Cei dintre voi care nu au plecat în mini-vacanţa de 1 Mai trebuie să ştie că au la dispoziţie evenimente interesante în acest weekend. De neratat este expoziţia cu afişe din „epoca de aur” de la Muzeul de Artă, dar şi piesa de teatru care a câştigat premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol în 2014, pusă în scenă la Teatrul Maghiar trebuie neapărat să o vedeţi. De remarcat şi premiera de la Opera Română, care introduce spectacolele de sâmbătă dimineaţa. Interesant va fi şi mini-maratonul de filme de la cinematograful Victoria, care vă permite să vedeţi gratuit cele mai bune 3 pelicule pentru tineret ale anului.
VINERI
2.04 – 11.04 Expoziţie din “epoca de aur”
„Visul de aur al omenirii” este o expoziţie de afişe create de tineri artişti, având ca temă aniversarea unor momente importante din evoluţia sau activitatea Partidului Comunist Român. Expoziţia se desfăşoară până în 11 mai.
De ce să mergi
La expoziţie, publicul va putea vedea afişe politice şi propagandiste de la finalul anilor ’80. Pentru realizarea acestora s-au folosit tehnici diverse precum: fotografii peste care s-a intervenit cu culoare, guaşe, desene, colaje sau alte mijloace specifice artelor grafice. „Visul de aur al omenirii” redă aniversarea unor momente importante din evoluţia sau activitatea Partidului Comunist Român, însă, prin felul în care a fost gândită expoziţia, se doreşte o celebrare critică a zilei de 1 Mai. „ Expoziţia îşi propune să suscite o problematizare a modurilor de receptate ale unei serii de creaţii originale, care pot fi considerate totodată „comenzi” în sensul impus la acea vreme de Partidul Comunist aflat la putere. Iniţiativa manifestării le aparţine artiştilor graficieni Radu Solovăstru, rector al Universităţii de Artă si Design, şi Bencze László, profesor în cadrul unui program de studii de la aceeaşi universitate.
Film – Fading Gigolo
Comedia regizorului John Turturro – Fading Gigolo, care aduce o distribuţie excepţională formată din Woody Allen, Vanessa Paradis, Sharon Stone, Sofía Vergara, îşi are premiera în acest weekend în cinematografele clujene.
Programul de vineri
Cinema City Iulius
19:10
Cinema City Polus 20:50
Programul de sâmbătă până joia viitoare
Cinema City Iulius Rezervări
13:30 15:40 17:40 19:40 21:40
Cinema City Polus Rezervări
14:20 16:20 18:30 20:30 22:40
Victoria
15:00 20:00
De ce să mergi
Îl vom vedea pe Woody Allen în comedia “Fading Gigolo”, scris şi regizat de John Turturro. Filmul a fost prezentat la Festivalul de Film de la Toronto. Woody Allen are rolul unui proprietar de librărie din Manhattan, care îl lămureşte pe florarul John Turturro că poate să câştige nişte bani buni ca gigolo. Allen este “codoşul” care îi face rost de cliente, printre care se numără Sharon Stone, Sofia Vergara şi Vanessa Paradis. În film mai joacă şi Liev Schreiber. După vizionarea din festival, drepturile de distribuţie au fost imediat vândute.
Sinopsis
Fading Gigolo spune povestea lui Fioravante (Turturro), care se hotărăşte să devină un Don Juan profesionist pentru a face rost de banii necesari prietenului său, Murray (Woody Allen). Cu Murray pe post de “manager”, cei doi sunt repede prinşi în mrejele amorului şi ale banilor..
Leda la Teatrul Maghiar de Stat
Teatrul Maghiar de Stat Cluj a programat vineri, de la 19.00, pentru spectatorii săi un spectacol special: Leda. Spectacol cu supratitrare în limba română. Biletul costă 15 lei.
De ce să mergi
Acţiunea spectacolului Leda se petrece în timpul unei nopţi de carnaval, într-o atmosferă decadentă, tragicomică. Îi vedem pe urmaşii nobilimii Monarhiei Austro-Ungare în lupta lor de a supravieţui unor vremuri care nu mai sunt ale lor. Personajul central al piesei este Oliver Urban, cavaler declasat, care, după terminarea carierei de diplomat, devine critic de artă în Zagreb. Amanta lui, Melita, soţia unui bogătaş parvenit, Klanfar, vrea să divorţeze de acesta pentru că îl iubeşte pe Aurel, un pictor mediocru. Aurel, deşi este căsătorit cu fosta cântăreaţă Klara, este îndrăgostit nebuneşte de tânăra şi irezistibila Leda. Pe parcursul nopţii, Urban reuşeşte s-o seducă pe soţia lui Aurel, apoi scrie o cronică pozitivă despre pictor, pe care, de fapt, îl consideră netalentat. Relaţiile complicate prezentate în spectacol rămân, în ciuda străduinţei personajelor, neschimbate. Niciunul dintre ei nu are tăria de a schimba circumstanţele, atât Melita cât şi Klara vor alege confortul căsniciei, iar Urban va rămâne cinicul unei existenţe precare.
Petrecerile My Way
Sezonul de primăvară-vară aduce o noutate veselă: între 22:30 și 00:30, vinerea și sâmbăta, precum și toată seara de Joi (când se deschide la 22:00), accesul in My Way este GRATUIT!
Vă asigurām ca nicio altă distracție de club nu se compară cu o petrecere “marca My Way”, un “altfel” de club, în care se dansează, până în zori de ziuă, pe cel mai vesel si variat playlist cu muzica din toate timpurile (care vă garantează si menținerea circumvolutiilor intacte……).
Vinerea și sâmbăta, după 00:30, intrarea este 10 lei pentru doamne/15 pentru domni.
Degustare de vinuri la Bricks
Petrecerea de Lansare a Vinului Domnul de Roua de la Crama Avincis are loc, vineri, cu incepere de la ora 19.00, la Restaurantul BRICKS.
Intrare: 40 Lei
De ce să mergi
Muzica live, bufet suedez, Vin Alb si Rosu Domnul de Roua sunt ingredientele perfecte pentru o seara gastronomica speciala!
Fotbal CFR Cluj – Concordia Chiajna
Meciul are loc de la 21:00, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.
Biletele pot fi cumpărate VINERI (02.05.2014) de la orele 10:00 – 21:00 la casieriile de la stadion. ACCESUL PE STADION SE FACE ÎNCEPÂND CU ORA 20:00!
SÂMBĂTĂ
Tururi ghidate gratuite în centrul municipiului Cluj-Napoca
Începând cu data de 1 mai 2014, Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Centrul de Informare Turistică, în parteneriat cu Asociaţia Cluj Guided Tours, organizează tururi ghidate gratuite în centrul istoric al municipiului Cluj-Napoca. Aceste tururi au menirea de a prezenta centrul turistic al oraşului într-o manieră atractivă și educativă, atât pentru vizitatorii municipiului Cluj-Napoca, cât şi pentru clujenii care doresc să-şi cunoască mai bine oraşul. Tururile ghidate gratuite vor fi organizate zilnic, în limba engleză, de la ora 11, respectiv 18. În fiecare sâmbătă de la ora 18 și duminică de la ora 11, turul va fi prezentat și în limba română. Locul de întâlnire pentru participanții la un astfel de tur ghidat este Piața Unirii, lângă ansamblul statuar Matei Corvin.
Cel mai bun spectacol al anului, la Cluj
”Victor sau copiii la putere”, cel mai bun spectacol al anului 2013, desemnat la gala UNITER, va fi pus în scenă sâmbătă, de la 20.00, la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. Piesa este regizată de Silviu Purcărete care spunea despre aceasta: „Victor sau copiii la putere este un text legendar, un monument al literaturii dramatice franceze. Piesa este foarte complicată, şi probabil că nici n-a fost înţeleasă vreodată şi probabil că nici nu va fi înţeleasă”.
De ce să mergi
“E o provocare permanentă şi de nerezolvat. Textul nu poate fi tradus în sensul exact al cuvântului. Trebuie adaptat, pentru că este plin de jocuri de cuvinte, de lucruri care sunt legate de spiritul limbii franceze, de cultura franceză, de istoria franceză. Aşa se pare – deşi nu înţeleg limba, dar mi-am dat seama din explicaţiile colegilor – că adaptarea în limba maghiară este destul de bună, iar noi am încercat să ne scufundăm, să ne bălăcim în acest text”, a susţinut Purcărete.
”Aplauzele se cuvin echipei de artişti care a realizat acest spectacol – Silviu Purcărete, regizorul, Dragoş Buhagiar, scenograful, Vasile Şirli, compozitorul, minunaţii actori care joacă în spectacol”, a spus Tompa Gabor, din partea Teatrului Maghiar din Cluj, în absenţa regizorului Purcărete.
Sâmbătă Teatru de Eugene Ionesco – CÂNTĂREAŢA CHEALĂ
Piesa lui Eugène Ionesco, regizată de Gabor Tompa, va fi pusă în scenă, sâmbătă, de la 19.00, la Teatrul Naţional Lucian Blaga.
De ce să mergi
„Ionesco spune, într-un fel, că noi nu ne putem sustrage din propria noastră istorie, din propria noastră poveste, de aceea ne merităm globalizarea, pentru că repetăm mereu si mereu aceleaşi vorbe şi aceleaşi acţiuni, zi de zi. Ele devin clişee, se golesc de conţinut şi sens şi atunci ajungem să trăim conform unor manuale sau softuri, şi, oricât de perfecte ar fi acestea, nu fac decât să crească prăpastia dintre oameni în ceea ce priveşte comunicarea. Ionesco arată acest lucru în Cântăreaţa cheală, cu un umor extraordinar, cu dragoste, şi compasiune chiar, pentru personajele sale.
Forma textului în Cântăreaţa cheală se apropie de perfecţiunea muzicii şi, de aceea, acest text trebuie tratat ca o simfonie, la care, dacă un regizor se întoarce, este la fel cu un dirijor care se întoarce, din nou, ca să dirijeze o operă muzicală cu o altă orchestră. Această structură muzicală a textului demonstrează că o dată ce este găsită forma unui spectacol, aşa cum cred că am găsit-o noi, ea devine, împreună cu textul, cheia spectacolului.“ – Gábor Tompa
Utile
Durata spectacolului: 1 h. 40 min.
un spectacol de: Gábor Tompa
scenografia: Judit Dobre-Kóthay
Distribuţia:
Domnul Smith Cătălin Herlo
Doamna Smith Elena Ivanca
Domnul Martin Adrian Cucu
Doamna Martin Angelica Nicoară
Mary, menajeră Irina Wintze
Preţul biletelor:
30 lei, 25 lei, 15 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);
7,5 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.
3.05 Matineu la Opera Nationala
Opera Naţională inaugurează spmectacolele de sâmbătă dimineaţa, cu premiera, ”Bastien și Bastienne”, de la ora 10:30, o operă comică într-un act ce îi va avea ca protagoniști pe Timea Fülöp Gergely, Marian Vasc Ionuț, George Godja, Livia Chiuariu și Alina Maria Grigore.
De ce sa mergi?
Din dorința de a reînvia vechiul ritual al clujenilor de a-și umple diminețile de sâmbătă cu un program de operă, Opera Națională Română din Cluj-Napoca vă invită la premiera de debut a Studioului de operă clujean, programat pentru sâmbătă, 3 mai, ce va prezenta titlurile: ”Bastien și Bastienne” și ”Impresarul”, ambele fiind creații ale lui W. A. Mozart și programe ce au fost puse în matineu chiar dacă nu se adresează copiilor, ci țintesc un public matur.
Cel dintâi matineu al premierei, ”Bastien și Bastienne”, de sâmbătă, 3 mai, de la ora 10:30, este o operă comică într-un act ce îi va avea ca protagoniști pe Timea Fülöp Gergely, Marian Vasc Ionuț, George Godja, Livia Chiuariu și Alina Maria Grigore.
DUMINICĂ
Începe Campionatul National de Fotbal American
Duminică, echipa locală de fotbal american Cluj Crusaders – campioană naţională – va întâlni echipa mureşană, pe terenul de rugby din Parcul Sportiv ,,Iuliu Haţieganu”. Intrarea la meci este liberă.
De ce să mergi
Fotbalul american a început să se dezvolte într-un ritm rapid în România, şi atrage tot mai mulţi spectatori, cât şi jucători. În cea de-a V-a ediţie a Campionatului Naţional de Fotbal American, care va începe în 3 mai a.c., s-au înscris un număr record de echipe. Astfel, cele 8 formaţii se vor împărţi în Conferinţa de Nord-Vest şi Conferinţa de Sud. Echipa locală şi câştigătoarea RoBOWL-ului IV (finala CNFA), Cluj Crusaders, va face parte din Conferinţa de Nord-Vest alături de Timişoara 89ers şi nou formatele, Mureş Monsters şi Baia Mare Miners. Conferinţa de Sud va fi formată din Bucureşti Rebels, Bucureşti Warriors, Bucureşti Predators şi o echipă hibrid compusă din jucători de la Bucureşti Wolverines şi Prahova Thunder, care va debuta în campionat sub numele de Thunder-Wolverines. Echipele înscrise în campionat se vor confrunta cu adversari din aceeaşi conferinţă (round-robin). Etapele din cele două conferinţe se vor disputa la o diferenţă de o săptămână una de cealaltă. După încheierea sezonului regular, primele două echipe din fiecare conferinţă se vor întâlni în semifinale. În prima semnifinală, campioana Conferinţei N-V se va lupta cu ocupanta locului secund din Conferinţa S pentru un loc în finala RoBOWL V, iar echipa aflată în fruntea Conferinţei de S va juca cu ce-a de-a doua poziţionată din conferinţa paralelă.
Cinema Victoria: Filme pe pâine pentru tineret la Young Audience Film Day
Clujenii pot vedea, duminică începând cu ora 10.00, cele trei filme nomonalizate pentru EFA Young Audience Award, premiul pentru cele mai bune filme din tineret europene. Intrarea este gratuită, dar pentru a avea acces trebuie să vă înscrieţi pe adresa de e-mail gabibodea@cinemavictoria.ro sau telefonic, la numărul 0741 064 764. Intrarea este liberă pentru toți spectatorii, în limita locurilor disponibile.
De ce să mergi
Poţi vedea trei filme europene de calitate ajunse în finala competiției pentru cele mai bune filme pentru tineret: Windstorm/ Vijelie, The Contest/ Misiune: competiția muzicală şi Regret!/ Regret!
De asemenea poţi asista la votul pe care-l vor da juraţii clujeni, prezenţi la cinema Victoria, care va fi transmis live în celelalte 16 orașe invitate de către Academia Europeană de Film să ia parte la acest eveniment. Ceremonia de decernare a premiilor poate fi vizionată pe site-ul oficial, în intervalul orar 21.00-21.30: www.europeanfilmawards.eu/yaa. Gazda evenimentului va fi Daniel Iftene, critic de film și asistent universitar la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Anul acesta, Clujul a fost invitat să ia parte la proiectul EFA Young Audience Award, intrând, în acest fel, în programul Academiei Europene de Film de educație cinematografică a copiilor, prin intermediul căruia ei pot descoperi oameni și culturi europene și își pot dezvolta capacitatea de înțelegere și analiză a imaginilor filmate. Evenimentul, organizat în Cluj de EducaTIFF, Cinema Victoria și Casa TIFF, va avea loc şi în alte 16 orașe europene: Budapesta, Belgrad, Wroklaw, Sofia, Prizren, Izola, Bratislava, Erfurt, Riga, Aalborg, Stockholm, Londra, Barcelona, Valtetta, Tbilisi și Tel Aviv.
One man show – Când un mim iubește luna
One-man showul Când un mim iubește luna, cu Silvius Iorga, va fi pus în scenă duminică de la 19:00, la Studiul Art Club, al Teatrului Naţional.
Pret bilete: 7,5 / 10 lei
De ce să mergi
Este un spectacol de mimă/pantomimă, cu influenţe de film mut unde un mim se îndrăgosteşte de lună. Îşi construieşte, în vis, o rachetă care-l va ajuta să o cucerească.
Carte de vizită Silvius Iorga
Data şi locul naşterii: 8 iunie 1984, Cluj-Napoca; Studii: Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj, promoţia 2007, clasa prof. Cristina Pardanschi şi Cornel Răileanu. Activitate profesională: Angajat al Teatrului Naţional din Cluj din anul 2007. Work-shop-uri: Participare, în cadrul Academiei Itinerante „Andrei Şerban“, la proiectul Spovedanie la Tanacu de Tatiana Niculescu Bran (Plopi, 1-8 iulie 2007; New York – Teatrul LaMaMa, 10 sept.-4 oct. 2007).
Teatru: “L-am servit pe regele Angliei” sau Omul este un animal care râde
Piesa “L-am servit pe regele Angliei” va fi jucată, duminică, de la 20.00, pe scena Teatrului Maghiar de Stat. Piesa are la bază bestsellerul scriitorului ceh Bohumil Hrabal, care ilustrează impecabil descoperirea sa fundamentală – omul este un animal care râde. Piesa va fi supratitrată în română.
De ce să mergi
Cehoslovacia, dezmembrată în timpul celui de-al Treilea Reich, devine un spaţiu al închisorilor, al lagărelor de muncă, al sărăciei şi al dezumanizării, un loc în care umorul pare salvator, dar ajunge doar să mascheze suferinţa şi alienarea.
“La sfârșitul spectacolului, Profesorul citează dintr-un poem a lui Robert Desnos, unde Fata se întâlnește cu Taurul. Cei care vorbesc limba franceză și au anumite cunoștințe de mitologie greacă înțeleg aluzia făcută de autor la răpirea Europei de către Zeus. Însă, limba franceză și limba clasică greacă au dispărut deja de pe paleta culturii europene. Despre același lucru scrie și Bohumil Hrabal. Despre răpirea Europei și dispariția lumii secolului trecut. Scrie despre viață într-o eră a trecerii. NOI SUNTEM ULTIMII ROMANI. Consemnează despre era a cărei motto a devenit: Să piară lumea veche și stricată! În romanul său pseudoautobiografic, Proluky [Locuri virane], există un moment în care autorul stă pe marginea râului Rokytka – unde trăia pe vremea exilului său din viața literară, la marginea orașului Praga – și face focul din mobilele aruncate. Acest foc are un rol purificator, însă autorul este conștient de faptul că se încălzește din rămășițele propriei lumi; și el s-a născut într-un pat burghez făcut de mâini de meșteșugari. Aceasta este soarta multora: să se uite șocaţi cum se spulberă biblioteca alexandrină în timp ce se încălzesc la flăcările ei. Tot din această experiență s-a născut faimoasa propoziție a lui Bulgakov: “Manuscrisele nu se ard!”
Hrabal scrie despre dispariția unei lumi ideale, o Europă a începutului de secol XX a cărei echilibru este sfărâmat de istorie. Dar nu asta ne așteaptă pe toți, la capăt de drum? Frângere către moarte? Oare Hrabal nu vrea să vorbească, în fapt, despre viaţa trăită la umbra sfârșitului? Dincolo de metafora fluidă şi diafană a sfârşitului unei Europe de secol XX, povestea lui Jan Díte este și o confesiune existențialistă a omului contemporan ce priveşte cu zâmbet amar către trecut”, scriu organizatorii despre spectacol.
Interzis tinerilor sub 12 ani!
Durata spectacolului: 2 ore fără pauză














