Eveniment pentru copii: Visătorul de visuri
Sambata, 14 decembrie 2019, ora 17:00, Librăria Humanitas, str. Universitatii, nr. 4
Acces liber
De ce sa mergi ?
Vă invităm sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 17.00, la Ora de lectură cu „Visătorul de visuri” de Regina Maria. Vom descoperi împreună cu invitata noastră, Bianca Mereuță, fondatoarea Comunității Ce le citim copiilor, poate una dintre cele mai cunoscute și mai iubite dintre scrierile beletristice ale suveranei.
Cartea, apărută pentru prima dată acum 104 ani și publicată de curând la Humanitas Junior, cu ilustrațiile Sidoniei Călin, spune superba poveste a lui Eric Gundian, pictorul cu plete aurii găzduit la castelul regelui Wanda, dintr-un ţinut îndepărtat. Noapte de noapte, tânărului îi apare în vis o făptură cu ochi luminoși, care îi înrobește sufletul și-i fură liniștea fără de care nu poate picta.
Fermecat de fata fără nume și dornic să-și încheie capodopera rămasă neterminată pe peretele castelului, Eric pornește prin lume în căutarea ei. Călătoria, plină de aventuri, îi este presărată cu probe de curaj și credinţă și îi prilejuiește întâlniri miraculoase cu oameni care îi oferă adevărate lecţii de viaţă.
Ce-l așteaptă pe Eric la capătul drumului? Oare visul lui se va întrupa aievea sau va rămâne de-a pururi de neatins?
Locurile sunt limitate. Înscrierile se fac pe cluj@humanitas.ro
