|

07.04 Inaugurarea raftului „Cărțile părinților” cu Domnica Petrovai

Inaugurarea raftului „Cărțile părinților” cu Domnica Petrovai

Vineri, 07 aprilie 2017, ora 18:30, Libraria Carturesti Iulius Mall, str. Alexandru Vaida Voevod, nr. 53 B

3

De ce sa mergi?

Ideea unui raft tematic lunar cu cărți de psihologie și dezvoltare personală ne-a venit în urma colaborării excelente cu Domnica Petrovai, psiholog și psihoterapeut care a susținut în librăria noastră două serii de întâlniri (Crești odată cu copilul tău și La bine și la greu – viața în cuplu) foarte apreciate de participanți. A contribuit și încrederea sa în puterea cărților de a transmite informații valoroase, aplicabile în viața noastră de zi cu zi și cu impact benefic asupra ei.

Într-o mare de cărți dedicate dezvoltării personale din care e uneori greu să alegi ce e bun și eficient, ne-am dori ca acest raft să reprezinte o garanție a calității, prin faptul că informația a fost analizată de un specialist.

Pentru aprilie am ales tema „Cărțile părinților”, și o lăsăm pe Domnica să vă explice de ce:
„ Din fericire, din ce în ce mai mulți părinți sau viitori părinți sunt interesați de psihologia copilului și a dezvoltării. Cum să-mi înțeleg copilul și să știu să îi ofer ceea ce e necesar pentru a crește sănătos, cu încredere în el sau ea și în ceilalți. Cum să reacționez când își exprimă nevoile prin comportamente pe care le percep ca fiind „problematice”. Sau cum știu de ce are el de fapt nevoie. Cât de mult mi-a influențat relația cu proprii mei părinți și cu partenerul relația cu copilul. Ne dorim să nu repetăm „greșeli” ale părinților noștri, dar nu știm adesea cum să ne recăpătăm controlul și să construim o altfel de relație cu copilul nostru.
O întrebare pe mulți și-o pun e „De ce să citim cărți pentru a ne crește copilul?”. „ Îl iubim și asta e cel mai important”, se gândesc ei, și au dreptate. Când un copil se simte iubit în modul cel mai profund, când se simte în siguranță și are încredere în noi, se dezvoltă și evoluează așa cum are el nevoie. Însă, din păcate, mulți dintre noi nu am trăit „iubirea” fără abuz, sacrificiu, critică, răceală, detașare sau ignorare. Și noi, ca părinți, avem nevoie să reînvățăm, să trăim într-o relație sigură, de încredere, pentru a-i oferi copilului iubirea de care are nevoie. Și aici ne ajută cărțile – să ne înțelegem, să-l înțelegem pe cel de lângă noi și să înțelegem nevoile copilului, mai ales atunci când ne pierdem controlul, ne înfuriem, ne îngrijorăm, judecăm sau ne înspăimântăm. Nu este nevoie să învățăm din greșeli, multe dintre ele pot fi prevenite prin cunoaștere. Devine liniștitor momentul când te înțelegi și știi ce să faci, iar atunci când greșești să te ierți și să repari. Nu există părinte „perfect”, cu toții greșim, însă reparăm, pentru că ne pasă, și nu vrem să rănim, cu compasiune pentru noi și cel de lângă noi. Copiii noștri au nevoie de părinți autentici, onești și care știu să se bucure de viața lor, să le fie alături, „la bine și la greu”.
Alte întrebări foarte firești sunt ”Ce să citesc? Cum să aleg? Care sunt textele și autorii potriviți?” Pentru că există multe opțiuni, mulți autori, perspective diferite, uneori contradictorii. O recomandare te ajută să te ghidezi și să câștigi timp în procesul evoluției tale personale și a familiei și copilului tău.” (Domnica Petrovai)

Vă invităm să vorbim despre Cărțile Părinților vineri, 7 aprilie 2017, la ora 18:30, în ceainăria de la demisol.

Participarea este liberă și în ziua evenimentului cărțile de la raft au 20% reducere.

Domnica Petrovai, psiholog clinician pr., psihoterapeut cognitiv-comportamental, fondatoarea Mind Education Health, lucrează cu pasiune în domeniul promovării sănătații emoționale de 20 de ani. Principalul ei interes personal și profesional este în armonizarea relației de cuplu și în conștientizarea importanței dezvoltării continue a părinților pentru a răspunde nevoilor copiilor lor. Domnica este consultant și trainer pentru renumite companii multinaționale în cadrul unor programe de wellbeing și work-life balance, speaker la evenimente de profil din tară și străinătate, precum și expert în sănătate mintală pentru copii și adulți pentru organizații guvernamentale și non-guvernamentale precum Centrul Național de Sănătate Mintală – Ministerul Sănătații, UNICEF, ILO-IPEC, Salvați Copiii, Liga Română pentru Sănătate Mintală, Fundația Copiii Noștrii, Fundația CRED, Centrul Național de Studii pentru Medicina Familiei, Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

Mind Education Health este o companie specializată în consultanță psihologică al cărei scop estre contribuția la bunastarea emoțională a copilului, cuplului și familiei.

Școala pentru Cuplu este un proiect Mind Education Health creat din suflet, pentru cupluri. Pentru cei care, la fel ca noi, cred în relații fericite.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.