Spectacol: I Fiori d’Aprile – Gala Puccini
Vineri, 20 aprilie 2018, ora 18:30, Opera Nationala Romana, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 20 – 90 lei
De ce sa mergi ?
DISTRIBUȚIE
Dirijor: Alberto Veronesi (invitat)
Regia artistică: Mihaela Bogdan
Carmen Gurban
Veronica Fizeșan
Diana Țugui
Liza Kadelnik
Iulia Merca
Eusebiu Huțan
Hector Lopez
Cristian Mogoșan
Florin Estefan
Corul și Orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca
Maestru de cor: Emil Maxim
Dirijor cor: Corneliu Felecan
Regie scenă culise: Cristina Albu
DESCRIERE
Gala Puccini
Deși figurează în istoria operei ca reprezentant de seamă al Verismului italian, modul în care compozitorul Giacomo Puccini (1858-1924) a căutat reprezentarea cât mai fidelă a realității în lucrările sale dramatice a fost cu totul deosebit. Rafinamentul în îmbinarea, la nivel muzical, a unor emoții și atitudini contrare precum forța și lirismul, tragismul și seninătatea, dar și în redarea dragostei și pasiunii resimițite de către personajele sale – complexe, însă echilibrate din punct de vedere psihologic – a avut ca rezultat apariția unor titluri sonore precum Manon Lescaut, Madama Butterfly, Il trittico, Turandot, prezente și la ora actuală în repertoriul marilor teatre de operă.
Dornici să împărtășească mai departe această bogăție a creației pucciniene, realizatorii artistici, soliștii și ansamblurile Operei Naționale Române s-au unit cu prilejul unei gale de operă care celebrează, sub semnul primăverii, frumusețea vieții, cu toate implicațiile ei. I fiori d’aprile aduce fermecătoare momente lirice sau incisive, nostalgice, vesele sau inocente, sub semnul evlaviei surorii Angelica (Suor Angelica), al pasiunii arzătoare pe care o simte Des Grieux după întâlnirea lui Manon Lescaut, al dorului și rugăminților fierbinți ale Laurettei către tatăl ei (Gianni Schicchi), sau al sacrificiului suprem prin care își demonstrează dragostea sclava Liù (Turandot). Sunt doar câteva exemple din larga paletă emoțională a serii dedicate în totalitate lui Puccini și ascultătorilor noștri! Vă așteptăm!
Spectacolul are o pauză şi se încheie în jurul orei 20.30
