Welcome2Cluj va propune mai multe evenimente in acest weekend: vineri va invitam la concertul simfonic – dirijor András Vass, sambata va asteptam la Maraton de Stand-up Comedy, iar duminica va invitam la spectacolul de opera: Zorba.
VINERI
4.11 Expoziție de pictură: Chromatic incursion of memory
Expoziție de pictură: Chromatic incursion of memory
Vineri, 4 noiembrie 2022, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30
De ce sa mergi?
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 25 octombrie – 13 noiembrie 2022, sub titlul generic „Chromatic incursion of memory”, expoziția de pictură a artistului Mircea Popițiu.
Mircea Popițiu s-a născut în anul 1960 în comuna sălăjeană Bocșa. Deși chemarea spre artă nu a lipsit, a urmat studii tehnice. A absolvit, în anul 1986, Academia Navală din Constanța, urmând apoi o frumoasă carieră în domeniu. În paralel, a progresat în tainele artei ca autodidact, până când, ridicând ștacheta, a decis, cu modestie, să își asume responsabil treptele uceniciei academice în breasla picturii, la Universitatea de Vest din Timișoara, absolvind în 2011. Până acum, palmaresul său însumează numeroase expoziții personale la locașuri de cultură din Tulcea, Constanța, Arad, Timișoara, Deva, Hunedoara, Sibiu, Cluj-Napoca, București, Bistrița, dar și din Belgia sau Ungaria. De asemenea, are o bogată activitate de animator cultural, conducând la Deva galeria EM Art și, din anul 2020, revista culturală cu același nume. Această expoziție marchează, în timp scurt, a treia prezență a lucrărilor semnate de Mircea Popițiu la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, după expoziția „Dialog între pensulă și daltă”, realizată în duet cu sculptorul Ioan Șeu, în 2020 și includerea, cu o lucrare, în selecția pentru expoziția „Vinerea Mare”, din 2021.
Expoziţia va fi deschisă spre vizitare în perioada 25 octombrie – 13 noiembrie 2022, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.
4.11 Avanpremieră Spectacol: Pe Drum
Avanpremieră Spectacol: Pe Drum
Vineri, 4 noiembrie 2022, ora 19:00, Magic Puppet, bulevardul Eroilor, nr. 16
Pret bilet: 25 -100 lei
De ce sa mergi?
Nerespectarea regulilor de circulație, arivismul, corupția și neimplicarea autorităților pentru a pune capăt agresivității în trafic au făcut din România o junglă rutieră populată cu creaturi curioase, în care povești deopotrivă amuzante și triste continuă să ne faramce și să ne dea speranțe pentru schimbare. Pentru a vedea problemele cu care se confruntă tinerii conducători auto care se pregătesc să urmeze școala de șoferi sau au intrat recent în posesia unui carnet de conducere, dar și pentru a întrevedea unele soluții la problemele din trafic, vă așteptăm la spectacolul:
Pe Drum
de Lucian Țion și Darius Prodan
Regia: Lucian Țion
Scenografia: Vlad Mureșan
Păpuși: Oana Tămaș
Muzica: Max Anchidin
4.11 Concert simfonic – dirijor András Vass
Concert simfonic – dirijor András Vass
Vineri, 4 noiembrie 2022, ora 19:00, Auditorium Maximum, str. Emmanuel de Martonne, nr. 1
Pret bilet: 50 – 100 lei
De ce sa mergi?
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
András Vass, dirijor
Martina Rüping, soprană
Karola Theill, pian
Ludwig van Beethoven
Uvertura Leonora nr. 3, op. 72b
Wolfgang Amadeus Mozart
Aria de concert Ch’io mi scordi di te?, KV 505
Marşul nr. 1 în Re major, KV 335 (330a)
Joseph Haydn
Simfonia nr. 86 în Re major, Hob. I:86
4.11 Arena Music Party
Arena Music Party
Vineri, 4 noiembrie 2022, ora 20:00, Cluj Arena, Aleea Stadionului, nr. 2
Pret bilet: 35 lei
De ce sa mergi?
Napoca FM te invită la cel mai tare PARTY!
Vino să trăieşti o atmosferă memorabilă alături de DJ Dark & Mentol și MC DJ Tony!
Unde? Ne vom distra împreună la Cluj Arena!
Când? Ne vedem în data de 04 noiembrie!
La ce oră? Petrecerea va începe la ora 22.00!
DJ Dark– și-acâștigat renumele datorită implicării sale în seturile săptămânale de la radio, fiind astfel unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați remixeri din România. A remixat piesele artiştilor din afară precum, Rihanna, Adele, Calvin Harris, David Guetta, Pitbull, darși din România, cum ar fi Carla’s Dreams, Andreea Bănică, Liviu Hodor, Antonia, Nick Kamarera. Toate acestea i-au adus celebritate, satisfacție și împlinire.Ultimul său single,,Antonia Ai Mana’’, este unul care sparge topurile, reușind să adune 5 milioane de ascultări într-un timp mai scurt de 5 luni.
DJ Mentol – este Radio & Club DJ, producător de muzică și label owner. Produce piese originale, remix-uri și mashup-uri neoficiale. Este îndrăgit de publicul din toată țara, fie că pune muzică în cluburi, pub-uri sau la festivaluri. Dj Mentol consider că oamenii se află în contact cu muzica din primii ani de viață, pe ei mici îi liniștesc părinții cu cântece de leagăn, iar copiii mai mari învață cu ajutorul muzicii.
4.11 Performance ambiental: Ecstatic Dance-DJ Binder
Performance ambiental: Ecstatic Dance-DJ Binder
Vineri, 4 noiembrie 2022, ora 18:40, Casa Tranzit, str. George Barițiu nr. 16
Pret bilet: 120 lei / persoană
De ce sa mergi?
Te invităm cu drag în 4 noiembrie 2022 la o nouă ediție deosebită de Ecstatic Dance Cluj-Napoca, avându-l ca invitat pe DJ Binder, organizator și DJ de Ecstatic Dance cu experiență bogată și cu o poveste unică!
“I no longer create music to reach some level of so-called success, I create music because it is my medicine. My hope is that perhaps the music that is coming through me can help others feel good, too. Because at the end of the day we are here to help each other through this crazy and dynamic experience we call life.”
– Scott Binder.
Ne întâlnim pentru a ne exprima liber prin mișcare, într-un spațiu non-verbal, în care stările interioare se manifestă prin intermediul corpului.
Scott Binder este un high-tech-healer care combină călătoria șamanică a tobelor cu muzica electronică organică și percuția live: țesute împreună pentru a crea o călătorie sonoră care stimulează claritatea și eliberarea prin dans și mișcare.
Finally listening to my body and leaving the music world I was in previously so I could embrace a reality where I am simply a conduit of sound journeying for others to create more flow in their lives.”
18:40 – Doors open
19:00 – 19:30 Cerc de deschidere & Body warm-up
19:30 – 21:30 Ecstatic Dancing / Musical journey by DJ Binder
21:30 – 22:00 Musical cool down and closing circle
120 lei / persoană
Studenți și elevi: 100 lei / persoană
https://forms.gle/7VRweL77drRPdLRq5
Dansul este pentru ORICINE, astfel că ne dorim să oferim experiența Ecstatic Dance și celor care nu pot participa din motive financiare. La fiecare 10 persoane înscrise, vom oferi acces unei persoane care nu poate plăti bilet.
https://forms.gle/huNMHZE4R38BqmUc8
SAMBATA
5.11 Spectacol de teatru: Nu mai ține linia ocupată
Spectacol de teatru: Nu mai ține linia ocupată
Sambata, 5 noiembrie 2022, ora 19:00, Teatrul National Lucian Blaga, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 30 – 60 lei
De ce sa mergi?
de Alexandra Felseghi
regia: Adina Lazăr
text: Alexandra Felseghi
decorul: Andreea Tecla
costumele: Andra Handaric
coregrafia: Andrea Gavriliu
sound design: Adrian Piciorea
video design: Ioana Pop, Daniela Groza
designer colaborator: Adrian Balcău
asistent regie: Oana Tămaș
asistent scenografie: Florin Suciu
asistent dramaturgie: Codruța Cadar
graphic design: Milena Mistodie
maestru de lumini: Jenel Moldovan
Distribuţia:
Andreea Tomuță: Diana Buluga
Elena Vasiliu: Sânziana Tarța
Maria Berbeceanu: Adriana Băilescu
Monica Tomuță: Elena Ivanca
Reporter: Angelica Nicoară
Cor: Diana Ioana Licu, Angelica Nicoară, Elena Ivanca, Adriana Băilescu
Alexandru Berbeceanu: Ionuț Caras
Flavius Obăcescu: Matei Rotaru
Sere Ghinoiu: Adrian Cucu
Ady Cucui: Cosmin Stănilă
Valy Cucui: Radu Dogaru
regia tehnică: Răzvan Pojonie
operatori lumini: Alexandru Corpodean, Ionuț Maier
operator sonorizare: Marius Rusu
operator video: Vasile Crăciun
sufleor: Alina Forna
Ce poate să facă arta teatrului în zilele noastre? Să se întoarcă spre trecut ajutându-ne să nu uităm marile figuri ale omenirii, răscolind energii străvechi care să ne deschidă porți ce par închise pe vecie. Să se uite atent în prezent și, alegând grâul de neghină, să treacă prin sită viața, prea învolburată ca s-o putem vedea limpede. Să arunce o privire în viitor și să ne arate capătul tunelului, pentru ca noi, fie că suntem actori sau spectatori, să putem alege ce fel de Oameni vrem să fim. Și atunci, să vorbești despre nedreptățile sociale, despre torturile individuale multiplicate fără număr și trecute sub tăcere, despre indiferența și lașitatea celor care au jurat să-i protejeze pe cei fără apărare, despre o viață imposibilă după ce totul s-a scufundat în beznă, înseamnă să iei sita în mână și să arăți ce rămâne, să deschizi uși ruginite și să dai drumul răzbunătoarelor Erinii antice, pentru ca, într-o bună zi, să apară acea lumină la orizontul societății pe care ne-o dorim cu adevărat. Vocea care a pronunțat cuvintele „nu mai ține linia ocupată” se va șterge, transformându-se atunci în acțiune, iar teatrul își va fi atins unul dintre scopurile sale majore.
Ștefana Pop-Curșeu
5.11 Eveniment pentru copii: Pinocchio
Eveniment pentru copii: Pinocchio
Sambata, 5 noiembrie 2022, ora 11:00, Cinema Mărăști, str. Aurel Vlaicu, nr. 3
Pret bilet: 20/30 lei
De ce sa mergi?
Adaptarea: Dana Bonțidean
Cu: Dana Bonțidean, Călin Mureșan, Leonard Viziteu
Spectacol de teatru de păpuși recomandat copiilor cu vârsta peste 2 ani.
Biletele se achiziționează la fața locului. Rezervare prin apel sau SMS la 0758 750 281 și 0751 032 302
Prețuri bilete
Bilet copii: 20 lei
Bilet adulți: 30 lei
În cazul în care nu mai puteți ajunge la spectacol, vă rugăm să anulați rezervarea până vineri la ora 18:00!
5.11 Crosul UT: Running for a good cause
Crosul UT: Running for a good cause
Sambata, 5 noiembrie 2022, ora 9:00, Parcul Central Cluj-Napoca
Taxa de participare: 25/45 lei
De ce sa mergi?
Odată cu toamna vine și Crosul UT!
În caz că dorești să scoți din dulap hainele numai bune de alergat , dar nu știi pentru ce, OSUT Cluj îți dă un motiv numai bun! Crosul UT revine cu cea de-a 14-a ediție de alergat pentru o cauză umanitară. Te așteptăm să vii și să-ți pui mușchii în mișcare alături de noi. Uite și de ce:
Evenimentul este unul caritabil.
Poate participa oricine, indiferent de vârstă. Copiii sunt și ei bine veniți.
Poți cunoaște oameni noi cu pasiuni comune.
Cât alergăm?
6 km, conform bunei tradiții a Crosului UT.
Pentru doritori, pregătim kit-uri de participare , în care se vor regăsi: tricou, număr de participare, diplomă, precum și multe alte surprize. Kit-urile le veți primi în săptămâna premergătoare Crosului.
Cum suntem monitorizați?
Fiecare participant va primi o brățară specială pentru monitorizarea alergării pe care o va purta pe tot parcursului Crosului, aceasta urmând să fie înapoiată unui voluntar.
Taxa de participare:
45 RON – cu kit de participare
25 RON – fără kit de participare.
banii se trimit prin IBAN RO36BTRL01301205950852XX Banca Transilvania
Beneficiar: OSUT CLUJ
La detalii transfer menționați: “taxa Crosul UT + nume”
Chitanța o veți primi odată cu kit-ul.
Prin aplicația BT-pay sau orice alt tip de online banking, procesul este super rapid.
Orice donație în afara taxei de participare este binevenită.
Inițiativa face parte din procesul participativ Com’ON ClujNopoca.
5.11 Maraton de Stand-up Comedy
Maraton de Stand-up Comedy
Sambata, 5 noiembrie 2022, ora 20:00, Cinema Florin Piersic, Piața Mihai Viteazu, nr. 11
Pret bilet: 37/48 lei
De ce sa mergi?
Singurul maraton la care chiar te distrezi e unul de #standupcomedy Noua generație de comedianți vine în Cluj!
În ordinea numerelor de pe tricou, execută comedie: Sergiu Mirică, Mădălin Cîrje, Dragoș Mitran, Ioana Luiza, Florin Gheorghe, Alex Dobrotă, Virgil Ciulin și Mirel Popinciuc.
Un tur de forță pe care ar fi păcat să-l ratezi Așadar, ia-ți biletele din timp!
Bilete: https://bit.ly/3MqPjDw
5.11 Concert: Baba Dochia
Concert: Baba Dochia
Sambata, 5 noiembrie 2022, ora 21:00, Atelier Cafe, str. Memorandumului, nr. 9
Pret: 50 lei
De ce sa mergi?
𝗕𝗮𝗯𝗮 𝗗𝗼𝗰𝗵𝗶𝗮 este un melanj de electronică cu rock live, topindu-se în același vas sintetizatoare, riff-uri grele de chitară, beat-uri organice și sintetice, asezonat pe alocuri cu melancolie și agresivitate.
Formându-se la Sighișoara, Baba Dochia a reținut spleen-ul muzical al micului oraș, îmbrățișând apoi atmosfera vibrantă a Clujului, unde se află acum stabilită.
Lăsându-se influențată de nuanțe muzicale începând de la Team Sleep și Death In Vegas, până la Moderat sau Trentemoller, Baba Dochia își exteriorizează sentimentele printr-un show audio vizual live care induce o călătorie transcendentă, combinația de sunete și efecte vizuale spiralând non stop cu putere crescândă, conducând publicul într-un voiaj din ce în ce mai intens.
Aflată într-o metamorfoză constantă, Baba Dochia abia a început.
După concert ne vedem la 𝗮𝗳𝘁𝗲𝗿𝗽𝗮𝗿𝘁𝘆 cu 𝗚𝗿𝗼𝗼𝘃𝗲 𝗦𝗮𝗹𝗮𝗱 ::: Two guys from Transylvania playn’ groovalicious vibes
_Începem la: 21:00
_Concert: 50 lei [intrarea e valabilă și pentru afterparty]
_Afterparty: 30 lei
DUMINICA
6.11 Spectacol de opera: Zorba
Spectacol de opera: Zorba
Duminica, 6 noiembrie 2022, ora 18:30, Opera Naţională Română, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 40 – 130 lei

De ce sa mergi ?
Coregrafia și libretul, conceptul scenografic: Lorca Massine (invitat)
Scenografia: Valentin Codoiu
Preluare scenografie: Magdy Hawash
Dirijor cor: Corneliu Felecan
Pregătirea coregrafică: Dan Haja
Consultant lingvistic/ Traducerea libretului din limba greacă: Pr. Florin Cătălin Ghiț (invitat)
Regie scenă culise: Dan Lupea
Zorba: Dan Haja
Marina: Adelina Filipaș
Manolio: Augustin Gribincea
Madam Hortance: Liana Taloș
Marina: Iulia Merca
Orchestra, Corul și Ansamblul de Balet al Operei Naționale Române Cluj-Napoca
Balet în două acte (23 de scene) pe un libret de Lorca Massine, după romanul Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis
Mitul grecului pe nume Zorba – reprezentantul omului modern, nonconformist, tânjind în permanență după libertate și independență – a îmbrăcat, de-a lungul timpului, diverse ipostaze. Pornind de la celebrul roman al scriitorului grec Nikos Kazantzakis, continuând cu ecranizarea lui Michael Cacoyannis, povestea turistului american John care ajunge pe tărâm grecesc și dorește să se familiarizeze cu obiceiurile locului a fost transpusă și în pași de dans, în 1988. Baletul creat de Lorca Massine pe muzica renumitului compozitor grec Mikis Theodorakis a fost reprezentat în premieră mondială la Arena di Verona, apoi la Marele Teatru din Varșovia (1991) și pe alte scene din întreaga lume, cucerind cu ușurință atât prin componenta sa lirică dată de dragostea autentică, dar imposibilă dintre John și localnica Marina, cât și prin atitudinea plină de viață a lui Zorba – un om liber, fără identitate, care, mai mult pentru a înfrunta destinul, decide să îl ajute pe John în fața amenințărilor venite din partea băștinașilor.
O poveste despre realitatea de multe ori crudă a vieții sau a morții și încrederea că, niciodată, micile prilejuri de bucurie nu vor lipsi, este reluată pe scena clujeană, în versiunea soliștilor și ansamblului de balet al Operei Naționale Române, sub semnătura coregrafului american Lorca Massine.
Spectacolul are o pauză şi se încheie în jurul orei 20:30
Vârsta recomandată: 7+
6.11 Eveniment pentru copii: Cenușăreasa
Eveniment pentru copii: Cenușăreasa
Duminica, 6 noiembrie 2022, ora 11:00, Cinema Dacia, str. Bucegi, nr. 11
Preț bilet: 20 lei copii, 30 lei adulți
De ce sa mergi?
Urcați-vă în caleașca fermecată să o întâlniți pe Cenușăreasa. Celebrul basm popular, cules de frații Grimm este o poveste despre speranță, vise și iubire adevărată.
Adaptarea: Dana Bonțidean
Cu: Dana Bonțidean, Enikő Takács, Leonard Viziteu
Spectacol de teatru de păpuși recomandat copiilor cu vârsta peste 2 ani.
Biletele se achiziționează la fața locului. Rezervare prin apel sau SMS la 0758 750 281 și 0751 032 302
Prețuri bilete
Bilet copii: 20 lei
Bilet adulți: 30 lei
În cazul în care nu mai puteți ajunge la spectacol, vă rugăm să anulați rezervarea până sâmbătă la ora 18:00.
6.11 Party: Marea studențeală
Party: Marea studențeală
Duminica, 6 noiembrie 2022, ora 22:00, After Eight, str. Brassai Sámuel, nr. 12
Pret bilet; 20/30 lei
De ce sa mergi?
6.11 Spectacol: Hocus Pocus
Spectacol: Hocus Pocus
Duminica, 6 noiembrie 2022, ora 11:00, Magic Puppet, bilevardul Eroilor, nr. 16
Pret bilet: 25 – 100 lei
De ce sa mergi?
Un magician, o baghetǎ magicǎ și un joben. Tot ce lipsește este un iepuraș. Dar ce se întâmplǎ atunci când și iepurașul este la rândul lui magician? În spectacolul „Hocus Pocus” vă invităm să-l cunoașteți pe iepurașul Bubu și să vedeți prin ce peripeții va trece magicianul nostru pentru a-l putea scoate pe Bubu din pǎlǎrie.
Un spectacol cu și de : Florin Suciu
Recomandat întregii familii
6.11 Film: The Estate
Film: The Estate
Duminica, 6 noiembrie 2022, Cinema City Iulius, Cinema City Vivo
De ce sa mergi?
Macey și Savanna n-au prea multe în viață. Dar au un plan perfect. Cu o cafenea dărăpănată care se clatină pe punctul de a dispărea și cu viețile lor care se duc repede spre nicăieri, cele două surori conspiră pentru a o cuceri pe mătușa Hilda, bolnavă în fază terminală – matriarha autoritară și morocănoasă a familiei – în speranța de a deveni beneficiarele vastei sale moșteniri. Dar, după cum Macey și Savanna descoperă în curând, s-ar putea să existe și alte rude care au exact aceeași idee.
Regia
Dean Craig
Cu
Toni Collette, Anna Faris, Kathleen Turner, David Duchovny, Ron Livingston, Rosemarie DeWitt
Gen film
Comedie
Ajustează gen
Durata
95 minute
Cinema City Iulius
11:30 13:30 15:30 17:30 19:30 21:30
Cinema City Polus
12:30 14:30 16:30 18:30 20:30 22:30














