Welcome2Cluj vă propune mai multe evenimente in acest weekend: vineri va asteptam in Parcul Central la “Ziua Pompierilor”; sambata in Piata Unirii la show-ul interactiv “Fan Magenta”, prezentat de Smiley şi Pavel Bartoş, iar duminica la teatru de papusi “Punguta cu doi bani”.
VINERI
12.09-14.09 Seminarul International de Aikido
Toamna aceasta este mai speciala prin organizarea seminarului de Aikido de la Cluj si prin intalnirea Comitetului Director al Federatiei Internationale de Aikido. Lista maestrilor care vor veni in Romania in acest context contine nume cu greutate in arta martiala a armoniei.
12 septembrie – 14 septembrie 2014, ora 17:00, Cluj-Napoca

De ce sa mergi?
Alaturi de Waka Sensei, vor conduce antrenamente in cadrul reuniunii de la Cluj si Christian Tissier Shihan, Ulf Evenas Shihan, Tony Smibert Shihan, precum si oficiali ai Federatiei Internationale de Aikido: Peter Goldsbury Sensei, John Rogers Sensei, Kei Izawa Sensei si Wilko Vriesman Sensei.
“Este cel mai important seminar de arte martiale din estul Europei pentru ca vin cei mai importanti maestri de Aikido, intre care si urmasul direct al fondatorului Aikido-ului. Waka Sensei va fi pentru prima data in Romania cu aceasta ocazie. De asemenea, de mare importanta este si intalnirea Comitetului Director al Federatiei Internationale de Aikido, care va preceda seminarul public. Este o onoare sa gazduim la Cluj-Napoca aceasta intalnire a organizatiei mondiale, mai cu seama ca ea are loc doar o data la patru ani.” a declarat Dorin Marchis, presedintele Fundatiei Romane de Aikido Aikikai, organizator al dublului eveniment.
In intervalul 8-11 septembrie (2014), de luni pana joi, dupa incheierea sedintelor zilnice ale Federatiei Internationale de Aikido, oficialii federatiei vor conduce antrenamentele care se vor desfasura in Musubi Dojo, situat pe str. Plopilor, nr. 62, urmand ca in zilele de vineri, sambata si duminica, 12, 13 si 14 septembrie, sa aiba loc antrenamentele conduse de Waka Sensei, Christian Tissier Shihan, Ulf Evenas Shihan, Tony Smibert Shihan, Peter Goldsbury Sensei, John Rogers Sensei, Kei Izawa Sensei si Wilko Vriesman Sensei la Sala de sport a Liceului cu program sportiv din Cluj-Napoca, de pe str. Arinilor, nr. 9. Duminica, in 14 septembrie, vor avea loc si demonstratiile tarilor participante la acest eveniment, in aceeasi sala de sport.
O scurta prezentare a maestrilor care vor sosi la Cluj-Napoca in septembrie:
Waka Sensei este descendent al fondatorului artei martiale Aikido, O’Sensei Morihei Ueshiba. Din tata in fiu, urmasii fondatorului au transmis mai departe invataturile dobandite astfel incat aceasta arta sa poata sa ajunga la toti cei care vor sa o aprofundeze. Waka Sensei este si reprezentantul Hombu Dojo, sediul central al Aikido-ului mondial, situat in Tokio, Japonia.
Christian Tissier Shihan 7 Dan Aikido Aikikai este cel care a pus bazele Federatiei Franceze de Aikido Aikibudo inca de la inceputul anilor ‘80. El este unul dintre cei mai mari maestri de Aikido din Europa, avand un aport considerabil la dezvoltarea Artei Pacii atat in Franta, cat si pe intreg continentul nostru.
Ulf Evenas Shihan 7 Dan Aikido Aikikai conduce Clubul de Aikido Gothenburg, Suedia, precum si reteaua scandinava de Cluburi de Aikido Takemusu.
Tony Smibert Shihan 7 Dan Aikido Aikikai este presedintele organizatiei de arte martiale Aiki Kai Australia, dar si membru in Consiliul Federatiei Internationale de Aikido. Aprofundeaza de peste jumatate de secol arta Aikido-ului, precum si arta plastica, fiind unul dintre cei mai cunoscuti pictori australieni.
Peter Goldsbury Sensei 6 Dan Aikido Aikikai este presedintele Federatiei Internationale de Aikido. S-a nascut in Marea Britanie, dar locuieste in Japonia, in Hiroshima, din anii ’80, unde este si profesor de filosofie si cultura comparata.
John Rogers Sensei 6 Dan Aikido Aikikai este vicepresedinte al Federatiei Internationale de Aikido, precum si instructor senior al Federatiei Irlandeze de Aikido – Aikikai Irlanda.
Kei Izawa Sensei 6 Dan Aikido Aikikai este secretarul general al Federatiei Internationale de Aikido si instructor sef si fondatorul organizatiei Aikikai Tanshinjuku. Locuieste in Colorado, Statele Unite, si este un promotor al culturii japoneze in diverse state, traducand carti despre arte martiale si nu numai.
Wilko Vriesman Sensei 6 Dan Aikido Aikikai este membru in Consiliul Federatiei Internationale de Aikido, precum si directorul tehnic al Fundatiei Olandeze Aikikai si presedintele Centrului de Aikido din Amsterdam, Olanda.
12.09-14.09 Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber Cupa Polus în gastronomie
A devenit deja o tradiție, ca în luna septembrie, centrul comercial din inima Transilvaniei să găzduiască o nouă ediție a Campionatului Internațional de Gătit în Aer Liber. Cel mai complex eveniment gastronomic din România şi Sud-Estul Europei, va avea loc weekendul acesta în parcarea centrului comercial.
12 septembrie – 14 septembrie 2014, parcarea Polus Center, com. Florsti, str. Avram Iancu, nr. 492-500, jud. Cluj

De ce sa mergi?
Clujenii sunt invitați în acest sfârșit de săptămână să ia parte la cel mai amplu eveniment culinar din țara noastră. În perioada 12 – 14 septembrie 2014, Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ împreună cu Polus Center Cluj vor organiza cea de-a VIII-a ediție a Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber, Cupa Polus în gastronomie.
În cadrul ediţiei din acest an vor intra în competiție echipe de bucătari din România, Austria, Israel, Serbia, Finlanda, Suedia, Cipru, Ungaria, Portugalia, Cipru, Azerbaidjan, Elveţia, Italia, Coreea de Sud, Malta, Iordania și Albania.
Întrecerea culinară va fi împărțită pe mai multe etape și categorii de concurs, după cum urmează:
Categoria A – Bufet Rece Festiv
Platou festiv pentru 8 persoane + 1 porţie montată separat
Categoria B – Aperitiv/Starter/Entree (Rece)
Platou rece cu 3 feluri pentru 6 persoane + 1 porţie montată separat
Categoria C – Două feluri calde (supă şi fel de bază)
2 feluri de bază pentru 6 persoane
Categoria D – Desert de restaurant
6 deserturi pentru 1 persoană
Categoria E – Tort Festiv
Tort festiv pentru 20 de persoane + 1 porţie separat.
Categoria F – Meniu Tradiţional – categorie dedicată atât profesioniștilor cât și amatorilor.
Meniu tradiţional (local, regional, naţional) pentru 6 persoane + 1 porţie separat
Evenimentul culinar aduce și o surpriză pentru public. Anul acesta vor avea loc demonstraţii de bucătărie militară de campanie realizate de către maeştri bucătari invitaţi din România, în cadrul-Military Kitchen Show. În timpul celor 3 zile ale evenimentului, la Polus Military Camp, se vor pregăti 8.000 de porţii oferite spre degustare publicului spectator.
În cadrul evenimentului va avea loc și campionatul naţional de pizza și pizza freestyle, ce se va desfășura după următorul program:

Sâmbătă, 13 septembrie 2014
Orele 10,00 – se vor efectua înscrierile concurenţilor la faţa locului. Formularul de înscriere va fi completat de fiecare concurent. Concurenţii vor avea ocazia să discute cu membrii juriului în prealabil toate detaliile despre regulamentul concursului;
Orele 12,00 – prezentarea concurenţilor, prezentarea partenerilor şi a membrilor juriului;
Orele 13,00 – startul competiţiei, categoria pizza clasică;
Orele 14,00 – training practic pentru public: reţete pentru pizza la tavă, sesiune de degustări;
Orele 15,00 – prezentare de pizza siciliană;
Orele 17,00 – demonstraţie pizza la metru, 4 sortimente pe un singur aluat, sesiune de degustări;
Orele 18,00 – Pizza Freestyle cu Pizza Chef Lucian Leicu (Coordonator Campionat de Pizza) ;
Orele 19,00 – demonstraţie de pizza desert, sesiune de degustare;
Orele 20,00 – Pizza Freestyle cu Pizza Chef Dan Leicu (Campion Mondial în anul 2012);
Duminică, 14 septembrie 2014
Orele 11,00 – prezentarea concurenţilor, prezentarea partenerilor şi a membrilor juriului;
Orele 11,30 – Pizza Freestyle cu Pizza Chef Lucian Leicu (Coordonator Campionat de Pizza) ;
Orele 12,30 – startul concursului, categoria pizza creativă;
Orele 13,00 – mega show Master Pizza: 3 echipe a câte 2 parteneri, unul pizza chef, care va prepara aluatul clasic de pizza, iar executive chef-ul va pregăti ingredientele;
Orele 15,00 – demonstraţie de calzone, sesiune de degustare;
Orele 17,00 – Pizza Freestyle cu Pizza Chef Dan Leicu (Campion Mondial în anul 2012) ;
Orele 18,00 – training practic pentru vizitatori: reţete pentru pizza la tavă, sesiune de degustări;
Orele 19,00 – demonstraţie pizza vegetariană;
Orele 20,00 – ceremonia de premiere a concurenţilor.
Din programul evenimentului vor mai face parte parada somelierilor, show-ul militar oferit de Asociaţia Tradiţii Militare, demonstraţii de bucătărie suedeză, finlandeză, japoneză, sârbească și coreană dar și pregătirile echipei Culinare Regionale a Moldovei pentru Cupa Mondială de la Luxemburg, alături de Chef Gigi Fedeleş, Chef Adrian Şipoteanu și Chef Dorel Şipoş.
Festivitatea de deschidere a Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber va avea loc vineri, 12 septembrie 2014, începând cu ora 18.00, iar activitățile din zilele de 13 și 14 septembrie vor începe de la ora 10.00.
Polus Center Cluj este cel mai întins centru comercial pe un singur nivel din România şi cel mai mare complex multifuncţional din Transilvania. Cu o suprafaţă închiriabilă de peste 60.000 mp, Polus Center Cluj înglobează peste 186 de magazine, printre care un multiplex cu 8 săli de cinema şi un hipermarket Carrefour şi pune la dispoziţia clienţilor săi 2.500 de locuri de parcare. Polus Center Cluj este deţinut de către grupul austriac Immofinanz şi se află în administrarea Immofinanz Center Management România SRL.
12.09 Spectacolul “Trilogia Aureliu Manea”
Vineri, 12 septembrie 2014, ora 19:00, Studio „EUPHORION“, Teatrului Naţional, P-ţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 15 lei

De ce sa mergi?
Gábor Tompa spune despre piesele lui Aureliu Manea că ele „trebuie luate ca atare, ca nişte viziuni extraordinare, care de fapt nu vorbesc despre un singur obiect, ci vorbesc despre un eu dar şi despre un univers. În acest eu e cuprins întreg universul. (…) Moartea este una din principalele teme sau motive care revin în cele trei texte. Dar dincolo de acestea există, asemenea tragediilor antice, unele motive, ca de exemplu motivul mamă-fiu, în sensul oedipian al cuvântului dar într-un fel şi freudian, în care mama este atât mama, cât şi logodnica, dar şi moartea. O mamă care vrea cu orice preţ şi prin orice mijloace să-şi păstreze fiul. Această dictatură a dragostei, există în piese şi exprimă, probabil, cele mai adânci aspiraţii ale autorului. Eu cred că toată cartea lui Manea [Texte regăsite] este pătrunsă de acest motiv, de această mare sete de dragoste“.
(Fragment din interviul realizat de Roxana Croitoru cu regizorul Gábor Tompa şi publicat integral în caietul de sală al spectacolului.)
regia: Tompa Gábor
dramaturgia: Visky András
scenografia: Carmencita Brojboiu
distribuţia: Miriam Cuibus, Adrian Cucu, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Romina Merei, Angelica Nicoară
Durata spectacolului : 1h 30 min.
12.09-14.09 Cluj Art Weekend
În ultimii ani, Clujul a devenit unul dintre cele mai importante nuclee ale producției și promovării artei contemporane românesti, iar în acest an și-a propus să aducă împreună galeriile, spațiile de artă independente și instituțiile de artă locale într-un singur eveniment, de trei zile, deschis publicului între 12 și 14 septembrie 2014.
12 septembrie – 14 septembrie 2014, ora 12:0, Cluj

De ce sa mergi?
Cluj Art Weekend este un proiect comun, deschis, care își propune să reflecte stadiul actual al scenei artistice din Cluj și ideile care stau la baza fiecărei inițiative în parte. Premisa nu este de a arăta diversitatea scenei, dar nici de a accentua diferențele, funcționând mai degrabă ca o radiografie încă nedevelopată complet a diferitelor perspective din care arta contemporană poate fi abordată atât din exterior, cât și prin prisma producției ei. Inițiativa este una născută din interiorul scenei de artă clujene, motivația împărtășită de organizatori fiind de a deschide accesul publicului clujean la un program intens de expoziții și întâlniri cu artiști și lucrările lor, creând contextul unei cartografieri a orașului, a spațiilor și a proiectelor pe care le găzduiește. Invitând la explorarea istoriei diferitelor locuri și a ofertelor culturale contemporane, Cluj Art Weekend are potențialul de a deveni un eveniment anual și o platformă constantă de dialog între artiști și public.
Program
Fabrica de Pensule
Galeria Plan B
Printre rânduri
Artiști: Ion Bitzan, Rudolf Bone, Victor Ciato, Andreea Ciobîcă, Horia Damian, István Kancsura, Ioachim Nica, Mihai Olos, Miklós Onucsán, Mircea Spătaru, Sorin Vreme
12 septembrie – 7 noiembrie 2014
Lateral ArtSpace
Pale Blue Dot
Artiști: Dragoș Bădiță, Flaviu Cacoveanu, Cristina Curcan, Ana-Maria Huluban, Ioan Grosu, Lucian Indrei, Radu Oreian, Ștefan Pop, Lea Rasovszky, George Roșu
12 septembrie – 1 octombrie 2014
SPAȚIU INTACT
subREAL
Serving Art 1 (1997-1999)
Curator: Horea Avram
12 septembrie – 7 noiembrie 2014
: BARIL
kinema ikon
May I Have Your Attention
12 septembrie – 1 octombrie 2014
Galeria Nano
Gabriel Marian & Gizella Kovats
The Fly on the Strawberry
12 – 14 septembrie 2014
The Office
Mircea Cantor
Prag resemnat
12 septembrie 2014 – mai 2015
Prin ochiul colecționarului
Generația 2000 din Cluj în trei colecții românești
Artiști: Marius Bercea, Dan Beudean, Mihuț Boșcu Kafchin, Mircea Cantor, Radu Cioca, Radu Comșa, Oana Fărcaș, Adrian Ghenie, Simon Cantemir Hauși, István László, Maxim Liulca, Victor Man, Alex Mirutziu, Ciprian Mureșan, Vlad Olariu, Cristi Pogăcean, Victor Răcătău, Cristian Rusu, Șerban Savu, Mircea Suciu, Supernova, Gabriela Vanga
Colecții: Răzvan Bănescu, Mircea Pinte, Ovidiu Șandor
12 – 21 septembrie 2014
1.1.1. + Sigma1
Expoziție retrospectivă: Poetica spațiului. Utopie și cercetare
Curator: Ileana Pintilie
Organizatori: Galeria Jecza în colaborare cu Fundația Interart Triade, Galeria Johnen, : BARIL, Muzeul de Artă din Timișoara și Galeria Volker Diehl
12 – 21 septembrie 2014
Ateliere Conset / Casa Tranzit
Nita Mocanu
Jurnalul unei discuții despre educație și altele
Coordonator de proiect: Szilárd Miklós
26 august – 14 septembrie 2014
Dénes Miklósi
Napoca Hotel
Coordonator de proiect: Szilárd Miklós
1 iunie – 30 octombrie 2014
Casa Matei & IAGA International Art Gallery Angels
Francesco Arecco & Marco La Rosa
Gravity of Variations
Curatori: Ilaria Bignotti şi Walter Bonomi
Casa Matei: 13 septembrie – 15 octombrie 2014
IAGA International Art Gallery Angels: 13 septembrie – 31 octombrie 2014
Galeria Casa Matei / Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca
Fotografii de Constantin Brâncuși din colecția Universității de Artă și Design Cluj-Napoca
12 – 14 septembrie 2014
Ioan Sbârciu
Dincolo de Paradis
12 – 14 septembrie 2014
Galeria Quadro
László Tóth
Expoziție retrospectivă
18 august – 10 octombrie 2014
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Ciprian Mureșan
Funcționarul invizibil (în cadrul proiectului Greutăți inerte)
12 septembrie – 5 octombrie 2014
Galeria Studio Korunk
János Gyarmathy
Mituri moderne
12 – 14 septembrie 2014
Silvia’s Art Gallery
Nagy Endre
Pictură & instalație
Curator: Silvia Suciu
2 – 15 septembrie 2014
Arkhai Sculpture Park
Vlaha, str. Principală nr.442
(din Florești spre Luna de Sus)
Program
Vizitare expoziții: vineri – duminică
12.00 – 20.00
Vineri, 12 septembrie 2014
ora 17.00
Ciprian Mureșan – Funcționarul invizibil (în cadrul proiectului Greutăți inerte)
Muzeul de Artă Cluj- Napoca | Vernisaj
ora 18.00
Prin ochiul colecționarului. Generația 2000 din Cluj în trei colecții românești
The Office | Vernisaj
ora 18.30
1.1.1. + Sigma1 – Expoziție retrospectivă: Poetica spațiului. Utopie și cercetare
The Office | Vernisaj
ora 19.30
Galeria Plan B, Lateral ArtSpace, SPAȚIU INTACT, : BARIL
Fabrica de Pensule | Vernisaje
ora 21.00: Cluj Art Weekend Party @ Fabrica de Pensule
Sâmbătă, 13 septembrie 2014
ora 16.00
Francesco Arecco & Marco La Rosa – Gravity of Variations
Casa Matei | Vernisaj
ora 18.00
Francesco Arecco & Marco La Rosa – Gravity of Variations
IAGA | Vernisaj
ora 17.00
Întâlnire cu artistul Ioan Sbârciu
Galeria Casa Matei
Ora 19.00
Ateliere Conset
Casa Tranzit | Vernisaje
Duminică, 14 septembrie 2014
Orele 12.00, 14.00, 16.00: Vizite ghidate pentru copii*
*Pentru informații și înscrieri: clujartwekend@gmail.com, 0725 530 105
12.09 Ziua Pompierilor – Parcul Central
ISU Cluj aniverseaza vineri ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA.
Vineri, 12 septembrie 2014, ora: 10:00, Parcul Central Cluj, zona Casino

De ce sa mergi?
Scurt istoric al acestei zile
Bătălia din Dealul Spirii de la Bucureşti – act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei de la 1848 şi prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române moderne, constituită în urma Păcii de la Adrianopole din 1829. Intrarea în Bucureşti a trupelor de invazie a prilejuit unităţilor române prezente în garnizoană – printre care şi Compania de Pompieri – unul dintre cele mai înălţătoare momente ale Revoluţiei române de la 1848: încleştarea din Dealul Spirii, devenită simbol al luptei pentru libertate şi independenţă naţională a poporului român. Comandantul Regimentului 2 Infanterie şi şeful garnizoanei Capitalei, colonelul Radu Golescu, primise ordin în ziua de 12 septembrie din partea Locotenenţei Domneşti să deplaseze în ziua următoare subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formată din aproape 6.000 luptători şi comandată de Kerim Paşa, ce urma să preia cazarma din acea zonă. Însa lucrurile au luat cu totul alt curs.
Printr-o coincidenţă, în aceeaşi zi de 13 septembrie, cu puţin timp înaintea sosirii trupelor otomane avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 infanterie. Solemnitatea a influenţat moralul şi devotamentul ostaşilor, voinţa de a apăra demnitatea naţională. Aceeaşi stare de spirit îi caracteriza şi pe ostaşii Companiei de Pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu; aceştia voiau să meargă cu toţii la cazarma din Dealul Spirii, convinşi de iminenţa unui conflict armat cu otomanii. Soldaţii lăsaţi pentru paza cazărmii au cerut comandantului lor: “Luaţi-ne şi pe noi, nu ne lăsaţi în cazarmă, ca pe nişte nevrednici, căci dacă acolo, în Dealul Spirii, va fi vreun război, noi vrem să murim cu fraţii noştri.” Încleştarea propriu-zisă s-a declanşat ca urmare a unei altercaţii între un ofiţer al companiei de Pompieri (sublocotenentul Dincă Bălsan) şi unul otoman; deşi împresuraţi din toate părţile de turci, pompierii s-au avântat cu curaj împotriva acestora, alternând focurile de armă cu lupta la baionetă şi lovind fără cruţare inamicul care, în pofida superiorităţii numerice, a fost cuprins de panică. Otomanii au reuşit să pună în poziţie de tragere doua piese de artilerie şi au deschis focul asupra pompierilor. Aceştia au pornit împotriva tunurilor inamice şi după o scurtă luptă au capturat gurile de foc, pe care le-au întors împotriva duşmanului. Efectele au fost puternice: din rândurile otomanilor au căzut zeci de morţi şi răniţi; numai că, din cauza lipsei de muniţie, în cele din urmă tunurile au fost abandonate. Pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Pasa, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului, garantând în schimb “libera ieşire din cazarmă” – angajament care mai apoi nu a fost însă respectat de otomani. Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj şi dibăcie în rezolvarea situaţiilor de luptă, capacitate de rezistenţă şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare. Primul Parlament al României, apreciind sacrificiul eroilor de la 13 septembrie, curajul şi patriotismul pompierilor militari, acordă în anul 1860 participanţilor la eroicul act pensii pe viaţă şi prima medalie românească: PRO VIRTUTE MILITARI, iar în 1863, când oştirea română primea noile drapele, nu întâmplător domnitorul Alexandru Ioan Cuza alegea pentru această festivitate data de 13 septembrie.
În bogata carte a tradiţiilor de luptă ale pompierilor militari români s-au înscris şi alte glorioase pagini: pe timpul Războiului de Independenţă, când ostaşii pompieri constituiţi în baterii de artilerie teritorială sau în coloane de transport muniţii au contribuit la recâştigarea suveranităţii României; în momentele de cumpănă ale făuririi Statului naţional unitar român de la 1 Decembrie 1918 când, la retragerea armatei române în Moldova, corpul pompierilor a rămas în teritoriul vremelnic ocupat de inamic, îndeplinind în grele condiţii misiunea de apărare a vieţii oamenilor şi bunurilor împotriva incendiilor; pe timpul celui de-al doilea Război mondial, companiile de pompieri au intervenit eroic pentru stingerea incendiilor declanşate de bombardamentele inamice, atât în Valea Prahovei, cât şi în Bucureşti sau alte localităţi ale tării. În confruntarea cu incendii devastatoare ori cu alte calamitaţi, pompierii au făcut de multe ori dovada sacrificiului suprem, periclitându-şi viaţa pentru a o apăra pe cea a semenilor.
Din decembrie 2004, în România funcţionează un nou mecanism de gestionare a situaţiilor de urgenţă, în conformitate cu standardele impuse de integrarea în structurile NATO şi ale Uniunii Europene: a fost organizat şi funcţionează Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. S-au creat cadrul legal şi mecanismele menite să asigure în mod unitar şi integrat apărarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor şi a mediului împotriva efectelor negative ale incendiilor, inundaţiilor, accidentelor şi altor tipuri de calamităţi, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă. Alături de “clasicele” misiuni ale pompierilor – de intervenţie la stingerea incendiilor, la care s-au adăugat şi cele de acordare a primului-ajutor în accidente de circulaţie, prin serviciile medicale de urgenţă, reanimare şi descarcerare – serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă de astăzi intervin şi la salvarea persoanelor şi limitarea pagubelor produse de inundaţii sau alte calamităţi, ca şi la decontaminări, accidente chimice, nucleare sau de altă natură. (sursa)
PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR:
10.00-10.30 – Scurt ceremonial militar (alocuţiuni şi avansarea în grad a personalului)
10.30-14.00 – Ateliere de jocuri interactive pentru copii, exerciţii demonstrative, prezentarea tehnicii de intervenție
Pentru mai multe detalii legate de acest eveniment, click aici.
SAMBATA
13.09 Fan Magenta – Piaţa Unirii
Sâmbătă, Jukebox, Anna Lesko si Horia Brenciu vor susţine un concert la Cluj-Napoca, sub sloganul “Aprindem Magenta”.
Sâmbãtã, 13 septembrie 2014, ora 18:00, Piata Unirii
Intrarea liberă
![]()
De ce sa mergi?
La Bucureşti evenimentul va avea loc în Piaţa George Enescu, iar pe scenă vor urca: INNA, Loredana, Smiley, VUNK, Antonia şi Alex Velea. Pe scena din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca vor cânta: Jukebox, Anna Lesko şi Horia Brenciu.Esplanada Palatului Culturii din Iaşi va găzdui concerte cu Lala Band, Conncect-R şi 3 Sud Est.
Toate evenimentele din oraşe vor fi conectate, printr-o transmisiune în direct de la evenimentul de lansare ce are loc şi în Berlin, unde, la Umspannwerk Kreuzberg vor concerta E.M.I.L., Paula Seling şi Ovi, dar şi Miss Platnum.
Show-ul interactiv va fi prezentat de Smiley şi Pavel Bartoş.
Spectatorilor le-a fost pusă la dispoziţie aplicaţia HAI! (atât în Play Store cât şi în App Store) prin care vor putea: să voteze următoarele piese ce vor fi interpretate pe scenă, să fie parte din cel mai mare “share-fie”, să participe la primul karaoke interactiv între oraşe şi să fredoneze melodii consacrate alături de cântareţi şi trupe renumite.
Seria de evenimente “Fan Magenta” marchează trecerea Romtelecom şi Cosmote la brand-ul Telekom România.
13.09 Crusaders
Echipa Cluj Crusaders, vă invită la prima recrutare de membri noi (tryouts) 2014 pentru FOTBAL AMERICAN.
Samabata, 13 septembrie, 2014, ora: 11:00, Terenul de pe Alexandru Vaida Voevod, Gheorgheni, lângă Cartodrom, Cluj-Napoca

De ce sa te inscri?
Clubul formează echipa care va participa la campionatului național de fotbal american din 2015.
Toți participanții trebuie să vină cu haine de sport și adidași sau crampoane.
NU CONTEAZA INALTIMEA SAU GREUTATEA!
Crusaders va asteapta!
Alte zile de recrutare vor avea loc în Octombrie 2014.
13.09 Concert de muzica religioasa si muzica folk
Biserica din deal din Parcul Etnografic “Romulus Vuia” invită clujenii la un concert de pricesne, cântece patriotice și muzică folk.
Sambata, 13 septembrie 2014, ora: 15:30, Parcul Etnografic National Romulus Vuia, str. Taietura Turcului

De ce sa mergi?
Concertul va fi susținut de Cenaclul “Lumină lină” din Sibiu, condus de părintele Cătălin Dumitrean.
În anul 2009, părintele Cătălin Dumitrean a înființat la Sibiu Cenaclul “Lumină lină”.
Prin acest concert dorim să reamintim de credința și demnitatea națională a românilor.
Biserica din deal este un loc departe de viața aglomerată a orașului în care vă puteți găsi pacea și liniștea interioară, iar părintele Dinu Criste vă va mângâia inima cu un sfat înțelept. Această biserică se află în inima Muzeului Etnografic din Cluj-Napoca făcând ca peisajul să pară un loc feeric rupt din amintirea copilăriei noastre. Părintele Dinu Criste este preocupat de relația sa cu enoriașii, iar după slujbă îi antrenează în discuții menite să soluționeze problemele sufletului uman. Oamenii sunt îndrumați să-și găsească singuri calea spre adevărul ce nutrește în sufletul lor și să lupte împotriva ispitelor.
Fiindcă iubește atât de mult oamenii părintele Dinu Criste este și jurnalist, iar acest lucru îl face pentru că vrea să cerceteze îndeaproape tot ceea ce se petrece cu viața cotidiană a oamenilor spre a îi îndruma când au nevoie.
Biserica de lemn din Cizer datează din anul 1773 și se păstreză din 1968 în Parcul Etnografic Național “Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Din punct de vedere arhitectural, biserica prezintă calități tehnice, formale și decorative datorită cărora este considerată una din cele mai reprezentative dintre lăcașurile de lemn din Transilvania
Va asteptam cu mare drag!
13.09 Cupa Vladeasa MTB 2014
Avem onoarea si placerea de a va invita la ce-a de-a III -a editie a Cupei Vladeasa MTB 2014, care va avea loc si anul acesta in arealul Valea Draganului – Masivul Vladeasa.
Sambata, 13 septembrie 2014, ora: 10:00, Comuna Poieni, judetul Cluj

De ce sa mergi?
In cadrul concursului vor fi doua trasee, unul de maraton (profesionisti) care va avea o lungime de 65 de km si unul de hobby (amatori) care va avea aproximativ 28 de km lungime.
Startul si sosirea la ambele competitii vor avea loc in localitatea Valea Draganului , comuna Poieni , judetul Cluj.
Premierea se va face in aceiasi zi, iar seara se va incheia cu un concert de muzica folk.
Va asteptam cu mare drag!
Cupa Vladeasa – mountainbike face parte din seria de competitii desfasurate sub egida Cupa Vladeasa. Se adreseaza tuturor iubitorilor de sport in natura. Din seria competitiilor face parte concurs de schii de tura, de catarat pe gheata, dry tooling si mountain bike.
Pentru mai multe detalii urmariti pagina de Facebook sau site-ul evenimentului.
13.09 Meet Magento
IT-ști, furnizorii de servicii și comercianții online se întâlnesc în 13 septembrie la Meet Magento, un eveniment axat pe comerțul online, platorma și ecosistemul Magento la nivel de țară. Seria de evenimente Meet Magento debutează în România la Cluj-Napoca, oraș care a fost declarat pol național de creștere în acest domeniu.
Sambata, 13 septembrie 2014, ora: 12:00, Grand Hotel Napoca, str. Octavian Goga nr.1
Pret bilet: de la 35 EUR

De ce sa mergi?
Pentru prima ediție a evenimentului din România, organizatorii au pregătt un expo zone generos pentru furnizorii de servicii și o conferință generală urmată de două trackuri specializate pentru partcipanți, unul tehnic, dedicat cu precădere dezvoltatorilor Magento dar și unul business, dedicat proprietarilor de magazine, oamenilor de marketng și furnizorilor de servicii.
„Cifrele impresionante ale comerțului online în România dar și copleșitoarea impunere a platormei Magento printre dezvoltatorii locali ne-au convins de faptul că românii merită și vor aprecia un eveniment ce îi va apropia și mai mult de conceptele și valorile puternice ale comunității Magento.” a declarat Vlad Stănescu, CEO al MindMagnet, compania ce organizează evenimentul.
Evenimentele Meet Magento sunt orientate către afaceri și ajută actorii din comunitatea Magento să se infltreze pe piețele lor, să interacționeze și să schimbe idei care îi vor ajuta să devină mai agili într-o piață compettvă, în contnuă schimbare.
Pentru și mai multe detalii despre eveniment, vizitați ro.meet-magento.com.
Meet Magento România 2014 va avea loc în data de 13 septembrie, la Grand Hotel Napoca, Cluj-Napoca. Prețul unui bilet începe de la €35 și poate ajunge la €100, depinzând de perioada de achiziție.
DUMINICA
14.09 Teatrul de Păpuşi Puck
Teatrul de Papusi Puck a luat fiinţă în anul 1950, având ca specific o activitate paralelă a celor două secţii: română şi maghiară, cu spectacole adresate cu precădere copiilor.
Duminica, 14 septembrie 2014, ora 11:00, Teatrul Puck, str. I.C. Bratianu, nr. 23

De ce sa mergi?
Multe dintre titlurile importante montate de-a lungul timpului au avut versiuni jucate atât în limba română cât şi în limba maghiară.
Program:
14 sept, h11.00
PUNGUŢA CU DOI BANI
Scenariul şi regia Decebal Marin
20 sept, h11.00
CSIPIKE
Szerző: Fodor Sándor, Rendező: Varga Ibolya (spectacol în limba maghiară)
21 sept, h11.00 / h12.30
HOCUS POCUS
Un spectacol de Florin Suciu Buh
27 sept, h11.00
VITÉZ LÁSZLÓ MEGAMÁGUS / VITÉZ LÁSZLÓ ŞI MAGICIANUL
Szerző: Szántai János, Rendező: Rumi László (spectacol în limba maghiară)
4 oct, h11.00
MICIMACKÓ / URSULETUL WINNIE POOH
Szerző: A.A.Milne, rendező: Kovács Ildikó (spectacol în limba maghiară)
5 oct, h11.00
HANSEL ŞI GRETEL
Scenariul Ovidiu Pecican, regia Varga Ibolya
11 oct, h11.00
TENGERSZEM TÜNDÉRE / ZÂNA LACULUI
Szerző: Jókai Mór, Dramaturg: Egyed Emese,
Rendező: M. Varga Ibolya (spectacol în limba maghiară)
12 oct, h12.00
Spectacol surpriză în cadrul Festivalului de Carte Transilvania în Piaţa Unirii
13-17 oct – FESTIVALUL INTERNAŢIONAL AL TEATRELOR DE PĂPUŞI ŞI MARIONETE PUCK
18 oct, h11.00
TORNYOCSKA / TURNULEŢUL
Rendező: Jakab Ildikó (spectacol în limba maghiară)
19 oct, h11.00 / h12.30
HOCUS POCUS
Un spectacol de Florin Suciu Buh
25 oct, h11.00
HOL A VILÁG KÖZEPE? / UNDE-I CENTRUL LUMII?
Szerző: Méhes György – Orbán János Dénes
Rendező: M.Varga Ibolya (spectacol în limba maghiară)
26 oct, h11.00 / h12.30
URSUL PĂCĂLIT DE VULPE
După Ion Creangă, scenariul şi regia Delia Gavliţchi
14.09 Ziua Recoltei la Sala Sporturilor
Peste 150 de producători şi meşteri populari vor veni la Sala Sporturilor ca să le vândă clujenilor fructe, legume de sezon şi dulciuri la un preţ mai mic decât în pieţe.
Duminica, 14 septembrie 2014, ora 09:00, Sala Sporturilor

De ce sa mergi?
Pe standurile celor peste 150 de producători şi meşteri populari se vor afla, pe lângă fructe şi legume de sezon, ulei presat la rece, dulceţuri tradiţionale, produse apicole, ciocolată de casă, turtă dulce, lactate şi alimente din carne de porc, precum şi prăjituri de casă.
Programul de funcţionare este cuprins între orele 09:00 şi 21:00.
Vizitatorii târgului vor putea achiziţiona şi săpunuri naturale, obiecte de artizanat şi bijuterii hand-made realizate de tineri artişti clujeni. Buna dispoziţie va fi întreţinută de artişti clujeni consacraţi şi ansambluri de dansuri populare din judeţul Cluj cu începere de la ora 17:00. Pentru copii va fi amenjată o zonă de agrement şi un parc de distracţii. Tot pentru cei mici, de la ora 12.00 artiştii de la Teatrul de Păpuşi Puck vor prezanta spectacolul cu piesa Hocus Pocus.
14.09 Hiperica, noul spatiu de joaca
Asociatia Parinte InFloresti va asteapta in aceasta luna, in noul spatiu de joaca din centrul comercial Cora cu activitati atractive atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari.
Duminica, 14 septembrie 2014, ora: 11:00, Hipermarketul Cora, str. 1 Decembrie 1918, nr.142

De ce sa mergi?
14 septembrie, intre 11.00 – 13.00, spatiu de joaca Hiperica – Atelier de reciclare creativa cu tema scolara
Vom realiza obiecte necesare la scoala ( suporturi pentru creioane si penare ) utilizand obiecte reciclate si diverse tehnici handmade ( tehnica servetelului etc )
20 septembrie, intre 11.00 – 13.00, spatiu de joaca Hiperica – Magia dintre pagini
Activitate educativa dedicata copiilor in care se insufletesc povesti utilizand elemente din pedagogia Montessori.
27 septembrie : intre 11.00 – 13.00, activitati desfasurate in paralel :
Atelier de parenting ‘ Nutritie sanatoasa pentru minte si corp ‘ – spatiu de joaca Hiperica
Atelier de gatit sanatos pentru copii – pe galeria comerciala
27 – 28 septembrie : Targusor handmade in cadrul targului de toamna de la Cora destinat promovarii creatiilor handmade ale membrelor si partenerilor asociatiei
Locatie : sub terasa situata inainte de intrarea in magazin, langa locul de joaca exterior, zona casutelor de lemn
In cadrul acestuia vom organiza ateliere handmade pentru confectionat obiecte cu tehnica quilling, tehnica servetelului, fetru, pictat figurine ipsos, creat bijuterii cu diverse tehnici handmade si atelier de ornat turta dulce.
Va asteptam cu drag!
14.09 Workshop introductiv In Metoda “Calatoria”
Workshop-ul „Călătoria” prezintă ceea ce Brandon Bays a folosit şi a descoperit în urma propriei experiente de vindendecare – adică metodele de vindecare în plan emoţional şi principiile ştiinţifice care stau la baza lor. Astăzi procedeul „Călătoria” e oferit cu generozitate pe tot cuprinsul globului, ca un instrument unic de o mare eficienţă şi profunzime, pentru trezirea şi eliberarea potenţialului infinit din noi înşine, aflat la granița între vindecarea emoțională si evoluția spirituală.
Duminica, 14 septembrie 2014, ora: 10:00, Liceul Waldorf, str. Sergiu Celibidache, nr. 8-12, cartier Zorilor
Taxa de participare: 150 lei

De ce sa participi?
În cadrul workshop-ului vei experimenta practic diferite părţi ale procedeului și vei simţi „gustul” metodei. Vei avea ocazia de a privi în profunzimile sufletului propriu pentru a descoperi acolo, acele locuri delicate, vulnerabile, care au nevoie de blândeţe, alinare şi iertare pentru a se elibera de poverile purtate uneori ani de-a rândul, ca urmare a experienţelor de viaţă dureroase.
Te invit într-o „Calatorie” din care te vei întoarce zâmbitor, eliberat, simtindu-te mult mai bine în pielea ta si percepându-i pe ceilalti ca pe niste prieteni dragi. Însa darul cel mai pretios al „Calatoriei” este accesul la ceea ce Brandon numeste „Sursa” – esenta fiintei noastre sau Sinele Superior. Pâna la urma, din moment ce toate bolile si afectiunile, fie ele fizice sau emotionale, au drept origine uitarea sau ignorarea originii noastre divine, adevarata vindecare consta în a afla cine esti cu adevarat. Este un dar pe care nu ti-l mai poate lua nimeni.
Ce obtii prin acest workshop:
1. Afli ce spune stiinta de ultima ora despre influenta emotiilor asupra sanatatii;
2. Înveti cum sa îti gestionezi emotiile pentru a trece dincolo de ele, spre esenta fiintei tale;
3. Înveti sa ierti: nu doar teoretic, ci si practic, esti ghidat pas cu pas pentru a te elibera de resentimente dintre cele mai grele;
4. Accesezi într-un mod blând, facil si sigur, diamantul pur, de pace, de iubire si acceptare neconditionata ascuns sub emotiile tale de orice fel.
Initiativa acestor workshop-uri introductive s-a nascut din dorinta de a iti oferi posibilitatea sa afli mai multe informatii despre proces, sa il experimentezi si sa constati in mod direct impactul acestuia in diferite aspecte din viata ta. Avem incredere ca, odata ce vei face acest pas cu “Calatoria”, iti vei dori sa afli tot mai multe despre ea si sa o aplici tot mai mult in viata ta!
Denisa Florea este consilier, având la bază formare atât în domeniul Comunicării și al Relaților Publice, al Managementului și Comunicării, cât și al Psihologiei sănătății publice și clinice. Are o experiență de 7 ani în medii corporate, unde a administrat diferite proiecte privind sănătatea publică în colaborare cu Asociația Română pentru Promovarea Sănătății.
A studiat metoda „Călătoria” cu Brandon Bays şi echipa ei și este facilitator al metodei. Formator acreditat, Denisa a organizat si sustinut workshop-uri şi sesiuni individuale în metoda „Călătoria”.
Program: orele 10.00 – 18.00, pauza de 1 ora
Investitia: 150 lei/persoana. Se achita prin transfer bancar, in avans.
Email : denisa.florea@yahoo.com
Telefon : 0741756385
14.09 Kazi N’ Fun
Teatru de improvizatie: Kazi N’ Fun.
Duminicã, 14 septembrie 2014, ora 20:00, La Perne, Calea Turzii, nr. 18
Intrarea libera

De ce sa mergi?
“La Perne” este o ceainărie micuţă, un colţ de relaxare, în care poţi să iei o pauză, să uiţi de lume şi problemele cotidiene. Este un loc intim în care poţi savura un ceai natural sau specialităţi de cafea în acordurile muzicii interbelice. Este un spaţiu multicultural cu cenaclu de poezie, muzică la gramofon şi seri tematice.
Cu migală ne-am creat şi decorat ceainăria aşa cum ne-ar plăcea să existe locul unde să ne întâlnim cu prietenii, să stăm la o poveste, să fim răsfăţaţi cu delicatese şi muzică ce-ţi atinge sufletul şi să ne simţim ca acasă. Vă facem aşadar o invitaţie la noi, să ne cunoaştem şi să descoperiţi atmosfera din “La Perne” .
Pentru rezervări, vă rugăm să lăsați un mesaj pe adresa de facebook sau la numărul de telefon 0743655258.
