Atelier: Iubirea de sine-Confuzii și regăsiri
Joi, 8 august 2024, ora 18:30, Moritz Gallery, str, Voltaire, nr. 6
Cost: 100 lei

De ce sa mergi?
Ce este iubirea de sine?
Care sunt diferențele dintre stima și iubirea de sine?
Dar dintre iubirea de sine și egocentrism sau narcisism?
Ce cauze pot duce la scăderea ei?
Cum se pot integra perspectivele medicale, psihologice și spirituale despre acest subiect?
Putem iubi orice din afara noastră mai mult decât ne iubim pe noi înșine?
Care sunt cele mai eficiente modalități creative, practice și personalizate pentru a ne crește iubirea de sine?
Fără îndoială, deficitul iubirii de sine este una dintre cele mai importante și mai frecvente probleme ale omului modern, cu implicații profunde în majoritatea tulburărilor psihice și somatice cu care ne putem confrunta: anxietate, depresie, fobie socială, dependenţă, conflicte de cuplu, boli cronice fizice etc.
În profesia mea de medic psihiatru și psihoterapeut, de-a lungul experienței cu oamenii și cu mine însumi, am observat extrem de multe dileme și capcane legate de acest subiect.
Confundată deseori cu egocentrismul și narcisismul, iubirea de sine scapă deseori unei înțelegeri profunde, care să ducă la o abordare terapeutică și pragmatică mai eficientă.
Prin implicațiile asupra capacității de ne conecta, de a primi și oferi afecțiune, iubirea de sine îşi pune amprenta pe toate domenile vieţii familiale, sociale, profesionale şi spirituale.
Când simțim că ne e drag de noi înșine, totul capătă o altă semnificație și devine atât de firesc…
Evenimentul va integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.
Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin momente dificile sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.
https://www.facebook.com/cristian.erdei.3/
Iubirea erotică-Confuzii și regăsiri-22 august
Iubirea de profesie-Confuzii și regăsiri-12 septembrie
Iubirea spirituală-Confuzii și regăsiri-26 septembrie
