15-17.11 Festivalului SoNoRo, mai aproape de cer

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo se va desfăşura la Cluj-Napoca între 15-17 noiembrie. După „Love Unlimited” din 2012, SoNoRo 2013 dezvăluie o altă latură a personalităţii festivalului, concertele sale stând acum sub tema „Up”.

sonoro 02
Anul acesta, clujenii se vor putea delecta cu patru concerte „înălţătoare”, susţinute de artiştii internaţionali Alissa Margulis (vioară), Marcin Sieniawski (violoncel), Diana Ketler (pian), Erik Schumann (vioară), Christian Naş (violă) şi Răzvan Popovici (violă). De asemenea, din dorinţa organizatorilor de a oferi publicului din ţară momente speciale, diferite de ce se va întâmpla în Bucureşti, la Cluj vor concerta în premieră artiştii Gilles Apap (vioară) şi Kirill Troussov (vioară). Primul dintre concerte – „Aubade” – va avea loc vineri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Biserica Reformată şi include piese ale compozitorilor Zoltán Kodály, George Enescu şi Ernst von Dohnányi. „Cântecul păsării SoNoRo a răsunat în toţi aceşti ani clar, consecvent şi intens. A evitat soluţiile superficiale şi populiste şi a jucat cartea subtilităţii, a eleganţei şi a profesionalismului fără compromisuri. Festivalul SoNoRo a reușit să schimbe, în doar câțiva ani, perspectiva multora asupra muzicii de cameră în România”, spune Răzvan Popovici,
directorul festivalului SoNoRo.

Concert în Turnul Croitorilor

Cel de-al doilea concert – „Fiddler on the Moon” – se va desfăşura sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Auditorium Maximum a Universităţii „Babeş-Bolyai”. Piesele interpretate de Gilles Apap & Friends sunt semnate de Astor Piazzolla, Maurice Ravel, Pablo de Sarasate, Fritz Kreisler, la acestea adăugându-se câteva bucăţi tradiţionale de muzică balcanică, irlandeză şi indiană. Dimineaţa de duminică le aduce clujenilor tradiţionalul Matinée de la Turnul Croitorilor, care va debuta la ora 11.00 şi care va cuprinde bucăţi din operele lui Serghei Prokofiev, Mihnea Brumariu şi Sergej Tanejev.

CD oficial

Festivalul se va încheia duminică seara, cu concertul “Letters from the Sky 2” ce va avea loc în Sala Auditorium Maximum (UBB) de la ora 19.00. Melomanii clujeni se vor putea delecta cu piese ale compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Antonín Dvořák şi Pablo Casals.
Dacă la concertele de la Biserica Reformată şi la Turnul Croitorilor intrarea este gratuită, la “Fiddler on the Moon” preţul biletelor este între 25 şi 75 lei, iar la “Letters from the Sky 2” – între 20 (pentru elevi, studenţi şi pensionari) şi 40 de lei. Biletele la concertele festivalului sunt disponibile prin reţeaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas şi online pe www.eventim.ro.
Pe lângă concerte, SoNoRo are anul acesta și un produs-surpriză: un nou CD oficial al festivalului, în care Ensemble Raro și Andrej Bielow interpretează capodopere de Ernst von Dohnányi, Antonin Dvořák și Josef Suk. Festivalul SoNoRo 2013 se va încheia la Iaşi, în 19 noiembrie.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.