Duel între muzica a două generații: de la SNAP! la Rudimental (DJ set) în Transylvania Music Event.
22 noiembrie 2014, ora 22:00, Sala Polivalenta
Pret bilet: 50 lei

De ce sa mergi?
Generația celor de 25-35 de ani va avea ocazia să își reamintească de vremea primelor discoteci, a casetofoanelor cu luminițe și a petrecerilor cu colegii de școală. Atmosfera celor mai marcanți ani din istoria recentă a României va fi recreată în detaliu prin decoruri speciale la We love the 90s, iar scena le va aparține artiștilor pe a căror muzică se dansa atunci în toate cluburile din România: SNAP!, Nana, Loona și ICE MC.
SNAP! au făcut senzație cu albumul „World Power” din 1990, vândut în șapte milioane de exemplare într-o lume încă predominată de casete audio,hiturile „The Power” și „Oops up” s-au auzit în cluburile din întreaga lume, iar în 1992 piesa „Rhythm is a Dancer” a confirmat că SNAP! nu se mulțumește să scrie o singură filă din istoria dance. Azi, SNAP! sunt reprezentanți pe scenă de Penny Ford și artistul rap Benjamin Lowe, care aduc la Cluj cele mai cunoscute hituri din istoria trupei, dar și piese de pe albumele mai recente.
ICE MC, adică Ian Campbell, e cel care ne-a adus hituri precum „Take away the colour”, „Think about the way” sau „It’s a rainy day”. Accentul jamaican și ritmurile energice l au evidențiat ca un artist care poate mișca mulțimi, iar hiturile lui au urcat în topuri vreme de ani la rând.
NANA a cunoscut succesul în 1996 cu primul lui single solo, „Darkman”, propulsat în top 10 în clasamente din întreaga lume, realizare urmată de hituri precum “He’s Coming”, “Remember The Time” and “Lonely”. Originar din Ghana și obligat să se mute în Germania în adolescență, fără să cunoască limba țării, NANA și-a găsit refugiul în muzică, pentru ceea ce avea să fie începutul unei cariere la nivel mondial.
Loona se va asigura că temperatura lunii noiembrie la Cluj va fi tropicală cu hitul ei „Vamos a la playa”, dar este poate cel mai cunoscută în România pentru celebra piesă „Bailando”, lansată în 1998. Artista de origine daneză nu a părăsit scena muzicală, ultimul ei single, „Brazil”, demonstrând că Loona are aceeași energie și poftă de dans dintotdeauna.
Prețul biletelor este de 50 de lei pentru ziua a doua. Primele bilete, în număr limitat, vor fi disponibile la prețuri speciale: 25 de lei. În această perioadă, există și un abonament pentru ambele seri cu prețul de 60 de lei.
