Spectacolul- premieră programat pentru miercuri, va pune în operă cea mai celebră capodoperă dorizettiană şi una dintre cele mai apreciate creaţii lirice ale repertoriului liric universal.
Miercuri, 1 octombrie 2014, ora 18.30, Opera Cluj,Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 24
De ce sa mergi?
Pecetea romantismului italian a acestui eveniment nu este dată doar de libretul ce stă la baza operei, ci şi de prezenţa extraordinară a regizorului Mario de Carlo, cel care semnează regia artistică, decorurile şi costumele acestei premiere unice.
Realizată după drama scrisă de Walter Scott, „Bride of Lammermoor”, a cărei acţiune este plasată în Scoţia secolului al XVI-lea, opera surprinde tulburătoarea poveste de dragoste a Luciei, sora Lordului Enrico Ashton, obligată de acesta la o căsătorie de convenienţă, pentru a salva onoarea familiei. Aflând că Lucia este îndrăgostită de Edgardo di Ravenswood, fiul familiei rivale, Enrico o face să creadă că iubitul i-a fost defapt necredincios. Lucia cade în capcana fratelui şi acceptă căsătoria impusă, veste care îl răneşte ireversibil pe Edgardo. Viaţa nu mai are nici un sens fără iubirea Luciei, astfel că îndrăgostitul decide să-şi sfârşească suferinţa. Clopotele castelului bat în depărtare. Lucia a murit, după ce şi-a ucis proaspătul soţ, înnebunită de trădare şi durere. Convins de dragostea şi credinţa logodnicei sale, Edgardo îsi curmă viaţa cu o lovitură de pumnal.
Distribuţia:
LUCIA BULUCZ Lucia
COSMIN IFRIM Edgardo di Ravenswood
GEANI BRAD Lord Enrico Ashton
SIMONFI SANDOR Raimondo Bidebent
SERGIU COLTAN (invitat) Lord Arthuro Buklaw
LILIANA NECIU Alisa, însoţitoarea Luciei
FLORIN POP Normanno
Solişti instrumentişti:
ADRIANA BERCI – flaut
KOSTYÁK ELŐD – violoncel
CORUL ŞI ANSAMBLUL DE BALET AL OPEREI NAŢIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA

