Welcome2Cluj va propune mai multe evenimente in acest weekend: vineri va invitam la concertul vocal-simfonic – Dirijor Paul Mann, sambata va asteptam la spectacolul: Crazy for you, iar duminica va invitam la targul de nunti: Wedding Show.
VINERI
19.01 Tururi ghidate la Opera Nationala Romana
Tururi ghidate la Opera Nationala Romana
Vineri, 19 ianuarie 2024, ora 15:00, Opera Naţională Română, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 15 lei
De ce sa mergi?
Pătrunde în lumea primei instituții lirice din România și află totul despre ce se întâmplă în spatele cortinei. Pe parcursul turului vei afla mai multe despre istoria sau arhitectura clădirii dar și a instituției lirice clujene în general. În cadrul vizitei vei vedea foaierul principal, vei intra în lojile de la rangul I, vei vizita foaierul de la rangul II, foaierul balconului, sala de spectacole dar și cabinele artiștilor.
Informații:
Număr maximum de participanți: 25
Durată aproximativă: 40 minute
Limba de desfășurarea a turului: Română sau Engleză (la cerere, după achiziționarea biletului, printr-un email la pr@operacluj.ro).
Acces: Vă rugăm să fiți prezenți cu 10 minute înainte de începerea turului la intrarea principală în clădire.*
*pe durata lucrărilor de restaurare a Parcului Ștefan cel Mare, accesul în clădire va fi efectuat pe ușa laterală de pe latura vestică (vizavi de Panemar).
Pentru grupuri organizate sau evenimente speciale vă rugăm să trimiteți un email la adresa: pr@operacluj.ro.
19.01 Concert vocal-simfonic – Dirijor Paul Mann
Concert vocal-simfonic – Dirijor Paul Mann
Vineri, 19 ianuarie 2024, ora 19:00, Auditorium Maximum, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 5
Pret bilet: 50 – 100 lei
De ce sa mergi?
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Julia Sophie Wagner soprană
Ultimele patru lieduri
Edward Elgar
Simfonia nr. 2 în Mi bemol major, op. 63
19-21.01 Targ de nunti: Cluj Wedding Style
Targ de nunti: Cluj Wedding Style
Vineri, 19 ianuarie – Duminica, 21 ianuarie 2024, ora 12.00, Amiral Events & Style, str.Campina, nr. 51-53
Pret bilet: 10 lei
De ce sa mergi?
Inscrieri si informatii 0723.323.512
Nunta voastra incepe cu noi la targul cu cele mai frumoase rochii de mireasa !
Va puteti organiza nunta de la A la Z intr-un singur loc, fara alergatura,doar vizitand targul Cluj Wedding Style!
Rochii de mireasa, costume de ceremonie, invitatii, decoratiuni, torturi, verighete, foto video, 360 video, si multe altele la super preturi!
Va garantam ca expozitia noastra este un mod excelent de a gasi raspunsuri la toate întrebarile pe care vi le puneti.
www.clujweddingstyle.ro
19-21.01 Expoziție de Iarnă: Brickenburg
Expoziție de Iarnă: Brickenburg
Vineri, 19 ianuarie – Duminica, 21 ianuarie 2024, ora 11:00, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str.Memorandumului, nr. 21
Pret bilet: 5 lei
De ce sa mergi?
Asociația Brickenburg, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la Expoziția de Iarnă Brickenburg, eveniment tradițional al fanilor sistemului LEGO, care va avea loc în perioada 19-21 ianuarie 2024.
Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de vârstă si aduce în atenția publicului construcții originale realizate din elemente LEGO(R) de membri ai Asociației Brickenburg, precum și modele oficiale impresionante prin dimensiuni sau vârstă.
Făcând apel la imaginație, vizitatorii de toate vârstele vor putea călători în diverse lumi si universuri redate în elemente LEGO(R), unele fantastice, altele din imediata apropiere. Unele lucrări au fost expuse anterior la expoziții internaționale, fiind remarcate de presa în domeniu, iar altele sunt aduse în atenția publicului în premieră absolută.
Atelierul de construcție va fi prezent, publicul de orice vârstă având posibilitatea ca pe parcursul evenimentului să realizeze propriile lucrări din piese LEGO(R).
Asociația Brickenburg, cu sediul în Cluj-Napoca, este una din cele mai importante organizații de fani ai sistemului LEGO(R), fiind oficial recunoscută la nivel mondial prin creațiile de înaltă clasa realizate de membrii sai, prezentate în țară și în străinătate, precum și prin evenimentele pe care le pune în practică.
Reamintim cu respect publicului vizitator că exponatele nu trebuie atinse, piesele LEGO(R) System puse la dispoziție pentru joacă se adresează celor cu vârsta mai mare de 5 ani, iar supravegherea copiilor este în sarcina părinților sau a altor persoane majore care îi însoțesc.
Expoziția va fi găzduită în Palatul Reduta al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21. Prețul biletului este 5 lei.
Orarul de vizitare al expoziției va fi următorul: vineri 19 ianuarie, sâmbătă 20 ianuarie – orele 11.00. – 19.00.(ultima intrare 18.40), duminică 21 ianuarie – orele 11.00 – 17.00 (ultima intrare 16.40).
19.01 Piesa de teatru: Angajare de clovn
Piesa de teatru: Angajare de clovn
Vineri, 19 ianuarie 2024, ora 19:00, Teatrul National Lucian Blaga, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 30 – 40 lei

De ce sa mergi ?
de Matei Vișniec
regia şi scenografia: Sorin Misirianţu
Distribuţia:
Nicollo: Ovidiu Crişan
Filippo: Ioan Isaiu
Peppino: Sorin Misirianţu
Matei Vişniec s-a născut la Rădăuţi în 1956 și pleacă din România în 1987, solicitând azil politic în Franţa. Copilăria şi-a petrecut-o la Rădăuţi, oraş a cărui linişte patriarhală era când şi când întreruptă de spectacolul de circ, care vizita periodic localitatea, şi care i-a trezit gustul pentru teatru. Această atmosferă este recreată de scriitor în unele dintre textele sale, cu precădere în Bâlci/Femeia ţintă şi cei zece amanţi și Angajare de clovn. Piesele scrise între 1977 şi 1987 au fost cenzurate și circulau în clandestinitate. După 1989 devine autorul cel mai jucat din România.
Farsa tragică Angajare de clovn – după ce a primit Premiul pentru cea mai bună piesă a anului la Galele UNITER din 1991 –, a fost publicată în volum la Editura Unitex, în 1993. În 1995 apare şi în limba franceză sub titlul Petit boulot pour vieux clown. A fost montată cu mare succes pe numeroase scene din țară și din străinătate. Criticul Laura Pavel cataloghează Angajare de clovn drept un „text simptomatic pentru dramaturgia post-absurdă în care stridenţele avangardiste ale teatrului anilor’60 sunt trecute prin filtrul unei ironii îndulcite cu accente lirice”.
Nicolló, Filippo şi Peppino sunt persoane anonime, interşanjabile. Ei pot să fie, de fapt, oricine. Inactivi în așteptarea loc, ei se află suspendaţi într-un timp incert. Se tachinează, sunt sarcastici, invidioşi, ingenui manifestînd un amestec bizar de copilărie crudă şi tandreţe iubitoare. Bufonadele lor sunt, într-un fel, nişte parabole ale morţii, dar, totodată, un bun prilej de etalare a „cunoștințelor” dobândite de-a lungul unei îndelungate cariere. Nu sunt esenţial răi, ci alienaţi de o societate care le dă senzaţia că nu mai are nevoie de ei: o temă, parcă, mai actuală ca niciodată.
Atent exploatat în spectacol, acest conflict stă la baza tuturor acţiunilor fizice ale interpreților. Aceste personaje „ne pot reprezenta pe oricare dintre noi, indiferent de vârstă, sex sau profesie”. Montarea „suferă” de o energie debordantă, de un comic autentic obţinut din subtilul melanj al dramatismului celui mai profund cu umorul sclipitor.
Sorin Misirianțu, regizorul acestei puneri în scenă și interpretul lui Peppino, mărturisește că este „un spectacol despre disperare, claustrare, despre intoleranță, despre terapie cu îngeri căzuți a unor personaje ce pășesc spre senectute. Cel mai puternic sentiment – frica – unește cele trei personaje; frica de a rata, de a nu mai fi în centrul atenției, de a îmbătrâni, de a muri. Dorința celor trei clovni de a mai aparține prezentului, e un cântec de lebădă amânat. Încercarea lor de a se angaja, e de fapt dorința de a fi în armonie cu Universul. Ei ajung să se descopere pe ei înșiși și să-și descopere potențialul, un potențial pe care-l credeau apus”.
SAMBATA
20.01 Spectacol: Înger și demon
Spectacol: Înger și demon
Sambata, 20 ianuarie 2024, ora 19:00, Teatrul Național “Lucian Blaga”, Piața Ștefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 30/40 lei
De ce sa mergi?
după poezii de Mihai Eminescu și Veronica Micle
regia, scenografia şi selecţia muzicală: Emanuel Petran
lighting design: Mădălina Mânzat
Distribuţia:
Emanuel Petran
Angelica Nicoară
regia tehnică: Răzvan Pojonie
lumini: Alexandru Corpodean
sonorizare: Vasile Crăciun
sufleor: Alina Forna
Spectacolul Înger și demon pornește de la studiul aprofundat al creației eminesciene, invitând spectatorii să parcurgă, alături de Emanuel Petran și Angelica Nicoară, momentele care au marcat existența concretă și spirituală a marelui poet național. Spectacolul punctează fiecare etapă definitorie a creației lui Eminescu printr-o selecție de poezii reprezentative și prin concentrarea întregului proces transformator aflat la baza operei acestuia în Ajunul Crăciunului. Sunt identificate trei perioade fundamentale în biografia poetului: cea influențată de studiile sale la Viena și de fascinația pentru teoriile științifice ale vremii, reflectată în scrieri precum La Steaua și Scrisoarea I¸ cea a poeziilor de dragoste inspirate de relația cu Veronica Micle și, în cele din urmă, întoarcerea la valorile strămoșești, la credință, evocată prin rugăciunea închinată Maicii Domnului. Considerând acest parcurs o veritabilă călătorie inițiatică, încheiată prin asimilarea spiritualității ancestrale, regizorul relevă o serie de ipostaze ale feminității, reprezentate scenic de Angelica Nicoară: Zeița Diana, care îl însoțește pe Eminescu în explorările sale științifice, Dragostea, cu toate fazele ei, de la cea platonică la cea sexuală, și, în final, Maica Sfântă, care încheie deci ciclul căutării de sine și al acceptării propriei mortalități prin promisiunea mântuirii eterne.
Data premierei: duminică, 14 ianuarie 2024
20.01 Spectacol: Crazy for you
Spectacol: Crazy for you
Sambata, 20 ianuarie 2024, ora 19:00, Mario Dance Atelier, str. Someșului, nr. 5
Pret bilet: 50 lei
De ce sa mergi?
Spectacolul “Crazy for you” revine la studio Mario Dance Atelier ! 20 Ianuarie este o data de rezervat in calendar, pentru o seara dedicata dansului contemporan, miscarii in tandem cu muzica, interactiune cu publicul si atmosfera de vis !
O poveste a dansului condusa de lumina, emotii peste masura si bucurie din suflet. Reteta unui spectacol de succes.
Coregrafie Mario Grosu
Productie Mario Dance Atelier
Rezervare locuri: mario_dance_atelier@yahoo.com sau whatsapp 0741113647
20.01 Spectacol: Fram – cum am devenit celebru
Spectacol: Fram – cum am devenit celebru
Sambata, 20 ianuarie 2024, ora 11:00, Cinema Mărăști, str, Aurel Vlaicu, nr. 3
Bilet copii: 20 lei; bilet adulți: 30 lei
De ce sa mergi?
Vă așteptăm cu drag la cel mai impresionant spectacol, Fram – cum am devenit celebru, ce va avea loc la Cinema Mărăști sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 11:00.
O adaptare de Adrian Barbu și Alexandra Abagiu
Regia: Dana Bonțidean
Bilet copii: 20 lei
Bilet adulți: 30 lei
20.01 Spectacol de teatru: Olguța și un bunic de milioane
Spectacol de teatru: Olguța și un bunic de milioane
Sambata, 20 ianuarie 2024, ora 10:00 si 15:00, Piața Unirii, Cluj-Napoca
Pret bilet: 50 lei
De ce sa mergi?
20 ianuarie, ora 10:00
20 ianuarie, ora 15:00
”Olguța și un bunic de milioane” este un spectacol de teatru itinerant unde publicul se plimbă dintr-o o locație în alta. Actorii vor interpreta în stradă și în locații private.
Vă recomandăm să purtați încălțăminte comodă, căci o să ne plimbăm alături de Olguța în mai multe locații centrale din Cluj-Napoca.
Pentru a putea viziona spectacolul, este necesar ca fiecare spectator să aibă la el: un telefon mobil cu bateria încărcată și datele mobile activate (pentru a scana coduri QR)
o pereche de căști
Locul de întâlnire este Piața Unirii, în partea stângă cum vă uitați la statuia lui Matei Corvin.
regia: Delia Gavlițchi
consultant artistic: Ana Mărgineanu
scenografia: Tomos Tünde
muzica: Adi Cimpoeșu
cu: Ioana-Maria Repciuc, Andreea Ajtai, Bogdan Ifodi, Florin Suciu, Viktor Hegedüs, Cipri Vultur
voce: Alex Moldovan
asistent regie: Vlad Chiriac
Vârstă recomandată:7+
20.01 Eveniment sportiv: U-BT Cluj-Napoca – CSM Corona Brasov
Eveniment sportiv: U-BT Cluj-Napoca – CSM Corona Brasov
Sambata, 20 ianuarie 2024, ora 18:00, Sala Sporturilor “Horia Demian”, str. Splaiul Independenţei, nr. 6
Pret bilet: 25 lei
De ce sa mergi?
Sâmbătă, 20 ianuarie, ora 18:00, Sala Sporturilor “Horia Demian”
Prețul biletelor este:
Tribună:
– 25 lei la casa de bilete (casa de bilete va fi deschisă de la ora 17:00 în ziua meciului la Sala Sporturilor “Horia Demian”.
– 15 lei la casa de bilete pentru elevi studenți și pensionari (în baza documentelor justificative)
– gratuit pentru copiii sub 3 ani, fără a fi asigurat locul pe scaun
DUMINICA
21.01 Spectacol de teatru: Amphitryon
Spectacol de teatru: Amphitryon
Duminica, 21 ianuarie 2024, ora 19:00, Teatrul Național “Lucian Blaga”, Piața Ștefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 30 – 60 lei
De ce sa mergi?
de Molière
traducere de Victor Eftimiu și Petru Manoliu
regia: Silviu Purcărete
scenografia: Dragoș Buhagiar
muzica: Vasile Șirli
asistent de regie: Tudor Lucanu
Distribuţia:
Mercur: Cristian Grosu
Noaptea: Romina Merei
Jupiter: Ionuț Caras
Amphitryon: Matei Rotaru
Alcmena: Sânziana Tarța
Cleantis: Irina Wintze
Sosì: Cătălin Herlo
Corul: Petre Băcioiu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Cătălin Codreanu, Radu Dogaru, Ramona Dumitrean, Elena Ivanca, Diana Ioana Licu, Cecilia Lucanu-Donat, Angelica Nicoară, Emanuel Petran, Cosmin Stănilă
regia tehnică: Vlad Negrea
lumini: Jenel Moldovan, Mădălina Mânzat
sonorizare: Marius Rusu
asistent sonorizare: Vasile Crăciun
sufleor: Irina Barbir
În Amphitryon, modalități diferite ale comicului se intersectează pentru a potența intriga romantică, existând o tensiune constantă, bine exploatată, între natura comică a textului și implicațiile morale, cât se poate de serioase, din subtext. Seducția, adulterul și gelozia se succed într-o diversitate de ritmuri, iar patimile zeilor și slăbiciunile muritorilor sunt comentate cu un simț ludic ce progresează înspre ironie și solemnitate. Corul păstrează ceva din ambiguitatea motivației personajelor principale, realizând un balet impecabil între complicitate prietenească și ostilitate fățișă. Povestea este simplă: Jupiter (Ionuț Caras), zeul suprem, obișnuit să își satisfacă toanele erotice prin orice mijloace, ia înfățișarea lui Amphitryon (Matei Rotaru), pentru a o seduce pe frumoasa soție a acestuia, Alcmena (Sânziana Tarța). Din înfruntarea de orgolii care urmează, aceasta din urmă rămâne la mila instanțelor superioare, divine și omenești, care își dispută, de fapt, dreptul de proprietate asupra femeii.
„Întrebarea este: cine sunt eu și cine e celălalt? Cu ce mă deosebesc eu de celălalt? Ce mă face pe mine unic în fața unui partener? Dar acestea sunt întrebări cărora nu le putem da răspunsuri exacte. Sunt ușoare subiecte de meditație. Ușoare pentru că sunt puse în termenii comediei. […]
Spectacolul e un crochiu scenic al piesei, chiar un crochiu neterminat care, desigur, a fost generat de această echipă, fiindcă de la ei a pornit totul.”
Silviu Purcărete
21.01 Târgul de Iarnă
Târgul de Iarnă
Duminica, 21 ianuarie 2024, ora 10:00, Sala Sporturilor „Horia Demian”, str. Splaiul Independenţei, nr. 6
De ce sa mergi?
Cum ar fi să găsești într-un loc tot ce iubești la sărbătorile de iarnă, în mod special la Crăciun?
Ei bine, Târgul de Iarnă din Cluj-Napoca îți crează spațiul perfect în care să te bucuri de toate experiențele magice ale Planetei Crăciun.
12:00-13:30
14:00-15:30
16:00-17:30
18:00-19:30
20:00-22:00
21.01 Targ de nunti: Wedding Show
Targ de nunti: Wedding Show
Duminica, 21 ianuarie 2024, ora 10:00, Grand Hotel Italia, str. Trifoiului, nr. 2
Pret bilet: 10 lei
De ce sa mergi?
Vă invităm la a 10-a ediție a târgului de nunți pe care îl organizăm la Grand Hotel Italia!
Anul acesta vă așteaptă expozanți cu o mare varietate pentru rochiile de mireasă, fel și fel de torturi, prăjituri, muzică pe care să dansați atât voi ca și miri, cât și invitații voștri dragi.
Tot aici veți găsi și verighete care să spună povestea voastră o viață întreagă și oameni care să surprindă momentele speciale din ziua cea mare!
Duminică : 10:00-20:00
21.01 Atelier de ceramică adulți
Atelier de ceramică adulți
Duminica, 21 ianuarie 2024, ora 11:00, Ceramo.pottery, str. Clinicilor, nr. 8
De ce sa mergi?
Dacă ești în căutarea unei activități relaxante în Cluj, acest atelier de ceramică este perfect pentru tine!
Vei învăța cum să-ți faci propria cană de ceramică prin tehnica ciupitului, vei picta obiectul făcut de tine, iar după 3 săptămâni vei primi un obiect perfect funcțional!
Vă recomandăm să veniți cu un prieten bun, iubitul/ iubita, sora/ fratele, cu o persoană cu care vreți să petreceți timp de calitate și să vă faceți amintiri frumoase
Ce primești cand achiziționezi acest atelier?
21.01 Film: The Beekeeper
Film: The Beekeeper
Duminica, 21 ianuarie 2024, Cinema City Iulius, Cinema City VIVO, Cinema Florin Piersic
De ce sa mergi?
“Beekeper” este un agent ultra-secret solicitat doar în cazuri extreme, când orice altă variantă de a soluționa urgențele naționale dă greș. După o lungă pauză din organizația „Beekeepers”, Adam Clay (Jason Statham) descoperă întâmplător o conspirație care ajunge până la cel mai înalt nivel al guvernului. Hotărât să extermine corupția prin orice mijloace, Clay decide să acționeze pe cont propriu și nici cele mai performante mecanisme de siguranță nu îl pot opri să își ducă la îndeplinire planul său de a face dreptate.
Regia David Ayer
Cu: Jason Statham, Josh Hutcherson, Jeremy Irons, Emmy Raver-Lampman
Gen film: Acţiune, Thriller
Durata 105 minute
Cinema City Iulius: 12:40 (2D, SUB)15:10 (2D, SUB)17:40 (2D, SUB)20:10 (2D, SUB)22:40 (2D, SUB)
Cinema City VIVO: 12:10 (2D, SUB)14:50 (2D, SUB)17:20 (2D, SUB)20:00 (2D, SUB)22:30 (2D, SUB)
Florin Piersic 19:30(ro)














