Va propunem comedia “Cum să evadezi de pe Pământ” – un film atat pentru cei mici cat si pentru cei mari.
12 august – 14 august 2014, Cinema City Iulius Mall si Cinema City Polus

De ce sa mergi?
Pe planeta Baab, Sorch Supernova, astronaut, este un erou național pentru populația de extratereștri cu chip albastru. Maestru al misiunilor spectaculoase de salvare, Scorch reușește să facă fapte de un curaj nemaivăzut cu ajutorul tăcut al fratelui său tocilar, Gary, șef peste controlul misiunilor de la BASA.
Când șefa cea mare de la BASA, Lena, o femeie care nu-și pierde timpul cu prostii, îi informează pe cei doi frați că s-a primit un SOS de pe o planeta faimos de periculoasă, Scorch nu ia în seamă avertizările lui Gary și pornește de îndată într-o nouă misiune care se anunță captivantă. Dar când Scorch se trezește prins în capcana mișelesc întinsă de diabolicul shanker, e rândul pirpiriului Gary care urăște confruntările, să execute misiunea de salvare. Pentru că miza interplanetară crește astronomic, Gary e lăsat singur să-și salveze fratele, dar și planeta, și pe soția lui iubită, Kira, precum și pe fiul lor, Kip, mereu dornic de aventuri noi.
Regizor: Cal Brunker
Scenaristi: Cory Edwards, Tony Leech
Genul: SF / Familie / Comsdie / Aventura / Animatie
Program:
Cinema City Iulius Marti: 14:30; 16:40; 18:30 Miercuri: 14:30; 16:40; 18:30 Joi: 14:30; 16:40; 18:30
Cinema City Polus Marti: 14:10; 16:10; 18:10 Miercuri: 14:10; 16:10; 18:10 Joi: 14:10; 16:10; 18:10
