5.09 Spectacol-lectură: Unul dintre noi

Spectacol-lectură: Unul dintre noi

Sambata, 5 septembrie 2020, ora 19:00, Reactor, str. Petofi Șandor, nr. 4

Acces liber

De ce sa mergi?

“Unul dintre noi” este o piesă care urmărește povestea unui cuplu din clasa de mijloc, într-o iarnă foarte friguroasă, care locuiește la bloc și adăpostește pe palierul din fața ușii un om al străzii. Textul este o punere în scenă a simbolului pragului: între cer și pământ, între oameni din societate și cei din afara ei, între cei cu milă și cei cu convenția milei, între soția care „crede că salvează lumea” și soțul „corporatist spălat pe creier”.

Cât ești dispus să dai din propriul confort pentru binele unui străin? De ce decidem să ajutăm un alt om: din vină (eu am prea mult și celălalt nimic) sau din empatie și compasiune? Cât de mult din ce facem îl ajută pe celălalt și unde avem nevoie să tragem linie?

“Desigur că nu există un răspuns corect, doar cel mult o abordare personală, dar a fost interesant să-mi observ personajele prinse între toate aceste întrebări.

Piesa pornește de la o experiență personală, pe care apoi am documentat-o și cu poveștile altor oameni, iar apoi am pornit să explorez dramatic mai multe dileme, pe care le-am avut și eu și cei cu care am stat de vorbă.” (Raluca Ungureanu)

Unul dintre noi
de Raluca Ungureanu
(spectacol – lectură)

Cu: Alina Mișoc, Paul Sebastian Popa, Doru Taloș
Regia: Olivia Grecea.

Accesul este liber, pe bază de rezervare la adresa de e-mail rezervari.reactor@gmail.com, cu mențiunea “Rezervare Unul dintre noi”.
Vă rugăm să precizați în e-mailul de rezervare numărul de locuri, numele și un număr de telefon.

Spectacolul va avea loc în aer liber, cu respectarea tuturor normelor de distanțare fizică. Purtarea măștii pe toată durata evenimentului este obligatorie.

Similar Posts