|

12-14.06 Ce facem weekend-ul acesta in Cluj

Welcome2Cluj vă propune mai multe evenimente in acest weekend: vineri va invitam la expozitia de pietre semipretioase “Mineral Expo”, sambata puteti participa la cea mai fericita si colorata cursa “The Color Run”, iar duminica va asteptam la spectacolul “Barbierul din Sevilla”

VINERI

12.06 Someș Delivery

Trei zile de evenimente culturale și amenajări temporare vor anima malurile Someșului, odată cu lansarea proiectului Someș Delivery.

12 iunie – 14 iunie 2015, ora 10:00, Somes

De ce sa mergi?

Gândit pe termen lung pentru a readuce râul în atenția comunității locale, Someș Delivery va îmbina componente de arhitectură, artă, mediu, sociologie și urbanism participativ.

Prima ediție Someș Delivery va viza tronsonul dintre podul Napoca și podul Horea, din zona centrală, propunând modele de amenajare și activități care s-ar putea permanentiza.

Arhitecții, urbaniștii, organizatorii de evenimente culturale și toți cei interesați să dea Someșului o nouă perspectivă sunt invitați să trimită propunerile lor de proiecte până în data de 21 mai; cele care urmează să fie finanțate vor fi alese de reprezentanții organizatorilor și ai autorităților locale, primind fonduri cu valoarea maximă de 5.000 de lei, în funcție de tipul de proiect propus. Regulamentul complet al acestui concurs este disponibil online pe site-ul somesdelivery.ro, începând de astăzi, iar noi informații vor fi publicate constant pe pagina de Facebook a proiectului.

Un prim proiect propus de organizatori este pavilionul central Someș Delivery, care urmează să fie amenajat deasupra spațiului verde existent între râu și strada Dragalina, oferind o legătură între cursul de apă, spre care se vor construi scări, și Cetățuie. Acest spațiu va oferi informații despre program și va readuce la lumină povestea Someșului, atât din perspectiva istoriei, cât și prin mărturii și amintiri strânse de la riverani, care vor fi invitați să participe la un studiu sociologic în luna mai.

În viitor, fiecare ediție a Someș Delivery va aborda un alt tronson de râu, încercând să găsească ideile bune de amenajare a acestuia, consultând comunitatea și implicând riveranii, locuitori și instituții, în animarea zonei. La finalul fiecărei ediții, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca vor primi un raport, ca suport al efortului lor de transformare a Someșului într-un spațiu al clujenilor.

Someș Delivery reprezintă adaptarea la realitățile Clujului a conceptului Street Delivery, un program organizat până în prezent la București, Iași și Timișoara, prin care străzi din centrul orașelor se închid traficului și devin spații de evenimente și activități comunitare, așa cum la Cluj se dorește să devină râul care traversează orașul. Un proiect de mediu, derulat în paralel în parteneriat cu organizația Zero Waste Romania, urmărește igienizarea întregului curs al Someșului Mic. Dincolo de acțiunile punctuale în zone în care urmează să aibă loc evenimente, Zero Waste a inițiat un proiect pe doi ani pentru igienizarea întregului curs, de la Gilău la Mica, punctul de ieșire al Someșului din județul Cluj.

 

12-14.06 Mineral Expo

Mineral Expo – expoziţia de bijuterii, cristale şi pietre semipreţioase.

12 iunie – 14 iunie 2015, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piața Unirii, nr. 30

De ce sa mergi?

Evenimentul va avea ca punct major de atracţie o colecţie unică de minerale (calcite) expuse iniţial la Tucson Convention Center din Arizona (SUA), care a găzduit recent un important eveniment dedicat iubitorilor de cristale. Pe lîngă această colecţie, o gamă largă de bijuterii realizate din opale de Peru, safire, rubine, tourmaline va face deliciul vizitatorilor. Organizatorii precizează că oferă, la cerere, consiliere gratuită în alegerea cristalului personal.

 

12.06 Ada Milea

Concert cu bucăți din concerte

Vineri, 12 iunie 2015, ora 20:00, Che Guevara Social Pub, Piata Unirii, nr. 10

Preţ bilet: intre 25 si 40 lei

De ce sa mergi?

“Concert cu bucăți din concerte. Nici muzică, nici teatru, sau (poate) amândouă exact în același timp. Un concert despre tristețea comică a nedumeririlor noastre“.

Componenţă: Ada Milea, Bobo Burlacianu, Anca Hanu şi Cristi Rigman

 

12.06 Recviem pentru un spion

Recviem pentru un spion, George Tabori. Traducerea în limba maghiară: Imre Kurdi.
Vineri, 12 iunie 2015, ora 20:00, Teatrul Maghiar, str. Emil Isac, nr. 26-28

De ce sa mergi?

Becketienii Vladimir şi Estragon, Fraţii Marx, Cruella de Vil, Buster Keaton, cabaretişti berlinezi din anii ‘20 ai secolului trecut, agenţi ai serviciilor secrete, falşi psihiatri, dive feministe, monştri cu alură îngerească şi îngeri cu propensiuni demonice – cu toţii îşi dau întâlnire, se combină, se amestecă, în lumea grotesc-hilară şi halucinant-carnavalescă a lui George Tabori.

Recviem pentru un spion e, actoriceşte, o mină de aur. Jocul de roluri care îi determină pe cei trei supraspioni să intre într-un carusel nebun al schimbărilor de identitate, te zăpăceşte şi, în egală măsură, te încântă. Şi totuşi, tema piesei nu e câtuşi de puţin frivolă. Unul dintre cei trei superagenţi agenţi care au luptat cot la cot, de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial, împotriva naziştilor, a trădat, se pare, la un moment dat, pentru a-şi salva pielea. Unul dintre ei… Care? Toţi trei au supravieţuit, deşi, în acord cu evenimentele pe care le povestesc, din unghiuri complet diferite, nici unul nu ar fi putut, în mod normal, supravieţui. Ei se întâlnesc, peste ani, de mai multe ori, în locuri la fel de ascunse ca acelea conspirative, din timpul conflagraţiei mondiale, pentru a afla (sau, poate, pentru a nu afla?) adevărul. Ca mai întotdeauna la Tabori, piesa combină filonul de vodevil cu cel de investigaţie poliţistă, combinând în mod savuros comedia neagră cu drama psihologică şi farsa psihanalitică.

Murdoch, Zucker şi Maggie – o piesă cu 3 personaje. Sau, mai degrabă, cu 12? Să le numărăm:

Murdoch, Anti-Murdoch, Murdoch-Zucker, Murdoch-Maggie, Zucker, Anti-Zucker, Zucker-Murdoch, Zucker-Maggie, Maggie, Anti-Maggie, Maggie-Zucker, Maggie-Murdoch. Da, o piesă cu cel puţin 12 personaje, interpretate de excepţionalii actori ai Teatrului Maghiar din Cluj: Enikő Györgyjakab, Zsolt Bogdán, Áron Dimény.

Cu supratitrare în limba română

 

12.06 Symphonic meets Jazz

Symphonic meets Jazz – Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Vineri, 12 iunie 2015, ora 19:00,  Colegiul Academic- Casa Universitarilor, str. Mihail Kogălniceanu

Pret bilet: 20 lei

De ce sa mergi?

Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Tiberiu Soare dirijor

Elena Mindru voce
Tuomas J. Turunen pian (Finlanda)
Eero Seppä contrabas (Finlanda)
Anssi Tirkkonen tobe (Finlanda)

În program lucrări de Adrian Borza, Răzvan Metea, Dan Variu, Cristian Marina, Sebastian Dumitrescu, Tuomas J. Turunen, Visa Oscar, Sampo Kasurinen, Alex Simu

Repetiția cu public va avea loc la ora 10am.

Bilete:
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert

 

SAMBATA

13.06 Începe cu M?

Dincolo de limbajul cotidian și al situației dramtice în care se află cele 3 personaje, se înfățișează o lume dominată de incertitudini, întrebări și suspiciuni perpetue.

Sâmbãtã, 13 iunie 2015, ora 20:00, Casa TIFF, str. Universităţii, nr. 6

Preț bilet: 10 lei

De ce sa mergi?

Întrebarile țin loc de răspunsuri, iar suspiciunile loc de întrebări. Protagoniștii sunt captivii unui sentiment de vinovăție iar în același timp nutresc un sentiment de curiozitate de a afla ce s-a ascuns în spatele situației dramatice în care ei se află.
Spectacolul pune în lumină reacțiile fiecăruia în situații limită, care evidențiază comportamente deviante și dorința personajelor de a depăși acel moment prin a începe o viață nouă.

Distribuție:
Ana – Alexandra Morar
Criss – Dragoș Popa
Paul – Alin Zoldi

Regia: Alin Zoldi

Rezervări : 0735 560 574 / artvobis@gmail.com

 

13-14.06 Festivalul de foarte scurt metraj Tres Courts

Festivalul Tres Courts va invada ecranele din 100 de orașe și din 30 de țări din lumea întreagă!

13 iunie – 14 iunie 2015, ora 13:00,  Cinema Victoria, Bulevardul Eroilor, nr. 51

De ce sa mergi?

Vă este oferită spre vizionare o nouă recoltă de filme de maxim 3 minute, cele mai bune și mai scurte producții cinematografice din lumea întreagă și din România.

20 de localități din România găzduiesc festivalul anul acesta. La Cluj-Napoca festivalul are loc în 13 și 14 iunie la Cinema Victoria și la Casa Tranzit ( în aer liber în cadrul proiectului Someș Delivery).

Vor fi difuzate peste 100 de filme de maxim 3 minute în 3 competiții (cea internațională, cea românească și Paroles de femmes – filme feminine și feministe) plus o secțiune tematică : Très Courts Familial pentru copii.

Program

13 iunie
cinema Victoria – 
tarif 10 lei (8 lei preț redus, 5 lei pentru proiecțiile de la ora 13)
13h – selecția familială pentru copii
17h – selecția românească în competiție
19h – selecția Paroles de Femmes

Casa Tranzit  – în aer liber, în cadrul Someș Delivery  – intrare liberă

21h – selecția internațională 1 & 2

14 iunie, Cinema Victoria – tarif 10 lei (8 lei preț redus, 5 lei pentru proiecțiile de la ora 13)
13h – selecția familială pentru copii
17h – selecția Paroles de Femmes
18h30  – selecția românească în competiție
20h – selecția internațională 1 & 2

 

13.06 Incantations on Bela Bartok

Teodora Enache, unul dintre cei mai notabili artiști de jazz din România, revine cu un nou concept muzical menit să provoace publicul la o experiență artistică impresionantă.

Sâmbãtã, 13 iunie 2015, ora 19:00, Opera Maghiară, str. Emil Isac, nr. 26-28

Preț bilet:  între 27 și 98 lei

De ce sa mergi?

Spectacolul „Incantations for Bela Bartok” va fi prezentat, în premieră la Cluj, pe scena Operei Maghiare.

Teodora Enache îl are ca partener în această călătorie de explorare a rădăcinilor muzicale pe Theodosii Spassov, muzicianul bulgar care a readus în sfera muzicii contemporane unul dintre cele mai vechi instrumente din lume, cavalul. Spectacolul se dorește o inedită expunere  a muzicii lui  Bela Bartok, aducând alături de comorile folclorice  culese de compozitor  suflul nou  al incantației heterofonice.

Teodora Enache a creat, de-a lungul timpului, parteneriate artistice unice, cu artiști precum Stanley Jordan, Benny Rietveld , Guido Manusardi , Darius Brubeck, Johnny Răducanu, Marius Mihalache și foarte mulți alții.  Proiectul pe care îl lansează acum, împreună cu Theodosii Spassov, este, în fapt, recrearea unei întâlniri muzicale atât de obișnuită, cu secole în urmă, în spațiul Dunărean.

 

13.06 The Color Run

Va invitam la cea de-a VI-a cursa The Color Run.

Sâmbãtã, 13 iunie 2015, ora 15:00, Piața Unirii

De ce sa mergi?

In 2015, ”The Happiest 5K on the Planet” se intoarce cu nou concept. Cronometrul ramane oprit pe parcursul celor 5 km, participantii vor fi, in continuare, colorati din cap pana-n picioare in cele mai vesele culori la fiecare kilometru parcurs, dar, surprizator, la finalul cursei vei STRALUCI!

10.000 de oameni au participat la The Color Run România în 2014, la toate cele 4 evenimente organizate la București (26 aprilie), Cluj (13 iulie) și Mamaia (26 iulie). Au alergat, au facut poze, s-au distrat si au zambit mereu. Familii cu copii in carucior, grupuri de prieteni sau colegi, copii, chiar si unii catei care s-au furisat, cu totii au fost acoperiti de culorile vii.

Regulile raman acelasi ca la primele editii:
1. Incepi cursa in haine albe.
2. Ajungi la finish colorat si…STRALUCITOR!

 

13.06 O zi cu păsări

Societatea Ornitologică Română organizează cea de a doua ediţie a evenimentului „O zi cu păsări în Muzeul Satului”.

Sâmbãtã, 13 iunie 2015, ora 10:00, Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia”, str. Tăietura Turcului f.n.

De ce sa mergi?

“O zi cu păsări în Muzeul Satului” este un eveniment care a fost gândit pentru toate grupele de vârstă, astfel încât fiecare vizitator să poată lua parte la una din acţiunile pregătite. Copiii au posibilitatea să experimenteze activități dedicate lor, iar prima dintre ele este şi cea mai spectaculoasă, dar şi cea mai cerută, dacă judecăm după entuziasmul stârnit la prima ediţie. Cei mici se vor afla în compania ornitologilor la una din cele mai frumoase părţi ale muncii lor: inelarea păsărilor.

Păsările sunt prinse cu ajutorul plaselor ornitologice, care nu le rănesc, apoi sunt măsurate și cântărite, li se atașează un inel pe picior și sunt eliberate. După inelare, se dă startul celorlalte activități programate în cadrul evenimentului. Copiii pot continua să învețe cu zâmbetul pe buze, prin jocurile special pregătite pentru ei. Voluntarii şi  specialiştii SOR încep ateliere de activități artizanale  și sesiunile informative pentru cei mai mari dintre participanți.

Aceştia, alături de cei mici, pot participa la plimbări tematice, unde pot face observaţii de păsări alături de specialiştii SOR. În limita posibilă, se asigură binocluri, lunete şi identificarea speciilor de păsări care vor fi văzute. Dat fiind că s-a bucurat de aprecieri la precedentul eveniment din cadrul proiectului – „Noaptea Privighetorilor 2015” – expoziţia foto a colegilor de la Rewilding Europe va fi prezentată, din nou, publicului clujean, prin mijlocirea celor de la Muzeul Zoologic Cluj. Principalul scop al evenimentului este să contribuie la formarea unui spirit eco-civic cu ajutorul activităților în aer liber și al informării, pentru a determina o percepție favorabilă a publicului  față de protecția mediului.

Programul evenimentului 10:00 – 16:00

Inelare păsări

Activități artizanale

Jocuri pentru copii

Înşirat de mărgele

Împâslirea lânii

Observarea păsărilor

 

DUMINICA

14.06 Jurassic World

Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar parcul de distracţii imaginat de vizionarul John Hammond este acum perfect funcţional.

Duminica, 14 iunie 2015, Cinema City Iulius, Cinema City Polus, Cinema Florin Piersic

De ce sa mergi?

Milioane de turişti au venit anual pe Isla Nublar, plătind preţuri piperate pentru a vedea cu ochii lor dinozaurii readuşi la viaţă de tehnologii revoluţionare, dar în ultima vreme numărul vizitatorilor a scăzut. Pentru a creşte vânzările, Corporaţia Patel comandă realizarea unui nou dinozaur. Comportamentul acestuia îi va uimi pe angajaţii parcului, iar natura va profita curând de ocazie pentru a arăta din nou că nu poate fi controlată de către om…

Regia: Colin Trevorrow

Cu: Chris Pratt, Bryce Dallas Howard

Gen film: Acţiune/ Aventuri/ SF/ Thriller

Durata: 130 minute

Program:

Cinema City Iulius: 11:00(3D), 12:10(3D), 13:40(3D), 14:40(3D), 16:10(3D), 17:20(3D), 18:50(3D), 19:50(3D), 21:20(3D), 22:20(3D)

Cinema City Polus: 12:00(3D), 14:30(3D), 17:00(3D), 19:30(3D), 22:00(3D)

Cinema Florin Piersic: 20:00(3D)

 

14.06 Targul de vara „Targul Coaselor”

Primăria și Consiliul Local al Comunei Negreni, organizează Târgul de vară “Târgul Coaselor“, eveniment organizat în fiecare an, în a doua săptămână a lunii iunie.

Duminica, 14 iunie 2015, ora: 08:00, Comuna Negreni,  jud. Cluj

De ce sa mergi?

În multitudinea tradițiilor Târgul de vară sau “Târgul Coaselor “(ce marchează începutul cositului ) reprezintă, după Târgul de toamnă, al doilea mare eveniment cu aspect comercial de peste an.
Amplasat de o parte și de alta a râului Crișului Repede, târgul are două părți, una în care se vând obiecte noi de uz general, haine, încălțăminte, iar cea de-a doua, care în ultimii ani este tot mai căutată deoarece aici se pot găsi antichități și vechituri cum ar fi:obiecte de port popular, obiecte de cult pictate și realizate manual, cărți, mobilier de epocă, scule vechi sau noi, picturi vechi și aproape tot ce-ți poți imagina.
Cei interesați pot petrece mai multe zile printre aceste obiecte, admirându-le sau căutând ceva ce le lipsește din vreo colecție .
Vă așteptăm cu drag!

 

14.06 Hansel si Gretel

Hansel si Gretel– secţia română

Duminica, 14 iunie 2015, ora: 11:00, 12:30, Teatrul de Păpuși Puck, I.C. Bratianu, nr. 34

De ce sa mergi?

Aşa cum există un repertoriu canonic de romane, de tragedii, de comedii, de poeme ori eseuri, la fel există şi un top al poveştilor lumii. Din el nu lipseşte, în nici un caz, „Hänsel şi Gretel”, care m-a făcut să nu pot dormi câtva timp, în după-amiezele şi nopţile copilăriei, din motive pe care, parcă, astăzi le înţeleg mai bine. În acest basm cules de fraţii Grimm prin casele ţăranilor germani şi inclus în primul volum al colecţiei lor intitulate „Basme pentru copii şi cămin” (1812) se regăsesc mari teme ale lumii prezente în Biblie şi în marile epopei ori tragedii antice.
A aduce aşa ceva în faţa celui mai fragil şi mai tânăr public înseamnă să îi dai şansa de a se forma conectat la câteva dintre marile teme ale culturii umanităţii şi, în orice caz, la izvoarele celei europene. Locul lui „Hänsel şi Gretel”este pe scenă, printre copii.

Varsta minima: 3 ani

 

14.06 Program special MiniReactor

Mini Reactor redescoperă Someșul pentru micii Clujeni.

Duminicã, 14 iunie 2015, ora 11:00, Terasa Atelier

De ce sa mergi?

14 iunie, ora 11:00
MINI REACTOR DELIVERS

Locație: terasa Atelier – lângă podul Horea
RECOMANDAT: copiilor (4+) și părinților

Duminică, 14 iunie, de la ora 11, descoperim Povestea Turtiței Rumenită într-o versiune un pic diferită. Madame Pove va adapta cunoscuta poveste a turtiței rătăcită în pădure, plasând acțiunea de-a lungul malului unui râu. Astfel Turtița va întâlni în drumul ei personaje din lumea animalele care locuiesc pe lângă râu, animale care pot fi prietenoase sau periculoase. De la ora 12, alături de psihologul Anca Zăgrian, instructorul canin Iulia Lazăr și desigur, cățelușa Bailey, propun părinților și copiilor un atelier alternativ, pentru dezvoltarea socială și emoțională a copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani, care are la baza povești cu tâlc și activități asistate de animale. Prin intermediul jocului, poveștilor și activităților interactive cu cațelul nostru talentat, copii vor putea să își înțeleagă, accepte și respecte unii altora propriile nevoi, dar și nevoile mediului înconjurător, să conștientizeze relația lor cu natura și impactul pe care îl pot avea asupra mediului. Activitătatea este precedată de discuții cu părinții.

14 iunie, ora 13:00
DOPI-DOP ȘI STROPI-STROP

Locație: curtea Teatrului Maghiar
Recomandat copiilor 4+

Dopi-Dop și Stropi-Strop este un Creative Water Friendly Workshop destinat copiilor, o propunere de activități dedicate educării și formării prin cultură și artă. 2 traineri cu experiență în munca cu copii vor coordona activitatea celor mici într-un mediu outdoor propice cursului propus. Un număr de 15 copii, care vor participa pe baza înscrierii la acest workshop vor asculta mai întâi povestea lui ”Dopi-Dop” și a mamei sale, doamna Peta, o poveste eco-friendly în care vom învăța împreună despre reciclare, curaj, încredere în propriile vise, inițiativă personală și despre apariția fantastică a primei marionete din dopuri. Apoi, copii vor învăța cum să își confecționeze singuri o astfel de marionetă și vor pleca acasă cu un nou mic prieten. A treia etapă a activității va fi una extrem de distractivă. Vom organiza un water fight muzical, în care cei mici vor utiliza pet-uri umplute cu apă pentru a se bucura de răcoare într-o zi caldă de vară. Să creștem cu o nouă realitate: Someșul prietenul nostru, într-un mod responsabil.

 

14.06 Barbierul din Sevilla

GIOACCHINO ROSSINI: BĂRBIERUL DIN SEVILLA (IL BARBIERE DI SIVIGLIA)

Duminicã, 14 iunie 2015, ora 18:30,  Opera Nationala, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 24

De ce sa mergi?

Spectacol interpretat în limba italiană

GEANI BRAD – Figaro, bărbier din Sevilla
OANA TRÎMBIȚAȘ – Rosina, pupila lui Bartolo
TIBERIUS SIMU – Contele Almaviva
PETER HERCZ – Don Bartolo, doctor în medicină
PETRU BURCĂ – Don Basilio, maestru de muzică
LIZA KADELNIK – Berta, cameristă
BOGDAN NISTOR – Fiorello, servitorul lui Almaviva
CĂLIN NIŢULESCU – Un ofiţer
EMIL RĂDULESCU CHIOREANU – Ambroggio

ADELA BIHARI – Acompaniamentul recitativelor

TRAIAN ICHIM – Dirijor
EMIL STRUGARU – Regia artistică
ANDREI ŞCHIOPU – Scenograf

CORNELIU FELECAN – Dirijor cor
TIBERIUS SIMU – Asistent regia artistică
CRISTINA ALBU – Regie scenă culise

Spectacolul are două pauze şi se încheie în jurul orei 21.00

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.