Welcome2Cluj va propune mai multe evenimente in acest weekend: vineri va invitam la concertul simfonic – dirijor Valentin Uryupin, sambata va asteptam la spectacolul Ali Baba și vreo patruzeci de hoți, iar duminica va invitam la spectacolul Lord of the Dance – Dangerous Games.
VINERI
13.04 Concert simfonic – dirijor Valentin Uryupin
Concert simfonic – dirijor Valentin Uryupin
Vineri, 13 aprilie 2018, ora 19:00, Auditorium Maximum, str. Emmanuel de Martonne, nr. 1
Pret bilet: 30 lei

De ce sa mergi ?
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Valentin Uryupin dirijor
Mihai Ritivoiu pian
Serghei Rahmaninov
Concertul nr. 1 pentru pian, în fa diez minor, op. 1
Igor Stravinski
Ritualul primăverii
13.04 Eveniment pentru copii: Grecia – Călătorii pentru Minte, Trup si Suflet
Eveniment pentru copii: Grecia – Călătorii pentru Minte, Trup si Suflet
Vineri, 13 aprilie 2018, ora 18:00, Cora, bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 142

De ce sa mergi ?
Cora impreună cu Asociația Părinte inFlorești, in colaborare cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, Liceul de Arte Vizuale “ Romulus Ladea “, Școala “ Iuliu Hațieganu “,Școala gimnazială “ Nicolae Iorga “, Asociația AIVI, Asociația Notorious Learning Projects, M.I.S. Boutique, Aripi de poveste, IncrEdible și Wens Tour, vă invită vineri, 13 aprilie, începând cu ora 18.00, să participați la următorul eveniment din cadrul proiectului multicultural ” Călătorii pentru Minte, Trup și Suflet „.
Vedeta zilei : Grecia !
Puteți „călători” alături de noi, participând la următoarele activități ce vor avea loc pe raionul gastro din cadrul magazinului :
– Călătorie gastronomică in Grecia
Demonstraţii culinare urmate de degustarea preparatelor tradiţionale.
Coordonarea activităţii: Chef Quim Rueda Pilar și Iulia Demeter, de la IncrEdible.
– Atelier “Vacanța creativă”
“O călătorie de o mie de mile începe cu un pas” – Lao Tse
Activităţi destinate părinților și copiilor cu vârste cuprinse intre 4 şi 10 ani: curiozităţi şi informaţii diverse, confecţionarea unor obiecte simbol ale ţării programate ca destinaţie, jocuri.
Coordonarea activităţii: Laura Babos – preşedinta Asociaţiei “Părinte înFloreşti” și Prof. Mihaela Oneț.
Activitatea este realizată cu ajutorul voluntarelor Asociațiilor Părinte inFlorești și Notourious Learning Projects precum și cu elevi de la Liceul de Arte Vizuale “ Romulus Ladea “
– Atelier “La drum cu Nero”
“Romanul nu-i decât o călătorie prin continentele sufletului” – Ionel Teodoreanu
Activităţi destinate copiilor cu vârste intre 4 și 10 ani dornici să descopere universul lecturii prin intermediul unor povești terapeutice, scrise special pentru acest proiect, al căror personaj principal este mânzul Nero.
Informaţii culturale inedite, prezentate sub forma de poveste.
Coordonarea activităţii: Camelia Vancea, psihopedagog și autor, membră in cadrul Asociației “Părinte înFloreşti”
– Concurs de desene pentru copii organizat in cadrul atelierului “ La drum cu Nero “.
Proiectul va continua pe tot parcursul anului 2018, calendarul fiind următorul :
30 martie – Italia 21 septembrie – Brazilia
13 aprilie – Grecia 5 octombrie – Polonia
4 mai – India 19 octombrie – Spania
18 mai – Egipt 2 noiembrie – Rusia
29 iunie – Suedia 16 noiembrie – Turcia.
In cadrul evenimentului, veți putea admira costume tradiționale create de M.I.S. Boutique și prezentate de organizatori și de copii.
Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la :
Asociaţia “Părinte înFloreşti” : tel : 0740-215980 și email : contact@parinteinfloresti.ro
Locurile la ateliere fiind limitate, recomandăm inscrierea prin completarea formularului :
https://forms.office.com/Pages/DesignPage.aspx?origin=shell#FormId=0NfI16GxXkGq-ghaOiQh2DIcznlIcH1EiFuNw9E0QDRUN0k1Ujc1TlJEVFZFNDVFTEM1QlY3Q0kyRi4u
Invităm cadrele didactice să susțină acest proiect prin implicarea grupe/clasei pe care o coordonează in activități desfășurate la Cora și/sau organizate la sediul grădiniței/școlii ( in săptămâna anterioară evenimentelor de la Cora ).
Anul acesta, la cora, continui să călătorești unde dorește Mintea, Trupul și Sufletul tău !
13.04 Concert: Parazitii
Concert: Parazitii
Vineri, 13 aprilie 2018, ora 22:00, Euphoria Music Hall, Calea Manastur, nr. 2-6
Pret bilet: 20 lei
De ce sa mergi ?
Un concert Parazitii Cluj într-o zi de vineri, 13?…nu, nu avem nici un motiv de panică!
PARAZIȚII revin la Euphoria Music Hall și anunță un super show caracteristic 20 CM Records!
Vino la Euphoria să-i asculți pe Cheloo, Ombladon și Freakadadisk într-o reprezentație live cum numai ei știu s-o facă.
Trupa Paraziții există de mai bine de douăzeci și patru de ani pe piața muzicală din România și impactul pe care muzica lor o are asupra tinerilor este direct proporțional cu adevărul vremurilor pe care le exprimă prin piesele lor. Este una din primele trupe de hip-hop care s-au conturat în anii de după revoluția din ’89 și numeroasele lor apariții și colaborări i-au propulsat în topul proiectelor muzicale românești de succes.
13.04 Piesa de teatru: Cerere in casatorie
Piesa de teatru: Cerere in casatorie
Vineri, 13 aprilie 2018, ora 19:00, Teatrul National, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 20 – 25 lei

De ce sa mergi?
de A.P. Cehov
traducere de Elisabeta Pop
regia: Sorin Misirianţu
Distribuţia:
Stepan Stepanovici Ciubukov: Cornel Răileanu
Natalia Stepanovna: Adriana Băilescu
Ivan Vasilievici Lomov: Sorin Misirianţu
regia tehnică: Constantin Pojonie
lumini: Jenel Moldovan
sonorizare: Vasile Crăciun
Recomandare de vârstă: 12+
Prețul biletelor:
25 lei, 20 lei;
10 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Data premierei: marţi, 10 octombrie 2000
13.04 Conferinta: Romanian Executive Summit 2018 – Povestea Leadershipului 2.0
Conferinta: Romanian Executive Summit 2018 – Povestea Leadershipului 2.0
Vineri, 13 aprilie 2018, ora 9:00, Hotel Golden Tulip, str. Observatorului, nr. 129
Pret: 220 euro + TVA

De ce sa mergi ?
Orice experiență de antreprenoriat reflectă o poveste unică, animată de personaje înzestrate și temerare, conștiente că succesul se obține în echipă, la capătul unei călătorii marcate de probe și deveniri. Întocmai ca-n Harap-Alb! Și în basm, și în business, într-o primă instanță a leadershipului strategic, transformarea își află protagonistul chiar în lider – vioara întâi a orchestrei organizaționale. Totodată, modul în care managerul ghidează activitatea membrilor și se raportează la îndeplinirea obiectivelor îi va defini calitatea de primă verigă în alcătuirea companiei. Acestea fiind spuse, cum facem corect business pe o piață competitivă?
De patru ani, leadershipul de calitate nu mai este secretul bine ascuns al celor puțini. Pentru dezbaterea și conștientizarea celor mai importante dinamici din mediul de afaceri, Romanian Executive Summit (RExS), ajuns la cea de-a patra ediție, organizează în data de 13 aprilie 2018, la Cluj, Hotel Golden Tulip, evenimentul tematic „Povestea Leadershipului 2.0”, dedicat managerilor de top din România, aflați în funcții C-level: CEO, COO, CFO, Managing Partner, General Manager, Director Marketing, Directori HR, Business Partner ș.a m.d. Cu prilejul întâlnirilor anterioare, RExS s-a remarcat drept un concept de coaching sui-generis pe piața autohtonă, un excelent spațiu de întâlnire pentru profesioniștii care urmăresc o schimbare de paradigmă în strategia de management.
Evenimentul „Povestea Leadershipului 2.0” împrumută idei și concepte din basmul Harap-Alb, articulându-se în trei workshopuri interactive susținute de tot atâția traineri consacrați. Este vorba despre ateliere lucrative centrate pe cele trei unghiuri de abordare majore:
„EU” – „Transformarea începe cu mine. Sau despre călătoria de transformare a lui Harap-Alb” | Susținut de Rodica Obancea;
„ECHIPA” – „Angajamentul se naşte în ECHIPA ta! Sau cum Harap-Alb îşi face o echipă puternică şi reuşeşte prin aceasta | Susținut de Madi Rădulescu;
„ORGANIZAȚIA” – „Rolul leaderului în ORGANIZAŢIE! Sau cum se produc rezultatele prin acţiunile asumate şi implementate de echipă | Susținut de Ovidiu Toader.
Aşadar, workshopurile de executive coaching vor însemna o incursiune în principalele dimensiuni implicate în actul de management – liderul, echipa, organizaţia – aflate într-o relaţie de interdependenţă.
COACHES:
Rodica OBANCEA, Executive Team & Coach, PCC (ICF)
Coach profesionist, are competențe de coaching executiv și de echipă, certificate de International Coach Federation, și crede în valorile leadershipului de top. Este antrenată să lucreze cu lideri și echipe, ca să aducă în organizații deschiderea către desăvârșirea personală și către colaborare, ajutând la punerea în practică a potențialului maxim, tradus prin rezultate excepționale.
Madi RĂDULESCU, MBA, Executive Coach, PCC, Managing Partner MMM Consulting Intl
După 15 ani de educație, consultanță, training și facilitare de procese de transformare organizațională, a adăugat pe listă și coachingul executiv. Madi îi ghidează pe lideri spre cea mai înaltă misiune a lor: conducerea organizațiilor spre performanță.
Ovidiu TOADER, Business Advisor
Ovidiu Toader este business coach, consilier în afaceri și antreprenor, partener în peste 10 companii în ultimele două decenii, cu cifre de afaceri cumulate de peste 60 de milioane de euro. Din 2014 lucrează cu antreprenori și manageri pentru: stabilirea cu claritate a viziunii, a obiectivelor și pentru crearea planului de acțiuni. Îi însoțește pe partenerii lui în implementarea planului de acțiuni și în obținerea rezultatelor pentru a menține focusul pe profit și eficiență!
SAMBATA
14.04 Premieră: Eveniment pentru copii: Povestea lui Bine-Rău
Eveniment pentru copii: Povestea lui Bine-Rău
Sambata, 14 aprilie 2018, ora 11:00, Mini REACTOR, str. Petofi Sandor, nr.4
Pret bilet: 10 lei

De ce sa mergi ?
de Ana Ripka-Rus
Dramatizare: Lorena Copil
Regizor: Cătălin Mardale
Scenografia: Oana Andreea Matei
Video: Paul Stroia și Radu Arieșanu
Distribuție: Alina Mișoc, Oana Nemeș, Bogdan Gontineac și Paul Sebastian Popa
Spectacolul Povestea lui Bine-Rău este o adaptare după Alb-negru sau Trista poveste a prințesei din Cel Mai Mic Regat de Ana Ripka Rus.
Să ne imaginăm pentru o clipă că lumea e pictată în alb și negru. Fericirea doarme într-un sertar alb, tristețea, într-unul negru. Iubirea are petale albe, speranța – aripi albe, frica are umbre negre și tot așa. Dar ce ne facem când lumea aceasta e invadată de culori, de nuanțe? Cum deosebim lucrurile frumoase de cele urâte? Ce culoare are binele atunci? Dar răul? Dar copiii care râd, jucându-se împreună?
În Povestea lui Bine-Rău, ne așteaptă multe alte întrebări de acest fel. Dar tot acolo, pe tărâmul Celui Mai Mic Regat, ne vom întâlni cu mica prințesă și prietenul ei, bufonul. Alături de ei vom afla toate răspunsurile despre lumea din jur, despre frumusețe, despre dezamăgire, despre emoțiile pe care nu le-am înțeles până acum. Și poate, pe parcursul drumeției pe acest tărâm, vom descoperi că e prea greu – și uneori nedrept – să împărțim lumea în doar două culori, când există atât de multe altele care să ne bucure. În fond, nu putem vorbi doar despre bine sau doar despre rău. Așa că haideți să vorbim despre Bine-Rău.
BILETELE se pot achiziționa:
-online: https://www.biletmaster.ro/ron/Production/474106/Povestea-lui-Bine-Rau
-de la punctele de vânzare din oraș
– Agenția Teatrală, Piața Ștefan cel Mare, nr. 14
– Agenția WENS Travel, Bulevardul Eroilor nr. 10
-de la MiniREACTOR, cu o oră înainte de începerea spectacolului
ÎN CAZUL ÎN CARE REALIZAȚI CĂ NU MAI PUTEȚI AJUNGE LA SPECTACOL, PUTEȚI SCHIMBA BILETELE ELECTRONICE ACHIZIȚIONATE PENTRU O ALTĂ REPREZENTAȚIE. ACEASTĂ OPERAȚIUNE ESTE VALABILĂ PÂNĂ CU 1H ÎNAINTE DE ÎNCEPEREA SPECTACOLULUI.
*Un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
14.04 Atelier de pictura. Mesaje prin simboluri
Atelier de pictura. Mesaje prin simboluri
Sambata, 14 aprilie 2018, ora 11:00, BRICKS, str. Horea, nr. 2
Cost atelier: 139 lei

De ce sa mergi ?
Spa pentru suflet. Bucuria culorii. Mesaje din subconstient transpuse in simboluri. Curios si dornic de relaxare?
Talentat sau nu, vino si afla lucruri noi, dezvolta-ti creativitate, socializeaza, relaxeaza-te si vei pleca acasa cu o amintire frumoasa a unei zile pline de energie pozitiva si un tablou original.
De ce ai nevoie pentru a participa? Absolut nimic, vei primit toate materialele si cafeluta de dimineata. Vei fi ghidat pas cu pas de un artist, fii fara griji.
Programul este orientativ si poate varia in functie de parcursul participantilor.
Inscrie-te acum trimitand un email pe adresa: simina.tulai@gmail.com.
LOCURI LIMITATE!
Facilitator
Simina TULAI – Absolventa a Masteratului Valori plastice si reflexive ale imaginii in arta contemporana
14.04 Spectacol: Ali Baba și vreo patruzeci de hoți
Spectacol: Ali Baba și vreo patruzeci de hoți
Sambata, 14 aprilie 2018, ora 17:00, Opera Maghiara, str. Emil Isac, nr. 26-28

De ce sa mergi?
Ali Baba și vreo patruzeci de hoți este un musical de familie în două acte, compus de Péter Venczel pentru copii și pentru toți cei care doresc să se simtă din nou copii, pe un libret de Levente Moravetz. Soliștii, corul, orchestra și corpul de balet ai Operei Maghiare, vă invită într-o călătorie exotică în lumea binecunoscutului basm oriental, adaptat cu umor și bună dispoziție realității lumii actuale. Copiii mici și ,,mari” vor savura astfel povestea Șeherezadei din O mie și una de nopți, într-o variantă inedită, basmul original fiind un pretext pentru realizarea unui spectacol colorat, plin de viață, cu o intrigă interesantă, replici spumoase și muzică bună.Musical în două acte
Dirijor: Kulcsár Szabolcs
Ali Baba – Ádám János
Fatime – Veress Orsolya
Yuszuf – Gergely Arnold
Kaszim – Madarász Lóránt
Leila – Hary Judit
Meriem – Fülöp Tímea (debut)
Abu Hasszan – Szilágyi János
Hoții:
Szam Tan – Rigmányi István
Hü Le Fi – Varga Attila
Jumur Zsák – Sándor Árpád
Pi Pec – Mányoki László
Be Fal – Veress László
Draku Ladzsin – Jakab Zoltán
Locuitorii orașului Kharoszán
Imám – Rétyi Zsombor
Nyalat – Kovács Ferenc
Fü Ged-Dzsin – Naphegyi Béla
Süket Achmed – Plesa Róbert
El-Nyú Vasztlak – Maneszes Márton
Beh Tán Torog – Szacsvai Zsigmond
Szimona, táncosnő – Pataki Enikő
Fayszal, első férfi – Petres István
Scenografie: Venczel Attila
Costume: Vancea Veronica
Coregraf: Dévényi Ildikó
Asistent coregraf: Rusu P. Gabriela
Concert-maestru: Barabás Sándor, Ferenczi Endre
Regia tehnică: Gálffy Erzsébet
Sufleur: Kostyák Sz. Júlia
Asistent de regie: Szabó Emese, Venczel Péter
Regia: Moravetz Levente
14.04 Concert: Carnival Youth
Concert: Carnival Youth
Sambata, 14 aprilie 2018, ora 21:00, Atelier Cafe, str. Memorandumului, nr. 9
Pret bilet: 20 – 25 lei

De ce sa mergi ?
Trioul leton Carnival Youth e una dinte cele mai strălucitoare trupe din zona baltică (lucru confirmat în 2016 la Eurosonic, cu primirea premiului The European Border Breakers), fiind comparați în cronici elogioase cu coloși indie rock precum Arctic Monkeys, Temples sau Wolf Parade. Spre deosebire de aceștia, Carnival Youth parcă sunt mai extatici, mai emfatici: piesele sunt vii, urgente, euforice, scânteind de chitare frenetice și de armonii vocale entuziaste abia ținute în frâu de ritmul amețitor al tobelor. Pe deasupra, cum să nu îți placă de niște tineri care nu iartă nici o ocazie de a cânta despre fantezii subacvatice sau despre pescăruși pe biciclete?
After-party cu Heion. Un eveniment Waves With No Ends, în colaborare cu Atelier Cafe.
CARNIVAL YOUTH
indie rock, britpop, Letonia
www.carnivalyouth.lv
www.facebook.com/CarnivalYouth
www.instagram.com/carnivalyouth
www.youtube.com/user/CarnivalYouth/videos
HEION
disco, funk, soul, electro, România
www.facebook.com/heiongrooves
www.soundcloud.com/heion-music
Susținere: 20 lei în avans / 25 lei în seara evenimentului
Extra info: 0264.450.655
14.04 Muzeul Interactiv – ghidaje gratuite la Muzeul de Artă
Muzeul Interactiv – ghidaje gratuite la Muzeul de Artă
Sambata, 14 aprilie 2018, ora 11:00, Muzeul de Arta, Piata Unirii, nr. 30

De ce sa mergi?
În zilele de sâmbătă şi duminică (orele 11:00 şi 15:00), vă așteptăm să participați la programul de ghidaje gratuite, care vor avea loc în Galeria Națională a muzeului.
Muzeul de Arta Cluj-Napoca este una dintre cele mai prestigioase institutii muzeale cu profil artistic din Romania, cu un patrimoniu valoros ce include arta romaneasca si universala datata inca din secolul al XV-lea si pana in prezent. Patrimoniul detinut de Muzeul de Arta Cluj-Napoca este unul impresionant, cu peste 13 000 de piese de arta din diferite ramuri: pictura (peste 3600 piese), sculptura (peste 450 piese), arte grafice (peste 5600 piese), arte decorative (peste 200 piese) si fond documentar (peste 3300 piese).
Expozitia permanenta a Muzeului de Arta consta in Galeria Nationala, unde pot fi regasite peste 200 de opere de pictura si sculptura, expuse in cele 21 de sali alocate acestora.
Cladirea in care se afla Muzeul de Arta Cluj-Napoca, cunoscuta ca ,,Palatul Bánffy din Cluj”, este in sine o opera arhitecturala de prestigiu, fiind cel mai important edificiu baroc din Cluj-Napoca si fiind inscrisa in lista cladirilor de patrimoniu arhitectural si artistic national al Romaniei.
In prezent, Muzeul de Arta Cluj-Napoca este un ,,refugiu” al pasionatilor de arta si cultura transilvaneana si nu numai, atragand anual atat vizitatorii straini, cat si localnicii care pot admira nu doar Galeria Nationala ci si variatele expozitii temporare gazduite aici.
Program de vizitare:
Miercuri – Duminica: 10:00 – 17:00
15.04 Spectacol: Lord of the Dance – Dangerous Games
Spectacol: Lord of the Dance – Dangerous Games
Duminica, 15 aprilie 2018, ora 20:00, Sala Polivalentă, str. Uzinei Electrice
Pret bilet: 150 – 300 lei

De ce sa mergi ?
Lord of the Dance: Dangerous Games revine la Cluj cu o producție inovatoare!
Celebrul show produs de Michael Flatley, Lord of the Dance – Dangerous Games, revine pe 15 aprilie 2018, pe scena Sălii Polivalente din Cluj-Napoca.
Publicul clujean va avea ocazia să se bucure de o experiență unică în această primăvară, echipa Lord of the Dance promițând o coregrafie inovatoare și o producție adaptată noilor tehnologii.
Biletele sunt disponibile online pe https://www.entertix.ro/ evenimente/268/ lord-of-the-dance-dangerous -games-15-aprilie-2018-sal a-polivalenta-cluj-napoca. html si pe https://www.bilete.ro/ lord-of-the-dance-dangerous -games/ lord-of-the-dance-dangerous -games-15-apr-2018/ la următoarele categorii de preț:
150 lei – categoria IV,
175 lei – categoria III,
200 lei – categoria II,
250 lei – categoria I și
300 lei – VIP.
Eveniment realizat de UpEvent și recomandat de OmniPass.
15.04 Eveniment pentru copii: Anotimpurile
Eveniment pentru copii: Anotimpurile
Duminica, 15 aprilie 2018, ora 12:00, Cinema Mărăști, str. Aurel Vlaicu, nr. 3
Pret bilet: 7 lei- copii, 14 lei- adulti

De ce sa mergi ?
Anotimpurile, în vâltoarea lor, învolburează viețile tuturor. Veniți să vedeți cum timpul este, de fapt, speranță!
Distribuție: Enikő Takács Dana Bonțidean Lucian Rad Leonard Viziteu Scenografie: Sandu Marian Regia: Dana Bonțidean
Recomandat 2+
Rezervări bilete:http://www.reservr.net/u/AnimaArt/event /beJZ3fUzWjL1ZK02
•Biletele se ridică cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului, după această oră locurile își pierd rezervarea.
•Dacă nu ne puteți onora cu prezența vă rugăm foarte mult să anulați rezervarea așa încât cei din lista de așteptare să primească locul eliberat în timp util
15.04 Spectacol de opera: Trubadurul
Spectacol de opera: Trubadurul
Duminica, 15 aprilie 2018, ora 18:30, Opera Națională Română, Piața Ștefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 20 – 90 lei

De ce sa mergi?
Succesul impresionant înregistrat de opera Trubadurul (,,Il trovatore”) în momentul premierei sale din 19 ianuarie 1853 s-a concretizat prin clasarea sa ulterioară în șirul ,,trilogiei populare”, alături de alte două capodopere verdiene – Rigoletto și Traviata. Deja corpusul lucrărilor dramatice compozitorului includea subiecte patriotice sau preluate din literatura romantică engleză (William Shakespeare, Lordul Byron), franceză (Victor Hugo), germană (Friedrich Schiller) la momentul când acesta s-a apropiat de scrierile contemporanului său spaniol Antonio García Gutiérrez (1813-1884) și drama El trovador.
Acțiunea operei Trubadurul, desfășurată pe parcursul celor patru acte intitulate sugestiv (Duelul, Țiganca, Fiul țigăncii și Pedeapsa) se petrece în Spania secolului XV și îi are în centru pe Contele Alvaro de Luna, Manrico și pe Contesa Leonora de Seze, de care ambii bărbați sunt îndrăgostiți. Intriga poveștii nu se rezumă însă la gelozia pe care Contele de Luna o simte la adresa rivalului său, trubadurul Manrico, pe care și Leonora, la rândul ei, îl iubește. Dispariția cu mulți ani în urmă a fratelui contelui, Garcia, răpit și omorât, se pare, de o bătrână vrăjitoare, își manifestă ecourile în prezent: în timp ce contele urmărește să își răzbune fratele, țiganca Azucena – fiica vrăjitoarei arse pe rug și mama lui Manrico – caută să pedepsească crâncen familia de Luna.
Vă așteptăm să descoperiți o poveste captivantă de dragoste romantică, maternă, filială, o poveste a cruzimii și răzbunării născută la nefericita intersecție a celor două lumi atât de discrepante: cea nobiliară și cea a simplilor gitani!
Spectacolul are trei pauze şi se încheie în jurul orei 21.30
Operă în patru acte pe un libret de Salvadore Cammarano, după piesa Il trovador de Antonio García Gutiérrez
DAVID CRESCENZI (invitat) – Dirijor
RODICA POPESCU MOISA – Regia artistică
ANDREI ȘCHIOPU – Scenografia
MARIUS VLAD BUDOIU – Manrico
DRAGANA RADAKOVIC (invitată) – Leonora
FLORIN ESTEFAN – Contele de Luna
MILIJANA NIKOLIC (invitată) – Azucena
MARCEL ROSCA (invitat) – Ferrando
LIZA KADELNIK – Inés
FLORIN POP – Ruiz
FLORIN SÂMPELEAN – Țiganul
ANDREI ȘOFRON – Un trimis
ORCHESTRA ȘI CORUL OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA
EMIL MAXIM – Maestru de cor
CORNELIU FELECAN – Dirijor cor
INA HUDEA – Preluare regia artistică
DAN LUPEA – Regie scenă culise
15.04 Concert: Helge Lien Trio
Concert: Helge Lien Trio
Duminica, 15 aprilie 2018, ora 19:00, Radio Cluj str. Donath, nr. 160
Preț bilet : 90 lei

De ce sa mergi ?
Câștigători ai premiului Grammy în 2008 și nominalizați Grammy 2018, Helge Lien Trio sosesc, în sfărșit, la Cluj, pe 15 aprilie, să ne încânte cu piesele care i-au consacrat, de la cele de pe legendarul album « Hello Troll » și până azi.
Helge Lien se recomandă pianist, compozitor și lider de trupă, dar și fotograf, pasionat de procesarea digitală, iar peisajele sale de pe site-urile foto pentru artiști profesioniști îți taie pur și simplu răsuflarea. Imaginea este importantă în muzica lui Helge: totul este pictural, de o frumusețe copleșitoare și, obligatoriu, melodia este la ea acasă.
Alături de Helge va veni, la percuții, zănaticul și creativul Per-Oddvar Johansen, un temperament total opus lui Helge cel calm și imaginativ. Per-Oddvar este asociat cu multe nume mari din jazz-ul norvegian, cum ar fi Trygve Seim, Solveig Slettahjell ori Christian Wallumrod (cu care a și cântat la București, în alt concert Jazz Fan Rising, în 2015). Recent, Per-Oddvar a lansat primul său album ca lider de trupă, denumit, cum altfel, “Let’s dance”.
Marea noutate de care ne vom bucura la Cluj, va fi noul contrabasist al trupei, Mats Eilertsen. Mats a mai cântat anul trecut la Garâna și la Transylvania Jazz, alături de Håkon Kornstad, și știm din surse sigure că a frânt multe inimi. Mats este un alt « greu » al jazz-ului norvegian și fanii Helge Lien Trio vor fi încântați să descopere cum se integrează în sound-ul trupei.
Helge Lien Trio au mai cantat pentru Jazz Fan Rising în ianuarie 2015, în primul lor concert… complet din România. (Prima lor tentativă a fost la Garana Jazz, când festivalul s-a confruntat cu cea mai puternică ploaie din istoria sa, iar concertul s-a întrerupt). Sistematic, peste tot unde au mai cântat în România (la GHIJ Fest, la Bran, ori la Baia Mare), au adus cu ei ploaie.
Luați-vă, deci, cu încredere bilete pentru 15 aprilie, șansele de aversă de ploaie sunt ridicate. Veniți la adăpost, la Sala Radio Cluj, pentru un regal de muzică, și o amintire de neuitat.
Un concert propus de Jazz Fan Rising, asociația connoisseur-ilor de jazz.
CUMPARATI BILETE:
– ONLINE, de pe www.biletmaster.ro sau www.eventbook.ro, cu printare sau livrare acasa
– DIRECT de la casa de bilete a Teatrului National Cluj
– DIRECT de la Libraria Humanitas Cluj
15.04 Film: Rampage
Film: Rampage
Duminica, 15 aprilie 2018, Cinema City Iulius, Cinema City VIVO!, Cinema Florin Piersic

De ce sa mergi ?
Megastarul internaţional Dwayne Johnson interpretează rolul unui primatolog care şi-a făcut un obicei din a ţine oamenii la distanţă. Singura legătură specială a lui Davis Okoye (Dwayne Johnson) este cea pe care o are cu George, o gorilă extrem de inteligentă, de care a avut grijă încă de când s-a născut. Atunci când un experiment genetic dă greş, blândul animal se transformă într-o imensă bestie violentă. Situaţia devine într-adevăr dramatică atunci când sunt descoperite şi alte animale care au suferit mutaţii similare. Pe măsură ce Nordul Americii este distrus de aceşti noi predatori, Okoye face echipă cu un inginer genetic discreditat pentru a găsi un antidot, în timp ce încearcă să evite o catastrofă globală şi să salveze creatura care i-a fost cândva prietenă.
Regia: Brad Peyton
Cu Dwayne Johnson
Gen film: Acţiune/ Aventuri/ SF
Durata 107 minute
Program:
Cinema City Iulius
11:20(3D, 4DX) 12:30(3D) 13:40(3D, 4DX) 14:50(3D) 15:50(3D, 4DX) 17:10(3D) 18:00(3D, 4DX) 18:20(3D) 19:30(3D) 20:20(3D, 4DX) 20:50(3D) 21:50(3D) 22:40(3D, 4DX)
Cinema City Polus
12:50(3D) 15:10(3D) 17:30(3D) 18:30(3D) 19:50(3D) 21:00(3D) 22:10(3D)
Florin Piersic
18:00

