|

11-17.12 Sapte evenimente de neratat saptamana aceasta la Cluj

Printre evenimentele pe care Welcome2cluj vi le recomandă saptamana aceasta la Cluj sunt: Concert de Colinde Românești, Street Food Festival Christmas Goodies si Concert: Johann Strauss Ensemble.

LUNI

Flash Mob de Tango

Luni, 11 decembrie 2017, ora 21:15, Iulius Mall, str. Alexandru Vaida Voevod, nr. 53 B

De ce sa mergi ?

Dragi Tangueros y Tangueras,

Pe 11 decembrie 2017, de Ziua Internationala a Tangoului, va invitam sa luati parte alaturi de noi la un Flash Mob de Tango Argentinianmla Iulius Mall Cluj!

Locul de intalnire este: fantana artenziana, ora 21.10
Start Flashmob ora 21:15-21.20!

Dress code:
Fete rochie rosie, alba, verde sau neagra.
domni: costum, camasa rosie, alba sau neagra (fara cravata )

Desfasurator: vom dansa 5 melodii.

Pentru cei care doresc sa participe dar nu au partener va rugam sa ne contactati.
Se vor face perechi si la fata locului. partenerii cei care doresc se pot schimba dupa fiecare melodie.
La prima melodie nu va fi necesar partener!

Nu ezitati sa va invitati si prietenii!

Organizatori:
Compania De Tango Cluj
Horia Călin Pop & Ioana Lascu
Partener: Iulius Mall Cluj Napoca

contact@companiadetango.ro
0744 662 463
0744 165 077

 

MARTI

Street Food Festival Christmas Goodies

Marti, 12 decembrie – Duminica, 17 decembrie 2017, ora 12:00, Piața Muzeului, Cluj-Napoca

De ce sa mergi ?

Streetfood-ul e pentru clujeni ce e ninsoarea pentru iarnă, adică de nelipsit.

Între 12-17 decembrie, truck-urile cu cel mai bun ​#StreetFood vor fi parcate în frumoasa Piața Muzeului. Departe de zgomotul traficului, între clădiri încărcate de istorie, vom crea o lume de poveste. ​O lume​ cu mâncare excelentă, băuturi dulci și calde, muzică live și un loc unde se pot găsi mici cadouri realizate de artiști locali.

Vino alături de cei dragi să petreci o săptămână delicioasă la ​Street Food Festival ​Christmas Goodies Cluj​-​Napoca.

Brought to you by: Why Not & Flavours Food Design
Evenimet realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și Visit Cluj
Magic carols offered by: Magic FM Romania

 

MIERCURI

Spectacol Planetariu ABCDEclipsele

Miercuri, 13 decembrie – Duminica, 17 decembrie 2017, ora 9:00, Cinema Dacia, str. Bucegi, nr. 11B

Preț bilet: 13 lei

De ce sa mergi ?

O serie de spectacole interactive de planetariu despre formarea eclipselor și ciclul anotimpurilor va avea loc la Cluj, din 13 și până în 17 decembrie 2017. Reprezentațiile show-ului educațional vor include explicații de la doi povestitori unplugged, care vor interacționa cu publicul, proiecții live spectaculoase și informații referitoare la fenomenele cosmice care determină clima și ne influențează viața în fiecare clipă. Spectacolele se vor desfășura într-un dom mobil cu diametrul de 8 metri și înălțimea de 5 metri, care va fi plasat în interiorul cinematografului Dacia de pe strada Bucegi.

Spectacolul științific A, B, C, D, Eclipsele își propune să suplinească lipsa unei educații astronomice adecvate în școli și să dărâme superstițiile legate de fenomenele cosmice cele mai comune. Conform lui Adrian Filpișan, inițiatorul și coordonatorul principal al proiectului Planetariu Mobil Educațional, „încă mai există printre adulți o fobie legată de eclipse, aspect care se transmite și la cei mici. E un lucru pe care vrem să îl eliminăm 100% prin știință. Vom trata cu prioritate și ciclul anotimpurilor, lucru care, de multe ori, le dă mari bătăi de cap profesorilor, dar și părinților, atunci când vor să le dea explicații coerente copiilor. Oricum, adulții au mari dificultăți în a explica de ce la noi, în emisfera nordică, e iarnă, iar în Australia, în emisfera sudică e vară.”

Planetariul Mobil Educațional, o inițiativă a Asociației Astronomice Pluto este un proiect educațional nonformal, menit să atragă micii vizitatori înspre lumea fascinantă a cosmosului, o temă științifică din ce în ce mai populară în rândurile publicului larg din toată lumea. Spectacolul A, B, C, D, Eclipsele este al treilea show prezentat de organizatori la Cluj.

„Posibilitățile de dezvoltare și cunoaștere ale copiilor într-un oraș mare, cum este Clujul, sunt fantastice, dar depind întotdeauna de deciziile adulților. Ei sunt cei care aleg activitățile de weekend ale celor mici. Noi ne bucurăm că există copii care nu au lipsit de la nicio temă prezentată de noi, fie că a fost vorba de constelațiile străbunilor, fie de rover-ul Curiosity și Galileo Galilei. Experiențele din planetariul mobil sunt evenimente educaționale unice și merită trăite de toate familiile”, a declarat Adrian Filpișan.

Proiectul de educație astronomică este unic în România prin caracterul său interactiv: „Noi credem foarte mult în importanța învățării prin poveste, prin interacțiune și prin distracție. Pentru un copil e infinit mai ușor și mai plăcut să învețe ce e o eclipsă de Soare văzând corpurile cerești proiectate deasupra sa, pe bolta domului, însoțite de explicații live, interactive, decât privind o ilustrație într-un manual școlar”, a completat acesta.

Spectacolele se vor desfășura între orele 9:00 și 19:00, din oră în oră, cu începere la orele fixe. Durata unei proiecții este de aproximativ 60 de minute, iar prețul unui bilet de 13 RON. Domul în care se vor desfășura spectacolele are o capacitate de 60 de locuri.

Accesul la eveniment se face pe bază de rezervări la 0752690245 şi 0758365699 sau contact@planetariumobil.ro, sau cu 15 minute înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile.

Vârsta minimă recomandată pentru vizitatori este de 4 ani, cu însoțitor adult.

 

JOI

Concert: Johann Strauss Ensemble

Joi, 14 decembrie 2017, ora 19:00, Teatrul Naţional, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4

Pret bilet: 60 – 120 lei

De ce sa mergi ?


Johann Strauss Ensemble & Russell McGregor aduc stralucirea Craciunului vienez in Romania!

In luna decembrie, muzica clasica vieneza va rasuna mai plina farmec ca niciodata. Maestrul viorii, Russell McGregor si orchestra austriaca Johann Strauss Ensemble revin pe scenele din Romania, in cadrul unui amplu turneu national al concertului de Craciun, ”Best of Vienna”.
Operetele, valsurile si polcile dinastiei Strauss, care incanta si astazi milioane de iubitori ai frumosului muzical din intreaga lume, vor delecta publicul roman intr-un turneu de exceptie.
Recunoscuti pe plan international pentru virtuozitatea si maiestria lor, castigand deopotriva admiratia publicului si a criticilor, ansamblul de muzicieni Johann Strauss Ensemble, sub conducerea dirijorului Russell McGregor, va “picta” atmosfera feerica a tabloului de sarbatoare tipic vieneza, prin interpretari debordante, pline de rafinament si energie, presarate cu momente fine de amuzament.
Stralucirea si fastul Vienei, imbracate intr-un decor desprins parca din basmele cu brazi impozanti, castele cu sclipiri aurii si fulgi de zapada, invaluite de celebrele valsuri vieneze, colinde si cantece de iarna vor aduce un plus de valoare capodoperelor din secolele precedente. Anul acesta, noua productie scenica a faimosilor muzicieni a fost personalizata de catre directorul artistic Erich Buchman, intocmai pentru a satisface asteptarile publicului.
Spectacolele de Craciun ale ansamblului Johann Strauss Ensemble reprezintadeja o traditie pentru publicul romanesc. Dupa succesul inregistrat in cei 13 ani de concerte sustinute consecutiv in Romania cu casa inchisa, organizatorii le ofera persoanelor interesate posibilitatea de a-si procura biletele in timp util.
Astfel, biletele pentru concertul de Craciun, ”Best of Vienna”, ce va avea loc pe 14 Decembrie la Teatrul National Cluj-Napoca, au fost puse in vanzare si sunt disponibile la: BILETE.RO, TICKETNET.RO, BILETMASTER.RO ȘI LA AGENȚIA TEATRALĂ.

Johann Strauss Ensemble& Russell McGregor:
Istoria orchestrei Johann Strauss Ensemble incepe in anul 1985, cand a fost fondata de catre membri ai Bruckner Orchester din Linz. Grupul lucreaza de atunci fara intrerupere la perfectionarea sunetului si stilului, adaugand piese noi si inovatoare repertoriului standard. Orchestra ii datoreaza o mare parte din evolutia profesionala, violonistului si dirijorului Russell McGregor, care s-a alaturat ansamblului in 2004. Respectand traditia concertelor Strauss din secolul XIX, acesta dirijeaza in stilul Stehgeiger, adicadin pozitia de solist.

McGregor s-a nascut in Oxford, dar a crescut in Melbourne, Australia, unde la varsta de 7 ani a inceput sa studieze vioara. Din 1992 Russell locuieste in Viena, iar din 1997 este concertmaestru si dirijor al orchestrei Palatului Schöbrunn. Vioara la care canta a fost fabricata in anul 1697 de catre Carlo Giuseppe Testore, aceasta fiind “sora mai mica” a celebrei viole a lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Bilete găsiți aici: https://www.bilete.ro/best-of-vienna/best-of-vienna-14-dec-2017/

 

VINERI

Spectacol de opera: Spargatorul de Nuci

Vineri, 15 decembrie 2017, ora 18:30, Opera Nationala Romana, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4

De ce sa mergi ?

SPĂRGĂTORUL DE NUCI
PIOTR ILICI CEAIKOVSKI

Balet feerie în două acte pe un libret de Marius Petipa, inspirat din povestirea omonimă a lui E. T. A. Hoffmann

DISTRIBUȚIE

ADRIAN MORAR – Dirijor
VASILE SOLOMON – Coregrafia şi regia artistică
VALENTIN CODOIU – Scenograf

Distribuție în curs de stabilire

ORCHESTRA, SOLIȘTII ȘI ANSAMBLUL DE BALET AL OPEREI NAŢIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA

PARTICIPĂ CORUL DE COPII „JUNIOR-VIP” AL OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA ȘI AL COLEGIULUI DE MUZICĂ „SIGISMUND TODUȚĂ” CLUJ-NAPOCA – Dirijor: ANCA MONA MARIAȘ

UN GRUP DE ELEVE DE LA LICEUL DE COREGRAFIE ȘI ARTĂ DRAMATICĂ „OCTAVIAN STROIA” CLUJ-NAPOCA

PAVEL ROTARU, BORIS NEBYLA – Preluare coregrafie
DAN LUPEA – Regie scenă culise

Vă așteptăm să pășim împreună în globul liric și cristalin, pentru a descoperi povestea!

Spectacolul are o pauză şi se încheie în jurul orei 20.30

 

SAMBATA

Concert Stefan Hrusca

Sambata, 16 decembrie 2017, ora 20:00, Cinema Florin Piersic, Piata Mihai Viteazu, nr. 11

Pret bilet : 80 – 100 lei

De ce sa mergi ?

Cele mai frumoase colinde vor încălzi din nou inimile românilor: Ştefan Hruşcă revine acasă, de pe meleaguri indepărtate, pentru un turneu aniversar! În luna decembrie, vocea care întregeşte de un sfert de veac magia sărbătorilor de iarnă, se va face auzită de-a lungul şi de-a latul ţării şi va bucura ascultătorii de pretutindeni cu acordurile mângâietorare ale colindelor tradiţionale româneşti.

 

DUMINICA

Concert de Colinde Românești

Duminica, 17 decembrie 2017, ora 18:00, Auditorium Maximum, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 5

Preț bilet: 45 lei

De ce sa mergi ?

Vă invităm duminică, 17 decembrie, ora 18.00, la Auditorium Maximum UBB, la deja tradiționalul CONCERT DE COLINDE ROMÂNEȘTI susținut de instrumentiștii Filarmonicii de Stat Transilvania și soliștii Operei Naționale Române Cluj-Napoca, sub bagheta cunoscutului dirijor Cornel Groza.

Aflat la a cincea ediție, concertul îi aduce pe scenă pe Diana Țugui (soprană), Florin Estefan (bariton), Tony Bardon (tenor), Cristian Hodrea (bariton), Corul Cappella Transylvanica, Orchestra Academică Transilvană – dirijor Cornel Groza și Corul de copii „Junior VIP” – dirijor Anca-Mona Mariaș.

Colindele sunt prelucrate și orchestrate de compozitorul Cristian Bence-Muk, conferențiar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Fondurile adunate se vor dona Asociației „Christiana”, care acordă asistenţă socială, medicală şi educativă copiilor orfani sau proveniţi din familii dezorganizate.

Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de bilete a Teatrului Naţional, de la standul Iulius Mall (lângă Centrul Info) și de pe biletmaster.ro: http://bit.ly/2B96S5P

Vă așteptăm cu mare drag!

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.