|

19.12 Amalia respira adanc

Monodrama Alinei Nelega prezintă episoade din viaţa Amaliei, care a traversat abulică toată perioada ceauşistă, de la începuturi până la maxima ei întunecime şi a ajuns în epoca nouă a libertăţii, pentru ea, la fel de confuză.

Vineri, 19 decembrie 2014, ora: 19:00, Teatrul National Lucian Blaga, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4, Sala Euphorion

Pret bilet: 15 lei

amalia

De ce sa mergi?

Pioniera de la început – bucuroasă că a scăpat de guvernanta nemţoaică, de lecţiile de pian, de orele de franceză – trece de la o vârstă la alta, marcată şi bulversată de pierderile întâmplate în viaţa ei. Traumele nu o aduc, însă, în postura celei ce-şi plânge de milă, ci, dimpotrivă, personajul îşi păstrează de la început până la sfârşit un fantastic curaj şi o fermecătoare candoare. Textul Alinei Nelega nu respinge trecutul, cu tarele lui incontestabile, ci îl pune sub lupa atentă a prezentului, făcând o demonstraţie, cu acest text, a ceea ce ea numeşte deteatralizarea teatrului.

Acest gen de spectacol este „mai direct, mai aproape de hiperrealitatea care se impune tot mai mult în teatru, dar şi în film şi în artele plastice, vizuale, ca şi în literatură. Adică un tip de imagine pornită de la cuvânt, în relaţie mai directă cu acesta, mai puţin oblică şi mai puţin descriptivă, mai dinamică”, declara într-un interviu autoarea.

Distribuţia: one-woman show cu Anca Hanu

Preţul biletelor:
15 lei;
7,5 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

 

 

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.