|

5-7.08 Ce facem weekend-ul acesta in Cluj

Welcome2Cluj va propune mai multe evenimente in acest weekend: vineri va invitam la evenimentul pentru copii Carte-mparte, sambata va asteptam la evenimentul caritabil Târg de carte de copii, iar duminica va invitam la expoziția Spațiu și Formă.

VINERI

5.08 Expoziție: Eșantioane. Fragmente textile – Costume tradiționale – Cămăși reconstituite

Expoziție: Eșantioane. Fragmente textile – Costume tradiționale – Cămăși reconstituite

Vineri, 5 august 2022, ora 10:00, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21

De ce sa mergi?

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Șezătoare Cluj, anunță prelungirea până în 7 august 2022 a perioadei în care poate fi vizitată expoziția ”Eșantioane. Fragmente textile – Costume tradiționale – Cămăși reconstituite”.

 

Expoziția prezintă o serie de cămăși reconstituite de către membrii Asociației Șezătoare Cluj, pornind de la fragmente textile și costume din patrimoniul muzeal, de mare valoare etnografică. La baza acestei expoziții s-a aflat un proiectul demarat încă de la începutul anului trecut și care a avut mai multe etape: studierea bibliografiei de specialitate, a pieselor aflate în depozitele muzeului, urmată de probe de materiale și pânze precum și descifrarea motivelor și a tehnicilor de cusut, având ca etapă finală, cusutul. Numeroase izvoade și costume expuse provin din zonele cercetate de Romulus Vuia, precum Țara Hațegului sau Banatul de Munte dar și altele, expoziția fiind, astfel, un omagiu adus fondatorului instituției clujene și primului director, profesorul Romulus Vuia, la un secol de la înființare.

Va așteptăm să o vizitați până în data de 7 august!

 

5.08 Eveniment pentru copii: Carte-mparte

Eveniment pentru copii: Carte-mparte

Vineri, 5 august 2022, ora 18.00, Hipermarket Cora, bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 142

De ce sa mergi?

Asociația Alegria, împreună cu cora Romania Cluj-Napoca vă invită vineri, 5 august, între orele 18.00-20.00, la evenimentul “Carte-mparte!”, din cadrul proiectului educativ “Timp de calitate în comunitate”.
 
În cadrul acestui eveniment, vom “căuta comori” în cărțile pe care le citim, apoi, drept recompensă, vom crea un semn de carte personalizat.
 
Obiectivele proiectului sunt:
Obiectiv educativ: dezvoltarea comportamentelor transferabile referitoare la o atitudine corectă față de mediul înconjurător
Obiectiv social : dezvoltarea abilităților sociale de interacțiune în grupuri prin activități educative de petrecere a timpului liber
 
Calendarul evenimentelor propuse:
– 23 septembrie – A venit toamna
– 7 octombrie – Decorațiuni de toamnă
– 21 octombrie – Mozaic ceramic
– 11 noiembrie – Ziua bostanilor prietenoși
– 25 noiembrie – Portret de toamnă
– 9 decembrie – Păpușa tradițională
– 16 decembrie – Fulgi de zăpadă
 
Atelierele se desfășoară între orele 18.00-20.00.
 
Înscrierile se fac printr-un mail la contact@asociatiaalegria.ro .
 
Parteneri media: Clujul Copiilor, I Like Cluj, Clujul de buzunar, Buletin de Mănăştur – primul ziar tipărit al cartierului, Cluj24h
 
 
 
 

5.08 Eveniment pentru copii: Zumba Kids

Eveniment pentru copii: Zumba Kids

Vineri, 5 august 2022, ora 17:00, Picapam, str. Ion Mester, nr. 10

Intrare liberă

De ce sa mergi?

Haideti la dans și la distracție în curtea Picapam!

Ramona Ige-Cocut și Lia Sabau, două vesele și drăguțe instructoare de Zumba, invită toți copilașii între 3 și 6 ani la dans!

 

5.08 Workshop: Ceremonie de Cacao & Baie de Sunete

Workshop: Ceremonie de Cacao & Baie de Sunete

Vineri, 5 august 2022, ora 18:30, Serenity Float – Relax Center, str. Eremia Grigorescu, nr. 56

Contributie: 180 lei

De ce sa mergi?

Va invitam intr-un spatiu sacru in care ne vom deschide inimile si ne vom conecta cu sinele nostru infinit cu ajutorul plantei de Cacao si practicii de Sound Healing.

Cacao este o planta cu puteri vindecatoare care ofera o dragoste neconditionata ca de mama pentru cei care sunt deschisi sa o experimenteze. Ea ne arata cum sa ne vindecam suferintele, cum sa iertam si sa acceptam. Chakra inimii va fi activata si barierele emotionale se vor elibera.

Aceasta planta venerata de azteci, este folosita in ritualuri si ceremonii pentru a conexiunea cu spiritul Mamei Natura. Aztecii obisnuiau sa bea chiar si 7-8 cani inainte de razboaie pentru a le dadea putere si concentrare.
Cacao nu numai ca este transformativa pentru planul emotional si mental, insa si pentru corpul fizic ofera nutrienti- este considerata un superfood pentru ca are de 40 ori mai multi antioxidanti ca si afinele si este cea mai bogata sursa de fier din natura.

Cacao te conecteaza cu sursa infinita de abundenta si dragoste care mereu exista inauntrul tau, nu in afara.

In aceasta lume agitata, baile de sunet imbunatatesc starea de spirit prin folosirea celui mai vechi element, sunetul.

Expresia „baie de sunet” este adesea folosită pentru a se referi la momentele când permiți sunetelor produse de anumite instrumente să te inunde și să creeze o atmosferă relaxantă, meditativă și terapeutică, însă chiar dacă nu este o știință certificată, unii terapeuți se referă la această tehnică cu termenii de „terapie prin sunet” sau „meditație cu sunet”. Motivul principal pentru care termenii de „baie” și „sunet” sunt uneori folosiți separați este că deși sunetul în sine vindecă, terapeutul nu este tocmai un vindecător ci însuși participantul permite sunetului să-l vindece în mod pasiv.

Contributie: 180 LEI locuri limitate, locul se ocupa cu avans 90 LEI

Facilitatori
 
Ruxandra Virca – Master Healer & Mentor
Cacao a aparut in viata mea in cele mai grele momente cand nu stiam cum sa imi mai vindec corpul si feminitatea. Spiritul din aceasta planta mereu m-a ghidat sa imi deschid inima, sa ma iubesc pe mine, sa imi vindec sistemul reproductiv… asadar am fost ghidata sa aduc acest dar lumii prin practicile de vindecare pe care le facilitez. Lucrez cu corpul energetic al persoanelor ca sa ii vindec de traume emotionale si blocaje fizice, dar sunt foarte conectata si cu dimensiunile angelice. Așadar ajut oamenii sa isi cunoasca ghizii spirituali in spatiul infinit pe care eu il numesc quantum field.
 
Simona Oprea – profesoara Yoga
Practic Yoga din 2013, de la 23 de ani si inca de la prima mea clasa de Yoga undeva profund in interiorul meu am stiut ca intr-o zi o sa ajung si eu sa fac ce facea minunata profesoara din fata mea. Dupa anumite experiente prin care am trecut in aceasta viata mi-am dat seama ca este important sa-mi ascult sufletul si chemarea si sa fac ce simt. Am inceput sa predau Yoga acum 3 ani si de atunci stiu ca asta vreau sa fac mult timp de acum incolo, poate toata viata. Imi place sa aduc practici, pe care le fac si eu in viata mea, oamenilor care au nevoie si cauta sa aibe un stil de viata holistic, natural si constient.
 
Inscrieri mesaj pe WhatsApp: Simona (0759050001), Ruxi (0720011333)
 
 
 

5.08 Proiectie: Movie Nights

Proiectie: Movie Nights

Vineri, 5 august 2022, ora 21:30, Iulius Parc, str. Alexandru Vaida Voevod

Acces gratuit

De ce sa mergi?

Weekend, parc, filme faine și multă bună dispoziție! Vara asta, ieșim în Iulius Parc la cinema sub clar de lună

În serile de vineri, începând cu ora 21:30, Movie Nights aprinde ecranul gigant, unde vei avea prilejul de a vedea comedii savuroase, povești dramatice și suspans la cote maxime

 

 

SAMBATA

6-7.08 Bazar de bine

Bazar de bine

Sambata, 6 august – Duminica, 7 august 2022, ora 10:00, TAC.social, str. Donath, nr. 46

De ce sa mergi?

Ne vedeți pe hartă, nu?
Îi vedeți și pe Bruno, Laura și Maura, nu?
Ce se întâmplă e că acești trei au format un fel de triunghi al bermudelor în jurul cabinetului nostru. Dispar banii, mai ales.

În 6 și 7 august facem Bazar de bine fiindcă singuri nu apucăm să punem cât ar putea ei lua.

La #bazardebine, vindem ieftin lucruri donate de oameni buni, iar asta înseamnă că:
ne susținem munca zilnică și misiunea cu bătaie lungă: medicină veterinară pentru animale singure și oameni cu venituri mici.
cultivăm spiritul civic: invităm comunitatea să participe la tratamentul bubelor ei.
încurajăm refolosirea lucrurilor vechi și descurajăm, chiar dacă infim, fabricarea de obiecte noi și consumul poluant de resurse.
întărim un concept comercial isteț și valoros, larg răspândit în țări civilizate și aproape inexistent la noi: magazinul caritabil/charity shop.

Raioane:
HOME-DECO așa se zice modern la tăt’ felu’ de prin casa omului
CĂRȚI & CĂRȚOAIE cum ar fi albume și enciclopedii
MUZICĂ discuri de vinil și DiViDele
BIJUTERIA gablonțuri faine și argint citeț marcat
JOCURI-JUCĂRII pentru copii și necopii
CONFECȚII damă mai mult, bărbați mai nu chiar
ÎNCĂLȚĂMINTE toate anotimpurile
PAPETĂRIE
COSMETICE-BIGUDELE
C INĂRII-PISICĂRII
ELECTRICE-ELECTRONICE inclusiv care nu știm la ce-s bune

Vă așteptăm, așadar, cu tot cu sus-numiții, la cabinetul nostru de pe strada Donath 46.

Dacă doriți să donați obiecte pentru Bazar de bine, lese, zgărzi sau mâncare pentru câinii de la Pata Rât, vă așteptăm la noi, cu recunoștință, de luni până vineri, între 10 și 20.

Dacă doriți să-i cunoașteți și pe ceilalți câini de la Pata Rât, vă invităm să citiți aici www.tac.social/linda-pata-rat și apoi să ne scrieți pe adresa voluntar@tac.social ori să ne trageți de mânecă la Bazar, abia așteptăm să avem cui povesti.

Dacă n-aveți cum să ajungeți la întâlnire puteți citi despre cei trei, vom lăsa poveștile lor în secțiunea “discuții”. Ne și îi puteți ajuta și așa: www.facebook.com/donate/426024812803635/

 

 

6.08 Spectacol: Ferma animalelor

Spectacol: Ferma animalelor

Sambata, 6 august 2022, ora 20:30, Teatrul Maghiar de Stat, str. E. Isac, nr. 26-28

Pret bilet: 60 lei

De ce sa mergi?

Data premierei: 21 mai 2021

Publicat în 1945, romanul satiric Ferma animalelor de George Orwell este de fapt o alegorie și o critică la adresa Uniunii Sovietice staliniste. Într-un context mai larg, romanul explorează modul în care o idee iniţial frumoasă și nobilă poate degenera într-o dictatură totalitară.

Am putea anticipa din timp care sunt antecedentele care duc la construirea unui astfel de sistem? Putem observa aceste semne care preced revoluţii în modul de acţiune al organizațiilor secrete, al şedinţelor, marşurilor cântate în secret sau în trăsăturile unor personaje?

Victoria „revoluției” aduce cu sine cea mai glorioasă epocă: economia este în plină expansiune, în contextul abudenţei, toată lumea primește raţii duble, participă la mitinguri democratice, ia decizii comune, comemorează lupta glorioasă împotriva omului, securitatea tuturor fiind asigurată de cele șapte porunci agreate de către toată lumea. În paralel, însă, pe măsură ce porcii ajung la putere, idealul egalității este distorsionat. Încep să se bucure de privilegii din ce în ce mai multe în numeroase domenii: învață să citească și să scrie, ei sunt cei care primesc laptele, nu lucrează, ci „conduc”, şedintele dispar, „istoria” şi legile sunt reformulate după bunul lor plac.

Ca atare, Orwell formulează următoarea întrebare: poate exista egalitate socială sau va fi întotdeauna nevoie de cineva care lucrează și de altcineva care conduce?

 

 

6.08 E timpul pentru Noua ta Viata

E timpul pentru Noua ta Viata

Sambata, 6 august 2022, ora 11:00, ClujHub, str. Ferdinand, nr.22-26

Intrare libera

De ce sa mergi?

Daca in ultimii doi ani ti-ai pus multe intrebari…
Daca intrebarile tale de cele mai multe ori au fost fara raspuns…
Daca simti ca este timpul sa-ti asumi propria sanatate, fericire, abundenta, libertate si viata…

Te invitam alaturi de noi, impreuna cu toti cei dragi tie – pentru a-ti dezvalui sansa sclipitoare de care noi, liderii echipei donectar, ne bucuram deja.
Turneul “E timpul pentru Noua Ta Viata” te asteapta la ClujHub (str. Ferdinand 22-26) din CLUJ NAPOCA in data de 6 AUGUST de la ora 11:00 unde vom vorbi despre:
 
– solutii naturale si metode practice pentru sanatatea si fericirea ta, cu uleiurile esentiale doTERRA,
– solutii pentru bunastarea si libertatea ta pe toate planurile.
 
Sta in puterea noastra, iar doTERRA ne ofera instrumentele necesare pentru a schimba lumea – picatura cu picatura, om cu om, comunitate cu comunitate.
 
Dar, hai incepe cu TINE!
 
 
 

6-7.08 Eveniment caritabil: Târg de carte de copii

Eveniment caritabil: Târg de carte de copii

Sambata, 6 august – Duminica, 7 august 2022, ora 10:00, str. Eroilor

De ce sa mergi?

Târgul de cărți pentru copii este un eveniment prin care se dorește adunarea de fonduri pentru a-l ajuta pe Efrem Ciprian, un băiețel în vârstă de 4 ani.

Efrem suferă de neuroblastom, stadiul 4, cu multiple metastaze, o formă foarte agresivă de cancer, iar situația lui este una critică și urgentă. Tratamentele micuțului se anunță a fi dureroase, lungi și costisitoare, fiind vorba de sute de mii de euro. Din acest motiv, părinții au apelat la prieteni și cunoștințe pentru ajutor în a aduna banii necesari.

Vă așteptăm la târgul de carte pentru copii, unde îl puteți ajuta pe Efrem, achiziționând cărți care să îi bucure pe cei mici și pe dumneavoastră totodată. Veți găsi cărți noi și second-hand pentru toate vârstele, adunate din generozitatea părinților care îndrăgesc cartea de copii și din bunăvoința editurilor care au răspuns cu promptitudine rugăminții noastre.

Astfel, vom avea la târg cărți de la: Editura Cartea Copiilor, Signatura, Katartis, Arthur, Frontiera, Cartemma, Portocala albastră (cu mult îndrăgitele cărți ale lui Eric Carle), Anacronic, Doxologia junior, Via, Sophia, Iona, Predania și cărți ale autoarelor Veronica Iani și Ioana Revnic.

De asemenea, amintim și librăriile care ne-au venit în ajutor, multe dintre ele îndrăgite de iubitorii de carte de copii din Cluj-Napoca: Bia Books, Tutimi și Titoc, Biblioteca copiilor deștepți (cărți Usborne), Steluțe în priviri, Cărți cu stele, Bookstory, Librăria Ved și Book Style Stop.

Vă așteptăm cu drag sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 20:00, pe strada Eroilor (vis-a-vis de Biserica Ortodoxa “schimbarea la Fata”), pentru a explora lumea cărților de copii și pentru a-l ajuta pe Efrem!

 

 

6.08 Expozitie: Unstoppable Today

Expozitie: Unstoppable Today

Sambata, 6 august 2022, ora 10:00, Galeria Casa Matei, Piața Unirii, nr. 31

De ce sa mergi?

Conceptul acestui proiect se naște ca răspuns la evenimentele recente din țara vecină, iar tema războiului și a luptei pentru supraviețuire capătă o valență înfiorătoare. În contextul unei lumi în care lupta pare că așteaptă mereu la colț, tindem să ignorăm micile lupte, eforturile sau războaiele (chiar și interioare), pe care le purtăm în fiecare zi, pentru îndeplinirea obligațiilor zilnice, a îndatoririlor de a duce la bun sfârșit toate planurile propuse, cu noi înșine, cu alții, sau cu limitările propriului mediu, al pandemiei, atât pe termen scurt cât și lung. Aceste greutăți par a fi privite cu lejeritate, trăind în umbra luptelor sau războaielor și ale crizelor militare, și cu toții experimentăm momente de epuizare și de stres, chiar ajungem să renunțăm la visele noastre.

https://www.facebook.com/events/1072459923652219

 

 

DUMINICA

7.08 Expoziţie: Restitutio. Jacques Hérold

Expoziţie: Restitutio. Jacques Hérold

Duminica, 7 august 2022, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30

De ce sa mergi?

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în perioada 20 iulie-7 august 2022, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, expoziţia „Restitutio. Jacques Hérold”.

Expoziția prezintă o selecție consistentă de gravuri valorificate tipografic în edițiile bibliofile ale unor cărți de referință, care provin exclusiv din două fonduri private, respectiv colecția Cristina Simion și colecția Emilian Radu, România. „Restitutio. Jacques Hérold” este un omagiu adus unui important artist suprarealist de origine română, care s-a manifestat deplin în pictură, desen, ilustrație de carte, gravură, sculptură și literatură.

„Născut Herold Blumer, în 1910, la Piatra Neamț, Jacques Herold (nume de artist pe care îl adoptă la propunerea lui Victor Brauner) părăsește de timpuriu România, în 1930, după studii începute la Academia de Arte Frumoase din București și colaborări la revista Unu. Stabilit la Paris, Herold intră în grupul suprarealiștilor, sprijinit de Brauner, și leagă prietenii artistice importante, cu Marcel Duchamp, Man Ray, Yves Tanguy și André Breton, dar și cu scriitori și poeți, ale căror volume le-a ilustrat în următoarele decenii, binemeritând titlul onorific de «complice al poeților». Începând din anii ’30, a publicat în Franța lucrări originale (litografii, gravuri, serigrafii etc.) în ediții limitate, pentru ca mai târziu, în perioada postbelică să ilustreze cărţi de colecţie, în tiraje mici, adevărate bijuterii. După o perioadă de mare precaritate, în timpul celui de-al doilea război mondial, opera sa este progresiv recunoscută și prezentată atât în importante expoziții personale, cât și în expoziții de grup ale suprarealiștilor, apreciată pentru stilul original, aparte, prin care s-a individualizat. Ilustrează numeroase volume, mai ales de poezie, într-un stil inconfundabil. Este considerat unul dintre cei mai importanţi pictori ai curentului artistic suprarealist în epoca de maturitate. În 1986, participă la Bienala de la Veneția. Moare la Paris, un an mai târziu”, notează Cristina Simion, galeristă, colecționară și curatoare a expoziției.

„Restitutio. Jacques Hérold” valorifică într-o manieră inedită opera unui artist semnificativ al avangardei istorice, care, excepție făcând o singură expoziție organizată în România, dedicată operei sale picturale, este mult mai cunoscut în spațiul francofon decât în cel românesc.

Organizatori: Muzeul de Artă Cluj Napoca, Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov, Tiny Griffon Gallery Nürnberg, Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design din Timișoara

Expoziția rămâne deschisă publicului spre vizitare în intervalul orar 10:00-17:00.

 

 

7.08 Pictura colectiva: Impletim culori si inimi

Pictura colectiva: Impletim culori si inimi

Duminica, 7 august 2022, ora 11:00, Parcul Etnografic „Romulus Vuia“, Aleea Muzeului Etnografic

Schimb de energie: Donatie Libera

De ce sa mergi?

Salutare, om frumos!
Cand ai pictat ultima data? Cand ti-ai dat voie sa creezi liber, sa te joci cu forme si culori dintr-o nevoie sufleteasca, fara sa asculti vocea din capul tau care-ti spune ca nu are rost, ca nu ai talent la arte si asta nu e de tine?
 
Te invitam alaturi de noi la un atelier de pictura colectiva, in cadrul caruia ne dam voie sa pictam ca niste copii (mari), in joaca, liber, cu bucurie si usurinta.
 
Pentru ca ultimii doi ani ne-au aratat cat de importante sunt de fapt conexiunile inter-umane si ce impact major are lipsa lor asupra fiintei, ne-am imaginat un alt mod de a ne întâlni decât obișnuitul ieșit în oraș cu prietenii.
 
Vino alaturi de noi duminica, 7 august, in padurea Hoia sa impletim povesti din pensula si sa ne conectam autentic.
 
Padurea este mereu un bun aliat si catalizator pentru astfel de procese.
 
Timp de aproximativ 2 ore vom picta culorile emotiilor care ne viziteaza fiinta moment de moment, intuitiv si liber, astfel ca nu este nevoie de experienta si “talent”.
 
Oricine poate sa picteze, chiar oricine, pentru ca sufletul nostru adora sa vorbeasca in culori!
 
Ce poti obtine in urma acestui atelier?
– timp de calitate dedicat tie si copilului tau interior
– relaxare si o stare de bucurie, aduse de timpul petrecut in padure, culori si povesti libere cu alti oameni
– prilejul de a te exprima creativ cu usurinta, fara focus pe rezultat, ci pe proces
– conectare cu sinele tau autentic
 
Cine suntem noi?
Sunt Adelina Hadarean, femeie redevenita salbatica cu ajutorul artei si a conexiunii profunde cu natura. Iubesc animalele, natura si oamenii. Ma exprim artistic prin tot felul de forme: pictura/ desen intuitiv, dans, mandale, craft, bijuterii, muzica instrumentala si in ultima vreme, timid, si cu vocea. Imi place sa stau in cercuri de oameni care se aduna impreuna cu o intentie.
 
Sunt Silvana Doumbouya de la thepracticeofchange.com. Pictura și desenul m-au salvat de multe ori. În școală desenam pentru a-mi putea menține concentrarea, căci nu pot ședea liniștită pe scaun, însă statul pe scaun nu era opțional…  Din adolescență am folosit desenul ca modalitate de a accesa starea de flow, fără să știu ce și de ce făceam. În ultimii ani m-am delectat cu pictura colectivă, care, asemenea dansului, mi se pare o formă pură de conectare cu ceilalți.
 
Unde ne intalnim?
Ne vom intalni in fata Parcului Etnografic Romulus Vuia (Taietura Turcului) si de acolo vom intra in padurea Hoia, la umbra stejarilor.
 
Varsta minima pentru participare: 16 ani
 
Pentru ca ne vom intalni in jurul unei coli mari pe care vom asterne povesti colorate, nr. de locuri este limitat la 9.
 
Rezervarea locului se face prin mesaj privat la nr de telefon 0756539074 sau pe Messenger.
 
Sa ne vedem cu bucurie!
 
https://www.facebook.com/events/371409008470589/?acontext=%7B%22event_action_history%22%3A[%7B%22mechanism%22%3A%22discovery_this_week_tab%22%2C%22surface%22%3A%22bookmark%22%7D]%2C%22ref_notif_type%22%3Anull%7D
 
 
 

7.08 Expozitie: (Re)constructing Visions

Expozitie: (Re)constructing Visions

Duminica, 7 august 2022, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30

De ce sa mergi?

(Re)constructing Visions
Lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca și din colecții ale artiștilor
18 iulie-7 august 2022

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în perioada 18 iulie-7 august 2022, expoziţia „(Re)constructing Visions”. Deschiderea oficială va avea loc luni, 18 iulie 2022, de la ora 18.00, în prezența prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, Președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Cluj și dr. Dan Breaz, curatorul acestei expoziții și muzeograf la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Expoziția cuprinde o selecție din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în care sunt cuprinse atât lucrările unor artiști semnificativi pentru centrul artistic de la Cluj, cât și lucrările unor artiști de referință în istoria artei naționale. Această selecție patrimonială este pusă într-un dialog vizual semnificativ cu lucrări ale unor artiști de mare relevanță pentru scena de artă contemporană. Prin urmare, discursul curatorial este structurat pe două niveluri.

Primul dintre acestea propune opere ale unor artiști reprezentativi pentru centrul artistic de la Cluj, selectate din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, cuprinzând lucrări semnate de Abodi Nagy Béla, Petre Abrudan, Georgeta Olimpia Bera, Barbu Bocu, Cornel Brudașcu, Victor Ciato, Aurel Ciupe, Petru Feier, Radu Fulger, Eugen Gocan, Gheorghe Ilea, Kőmives Andor, Kudor Duka István, Nicolae Maniu, Florin Maxa, Ioan Sbârciu, Tóth László și Vetró Artúr. Perspectiva oferită de selecția de lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca este susținută și prin includerea unor lucrări din colecțiile unor cunoscuți artiști contemporani: Ioana Antoniu, Marius Bercea, Răzvan Botiș, Andrei Câmpan, Radu Comșa, Gagyi Botond, Mihai Guleș, Cristian Lăpușan, Dan Măciucă, Vlad Olariu, Ioan Popdan, Radu Pulbere, Radu Șerban, Veres Szabolcs.

Al doilea nivel așează în dialogul comunicării estetice contribuțiile semnificative ale centrului artistic de la Cluj și contribuțiile unor artiști emblematici pentru istoria artei naționale sau internaționale, cum sunt Corneliu Baba, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Markus Lüpertz, Nicolae Tonitza, Ion Țuculescu, ale căror lucrări au fost selectate din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

Expoziția explorează arii tematice de mare interes, structurante pentru discursul vizual modern și contemporan, exprimate în pictura și sculptura unor maeștri ai artei din România. Criteriul selecției vizează surprinderea posibilităților fascinante ale artei de a îndruma înspre tradiție sau inovație, din perspectiva unor maeștri având capacitatea cu totul specială de a construi viziuni noi sau de a reconstrui viziuni uitate, dar necesare, pentru dezvoltarea artei contemporane. Criteriul selecției artiștilor îi revelează pe aceștia în calitatea lor de purtători de viziune care distinge, polarizează și impune grupări și direcții. „(Re)constructing Visions” vorbește, așadar, despre puterea misterioasă a artei de a se regenera grație puterii sale de a fi prospectivă și totodată retrospectivă. Această dublă opțiune relevă calitatea comună marilor artiști de a renegocia limitele viziunii artistice, în sensul unei permanente regenerări estetice, fie prin regăsirea unor adevăruri artistice uitate, fie prin reinventarea acestora potrivit unor mereu noi sensibilități.

Expoziția rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 7 august 2022, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

 

7.08 Expoziție: Spațiu și Formă

Expoziție: Spațiu și Formă

Duminica, 7 august 2022, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30

De ce sa mergi?

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de cultură, care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 20 iulie – 7 august 2022, expoziția personală a artistului Nagy Attila, intitulatăSpațiu și Formă. Vernisajul va avea loc miercuri, 20 iulie 2022, ora 17:00, în sălile de Expoziții Temporare (etaj) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezența artistului. Vor rosti alocuțiuni de prezentare domnii Lucian Nastasă-Kovács, managerul instituției, Florian Andrei și Florin Gherasim, muzeograf. 

Nagy Attila s-a născut în anul 1956 în localitatea Remetea din județul Harghita. Studiile universitare artistice le-a făcut la Cluj-Napoca, unde în anul 1995 a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu, secția Ceramică – Sticlă. A umat apoi o îndelungată activitate profesională de profesor la Liceul de Artă din Târgu Mureș, dar și o laborioasă aplecare asupra proiectelor personale, de atelier. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, dar și al Asociației Barabás Miklos Céh.

Lucrările sale, realizate în ceramică, lemn și, cu predilecție, în sticlă au fost prezente în expoziții personale sau de grup găzduite pe simezele unor galerii din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, Timișoara, Satu Mare, Brăila, dar și în alte țări: Ungaria, Belgia, Grecia și Japonia. Dorința împărtășirii experiențelor creative cu alți artiști i-au motivat, de-a lungul anilor, participarea la tabere de creație desfășurate în localitățile Joseni, Pănet, Sighișoara, Toplița, Ceaușu, Zagăr sau Leptokharia (Grecia).

După peste trei decenii de căutări, experimente și împliniri artistice, apreciem că Nagy Attila a ajuns la un stil propriu, care îi definește și îi recomandă creația în lumea artei. Crezul său estetic este exprimat chiar de artist, prin următoarele gânduri:

„Proiectul meu expozițional propune un mod personal de exprimare plastică, ce presupune armonizarea a diferite forme de expresie vizuală, rezultate din alăturarea inedită de diverse materiale, între care predomină sticla și lemnul. Obiectele mele vor fi organizate în spațiul expozițional stabilit, printr-o grupare și ritmicitate care să reflecte o relaționare între estetic și artistic, oferind publicului avizat un spectacol vizual inedit și încărcat de emoție estetică.”

Expoziția poate fi vizitată în perioada 21 iulie – 7 august 2022, în intervalul orar 10 – 17, de miercuri până duminică inclusiv, luni și marți închis.

 

7.08 Film: Bullet Train

Film: Bullet Train

Duminica, 7 august 2022, Cinema City Iulius, Cinema City Vivo, Cinema Florin Piersic

De ce sa mergi?

Cinci asasini se îmbarcă în același tren ultra-rapid care călătorește între Tokyo și Morioka, având pe traseu doar câteva opriri. Fiecare dintre cei cinci realizează curând că misiunea sa are ceva în comun cu ale celorlalți.

Regia: David Leitch

Cu: Brad Pitt, Joey King, Zazie Beetz, Aaron Taylor-Johnson, Sandra Bullock

Gen film: Acţiune, Thriller

Durata 126 minute

Cinema City Iulius

11:00 12:10 13:40 14:50 16:20 17:00(4DX) 17:30 19:00 19:40(4DX) 20:10 21:40 22:20(4DX) 22:50

Cinema City Polus

11:40 12:50 14:20 15:30 17:00 18:10 19:40 20:50 22:20

Florin Piersic

19:15

Similar Posts