Târg de Crăciun: Tradiții de Iarnă
Marți, 5 decembrie – Joi, 21 decembrie 2023, ora 10:00, Piața Avram Iancu, Cluj-Napoca
De ce sa mergi?
La Târgul de Crăciun „Tradiții de Iarnă” punem la loc de cinste datinile, meșteșugul și bucatele locale!
În perioada 5-21 decembrie 2023, între orele 10:00-21:00, veți putea vizita în Piața Avram Iancu, 30 de căsuțe pline de farmec, unde vom expune și oferi spre vânzare obiecte de artizanat și bucate locale de sezon, într-un cadru de poveste!
Vă întâmpinăm cu podoabe, ornamente și decorațiuni de Crăciun, cadouri pentru cei dragi, lumânări din ceară de albine, costume populare autentice, articole vestimentare din piele și blană, tricotaje, obiecte tradiționale din lemn și ceramică, tablouri și jucării realizate manual.
Vom avea și delicii de casă, pline de savoare, care amintesc de gustul de odinioară: miere și produse apicole, dulcețuri, zacuscă, borcane cu bunătăți pentru iarnă, siropuri naturale, ciocolată de casă, vin, coniac și multe alte bunătăți ![]()
De asemenea, vă vom omeni cu vin fiert, ciocolată caldă, turte, langoși și cafea, iar din partea noastră veți primi un ceai fierbinte la sosirea în târg!
Vă invităm călduros să pășiți mai aproape de lumea bogată a tradiției și să vă lasați purtați de spiritul sărbătorilor, înconjurați fiind de breslele noastre și de frumusețea datinilor și a meșteșugului tradițional!
Împreună ducem tradiția mai departe!
