Curs de grafică pentru copii: Realitate și ficțiune
Miercuri, 11 noiembrie 2020, ora 16:30, Scoala de Artă ReCreativ, str. Dobrogeanu Gherea, nr. 14A
Cost: 60 lei/o ședință
De ce sa mergi ?
Înscrie-ți copilul la un curs introductiv în lumea graficii. În cadrul atelierelor săptămânale vom face incursiuni în lumea graficii artistice și vom învăța să comunicăm un mesaj prin intermediul imaginilor. Ca fundament al acestui proces de cunoaștere și exprimare este desenul, urmat de studiul plastic de la alb la negru și ulterior de cele mai complexe raporturi cromatice.
În cadrul ședințelor de grafică se lucrează cu variate tehnici:
-desen în creion
-desen în tuș
-desen mixt în creion, tuș și culoare
Cu ajutorul desenului grafic ne propunem să contribuim la dezvoltarea socio-emoțională a copiilor. Așadar, în cadrul acestui curs copiii vor învăța să se exprime autentic prin intermediul imaginilor pe care le vor crea. Urmărim să punem accent pe procesul artistic nu pe perfecțiunea lucrării finale. În acest fel, copiii vor învăța să exprime mai ușor ceea ce simt fără a exista presiunea că sunt judecați.
În fiecare miercuri de la 16:30 la 18:00 vom lucra cu copii, cu vârsta cuprinsă între 9 și 13 ani.
Costuri:
195 lei plată pentru 4 ședințe
60 lei pentru o singură ședință
Pentru al doilea copil înscris din aceeași familie se aplică o reducere de 7%.
Beneficii:
– Dezvoltarea exprimării de sine
– Dezvoltarea gândirii creative
– Cultivarea curiozității și a imaginației
– O comunitate în care copilul este înțeles și încurajat să se exprime
– Îmbunătățirea calității vieții prin renunțarea la frica de eșec
– Creșterea capacității de concentrare
– Îmbunătățirea comunicării.
Numărul de locuri este limitat la 8.
Pentru înscriere completează formularul: https://forms.gle/HVXxUi3Cija2xh188
sau sună la telefon: 0742-758.397.
