
INVITAȚI:
𝗘𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮 𝗣𝗼𝗲𝗻𝗮𝗿𝘂 𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗮𝗻 – scriitoare, editoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România filiala Cluj, președinta Cercului literar de la Cluj
𝗜𝗼𝗻 𝗣𝗼𝗱𝗼𝘀𝘂 – poet și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România filiala Cluj, președinte al Asociației Nevăzătorilor din România filiala Cluj până în 2021, colaborator la Radio Cluj
𝗠𝗶𝗵𝗮𝗲𝗹𝗮 𝗠𝗮𝗿𝗰𝗼𝘃𝗶𝗰𝗶 – psiholog, coordonatoarea Centrului de zi pentru seniori nr. 1
𝗠𝗮𝗿𝗶𝘂𝘀 𝗠𝗮𝘅𝗶𝗺 – student la psihologie, actor și pasionat de poezie
*Accesul la eveniment se va realiza cu respectarea normelor sanitare în vigoare.
