Victor sau copiii la putere
Patru nominalizări la premiile UNITER pentru spectacolul Victor sau copiii la putere
Uniunea Teatrală din România a anunțat marţi, 4 martie, nominalizările la Premiile UNITER. Juriul de selecție, alcătuit din criticii de teatru Andreea Dumitru, Sebastian-Vlad Popa şi Ionuţ Sociu, a nominalizat spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac, laPremiul pentru cel mai bun spectacol, iar regizorul spectacolului, Silviu Purcărete, candidează la Premiul pentru cel mai bun regizor al anului teatral 2013.
De asemenea, doi dintre actorii din distribuția spectacolului au fost nominalizați la Premiile UNITER din acest an: Zsolt Bogdán la Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru personajul Charles Paumelle şi Csilla Albert la Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundarpentru rolul Esther.
De ce sa mergi?
Ne confruntăm cu o lume bulversată care şi-a pierdut valorile, în care adulţii citează lungi pasaje din enciclopedia Larousse, vorbesc simultan şi se comportă ca nişte copii. Nu ne mirăm că Victor îl „călăreşte” pe generalul Lonségur sosit la cină, că adulţii îşi trăiesc poftele sexuale excesive şi se înşeală în faţa copiilor, că o doamnă apărută din întâmplare şi chinuită de gaze intestinale, Ida Mortemart, este cea care trezeşte în Victor sentimente adevărate, şi că după plecarea ei toată lumea o ia razna, comportamentul uman devine imprevizibil, iar funcţionarea limbii contrazice regulile minţii lucide.Toate acestea ne duc cu gândul la marca mişcării suprarealiste: viaţa este de fapt vis, halucinaţie, hipnoză.
Piesa lui Vitrac, pe care Comédie des Champs-Elysées a prezentat-o prima oară în data de 24 decembrie 1928, „a fost scrisă iniţial după tipicul şi canoanele teatrului de bulevard franţuzesc, însă este un text foarte dificil, deosebit de suspect din multe puncte de vedere” – spune regizorul. În opinia lui Silviu Purcărete „Victor sau copiii la putere că este un text legendar, un monument al literaturii dramatice franceze. Piesa este foarte complicată, şi probabil că nici n-a fost înţeles vreodată şi probabil că nici nu va fi înţeles. E o provocare permanentă şi de nerezolvat. Textul nu poate fi tradus în sensul exact al cuvântului. Trebuie adaptat, pentru că este plin de jocuri de cuvinte, de lucruri care sunt legate de spiritul limbii franceze, de cultura franceză, de istoria franceză. Aşa se pare – deşi nu înţeleg limba, dar mi-am dat seama din explicaţiile colegilor – că adaptarea în limba maghiară este destul de bună, iar noi am încercat să ne scufundăm, să ne bălăcim în acest text.”
