|

18-19.07 Day15: Share the sky

3 evenimente speciale și o premieră internațională în Capitala Europeană a Tineretului

18 iulie – 19 iulie 2015, ora 10:00, Cladirea Casino, Parcul Central

De ce sa mergi?

3 evenimente speciale și o premieră internațională în Capitala Europeană a Tineretului – Youth@Cluj-Napoca 2015: Cluj-Napoca este primul oraș în care se vor oficia căsătorii civile în aer, pe o platformă suspendată la 50 de metri înălțime!

• Nuntă în cer – Wedding in the Sky
• Petrecere în cer – Party in the Sky
• Atinge cerul – Reach the Sky

Evenimentele de sub cupola “SHARE the Sky” vor avea loc în perioada 18 – 19 iulie, cu 15 urcări în total în prima zi și 8 urcări duminică, 19 iulie 2015.

NUNTĂ ÎN CER – WEDDING IN THE SKY

8 cupluri clujene vor avea ocazia de a se bucura de o căsătorie cu totul specială în Capitala Europeană a Tineretului 2015, pe data de 18 iulie!

Pe platoul din fața Centrului de cultură urbană Casino din Parcul Central va fi amplasată o macara specială ce îi va ridica la peste 50 de metri înălțime (echivalent al etajului 22 al unei clădiri) pe miri, alături de familie, prieteni și Primarul Municipiului Cluj-Napoca, pentru oficierea căsătoriei. Tânăra artistă Alexandra Violin va cânta la vioară.

Cuplurile care se vor căsători la înălțime vor putea lua pe platformă, alături de ei, alte 18 persoane, familie, prieteni, pentru a trăi împreună această experiență, în Capitala Europeană a Tineretului.

PETRECERE ÎN CER – PARTY IN THE SKY

În seara zilei de 18 iulie va fi organizată o petrecere pentru o cauză nobilă. În timpul acestui eveniment vor avea loc alte 7 urcări, iar selecția celor care vor “petrece în cer”, alături de DJ, va fi realizată atât dintre participanții care vor veni pe platoul Centrului de cultură urbană Casino, cât și dintre cei care se vor înscrie anterior pe pagina evenimentului Day 15 iulie și vor veni la petrecere. Toate aceste detalii, precum și cauza pentru care tinerii din echipa “Cluj 2015” încurajează donațiile în cadrul petrecerii, vor fi anunțate pe pagina de facebook a proiectului Day 15 foarte curând!

ATINGE CERUL – REACH THE SKY

“Atinge cerul” este un îndemn pe care ne dorim să îl adresăm împreună către 10 tineri clujeni merituoși, care au performanțe deosebite în activități extra-curiculare. Astfel, după nunta și petrecerea “din cer”, pe data de 19 iulie, clujeni, companii, locuitori ai orașului sau vizitatori, sunt invitați să ia parte la o masă gourmet într-un cadru cu totul inedit, la 50 de metri înălțime, pe platforma Dinner In The Sky Romania.

Pe data de 19 iulie vor fi organizate 8 ridicări cu platforma “Dinner in the Sky”, contra cost. Cei interesați vor putea alege dintre trei tipuri de experiențe:

• Breakfast in the Sky: durată de 30 de minute (300 lei) // 2 urcări
• Lunch in the Sky: durată de 45 de minute (350 lei) // 2 urcări
• Dinner in the Sky: durată de o oră și acompaniementul muzical live al Alexandrei Violin (450 lei) // 4 urcări

O parte din veniturile astfel colectate va fi acordată de Federația SHARE Cluj-Napoca sub formă de burse, pentru 10 elevi și studenți. În acest sens se va organiza un concurs cu metodologie clară și o comisie de selecție formată din persoane din mediul preuniversitar, universitar și cel non-formal.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.