25.04 Spectacol de opera: Coppélia

Spectacol de opera: Coppélia

Joi, 25 aprilie 2019, ora 18.30, Opera Maghiară, str. Emil Isac,nr. 26-28

Pret bilet:30 – 40 lei

De ce sa mergi ?

Léo Delibes
COPPÉLIA
Spectacol de balet
Povestea păpușarului Coppelius și al Swanildei

Libret: E.T.A. Hoffmann, Charles Nuitter și Saint-Leon

Coppélia sau Fata cu ochii de email, baletul capodoperă al lui Léo Delibes, este, pe drept cuvânt, considerat unul dintre modelele clasice ale genului coregrafic. La mai bine de un secol de la premiera ce a avut loc la Paris, în anul 1870, Coppélia continuă să-și păstreze forța de expresie, fiind reprezentat pe scenele multor teatre din lume. Libretul, inspirat din basmul Omul de nisip de E. T. A. Hoffmann, a fost scris de Charles Nuitter în colaborare cu renumitul coregraf Arthur Michel Saint-Léon.
Acțiunea este plasată într-un mic târg din Galiția. Eroul central, Coppélius, este un om misterios care duce o viață izolată, construind păpuși mecanice și trăind cu speranța că, într-o bună zi, va reuși să le însuflețească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meșterului și se substituie celei mai frumoase păpuși. Prefăcându-se că reacționează la semnele magice încercate de Coppélius, îl face să creadă că și-a împlinit visul. În cele din urmă, Coppélius își dă seama că a fost înșelat. Prin farsa ei, Swanilda îl induce în eroare și pe Franz, logodnicul ei, de a cărui purtare era jignită și pe care izbutește să-l recucerească. Nunta Swanildei cu Franz încheie baletul, în mijlocul unei serbări populare, la care ia parte însuși meșterul Coppélius, care și-a uitat supărarea că fusese tras pe sfoară.

Dirijor: Kulcsár Szabolcs

Swanilda – Terebesy Ioana
Frantz – Ianc Florin
Coppelia – Marcu Ariana
Coppelius – Székely Dániel
Mazurka solo – Barabás Júlia, Sebastian Vlad
Csárdás solo – Katrinecz Erika, Rîpă Alin
Prietene – Bogoi Viorica, Ionuța O. Simina, Pes Giulia, Sălăjan Vasiana
Prieteni – Hossu Sergiu, Kálmán Róbert, Pop Radu, Rîpă Alin
Primar – Preda Sever
Pas de quatre – Ionuța O. Simina, Popa Andreea, Kálmán Róbert, Sebastian Vlad
Aurora – Pop Cristina

Ansamblul de balet:
Babos Kinga, Göllner Delia, Indrei Antonia, Kovács Mária, Lupaș Roberta,
Luțai Camelia, Madarász Szerénke, Siminic Oana
Cu participarea orchestrei Operei Maghiare Cluj și elevilor ai Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia”.

Scenografia și costumele: Starmüller Katalin

Concert maeștri: Barabás Sándor, Ferenczi Endre
Regizor tehnic: Venczel Péter

Regizor-coregraf: Cîmpean Rareș Arcadie

Similar Posts