Omul pasare sau Virtutea nesperata a ignorantei. Regia: Alejandro González Iñárritu
Marti, 20 ianuarie 2015, ora: 23:00, Cinema Florin Piersic, Piata Mihai Viteazu, nr. 11
Pret bilet: 10 lei

De ce sa mergi?
Celebru odinioară pentru interpretarea unui popular supererou, actorul Riggan Thomson (Michael Keaton) vede cum dispare încet-încet din amintirile fanilor. Într-o încercare disperată de a reatrage atenţia şi de a simţi, o dată în viaţă, că realizează ceva apreciat atât de colegii de breaslă, cât şi de publicul larg, Riggan plănuieşte o piesă pe Broadway. Pentru a reuşi, bărbatul trebuie să-şi ignore egoul supradimensionat, mai ales dacă vrea să-şi readucă aproape şi familia…
Nominalizaţii celei de-a 30-a ediţii a Film Independent Spirit Awards au fost anunțați recent în Los Angeles, iar cel mai des numit titlu în categoriile anunţate a fost pelicula luiAlejandro González Iñárritu, Birdman. A strâns şase nominalizări – inclusiv pentru Cel mai bun film, regie şi actorii din rolurile principale, Michael Keaton şi Emma Stone – cu una în plus faţă de Boyhood, al lui Richard Linklater, Nightcrawler, al lui Dan Gilroy şi Selma,filmul lui Ava DuVernay.
Cea mai bună actriţă principală va fi aleasă dintre Marion Cotillard, Julianne Moore, Tilda Swinton, Jenny Slate şi Rinko Kikuchi. La categoria Cel mai bun actor, pretendenții sunt: Jake Gyllenhaal, John Lithgow, David Oyelowo, André Benjamin şi Michael Keaton.
Evenimentul aduce un omagiu filmelor americane cu buget redus, selectate pe baza unor criterii precum originalitate, subiecte provocatoare şi gradul de finanţare independentă. Limita maximă de buget este de 20 de milioane de dolari – criteriu ce a exclus anul acesta, titluri ca Foxcatcher, The Grand Budapest Hotel şi Inherent Vice. Suma reprezintă aproximativ o treime din bugetul mediu al unui film de studio, potrivit datelor oferite, în 2006, de Motion Picture Association of America.
