Duminica, 20 septembrie 2015, Cinema City Iulius, Iulius Mall, str. Alexandru Vaida Voevod, nr. 53 B
De ce sa mergi?
Povestea lui Amy Winehouse în cuvintele ei, care prezintă filmări din arhive în premieră şi cântece neauzite până acum.
Un talent unic într-o generaţie, Amy Winehouse a fost o cântăreaţă ce a captat atenţia întregii lumi. Un artist de jazz în cel mai autentic sens al cuvântului – a scris şi a cântat din suflet, folosindu-se de harul său muzical pentru a-şi analiza propriile probleme. Combinaţia dintre sinceritatea ei pură şi talentul său excepţional a creat unele dintre cele mai adorate melodii ale epocii moderne.
Succesul ei imens a venit la pachet cu o invazie a reprezentanţilor mass media, care, împreună cu relaţiile ei defectuoase şi stilul de viaţă precar au marcat începutul declinului ei tragic. Amy Winehouse a decedat în urma unei intoxicaţii cu alcool în iulie 2011, la vârsta de 27 de ani.
Chiar dacă a declanşat controverse înainte să apară, AMY promite să spună o poveste emoţionantă despre cine a fost Amy Winehouse, dincolo de scenă.
Regizorul Asif Kapadia (premiat cu BAFTA pentru SENNA) a folosit imagini de arhivă şi piese care nu au mai fost făcute publice pentru a realiza acest film extrem de modern, emoţionant şi energic, care pune în evidenţă lumea în care trăim într-un mod special.
20.09 FIlmul Amy
Amy – regia: Asif Kapadia

Cu: Amy Winehouse
Gen film: Biografic/ Documentar
Durata: 128 minute
Program:
Cinema City Iulius: 13:40, 16:20, 19:00, 21:40
Citeste si
20.12 Concert pentru copii: Poveste de iarnă
19/12/2022
20.12 Concert de Crăciun
19/12/2022
20.12 Piesa de teatru: Sânziana şi Pepelea
19/12/2022
20.12 Atelier de creatie: Ingeras
19/12/2022