Concert de deschidere a stagiunii 100: La Operă 2019
Sambata, 31 august 2019, ora 20:00, Piata Avram Iancu, Piata Avram Iancu, Cluj-Napoca
Intrare liberă
De ce sa mergi ?
DISTRIBUȚIE
Dirijor: Gheorghe Victor Dumănescu
Regia scenă: Dan Lupea, Alina Simona Nistor
Soliști:
Irina Săndulescu Bălan
Veronica Fizeșan
Carmen Gurban
Diana Țugui
Nadejda Cerchez (invitată)
Lucia Bulucz
Oana Trîmbițaș
Larisa Ștefan
Liza Kadelnik
Andrada Ioana Roșu-Vaida
Hector Lopez
Sorin Lupu
Eusebiu Huțan
Cristian Mogoșan
Geani Brad
Florin Estefan
Cristian Hodrea
Petru Burcă
Simonfi Sándor
Orchestra și Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca
Maestru de cor: Emil Maxim
Dirijor cor: Corneliu Felecan
DESCRIERE
Concert de deschidere a Stagiunii 2019-2020
Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj
Vârsta recomandată: 5+
La Operă, concertul care marchează deschiderea stagiunii 100 a Operei Naționale Române Cluj-Napoca, a devenit o tradiție, atât pentru artiștii noștri dornici să revină pe scena teatrului liric după o binemeritată vacanță, cât și pentru publicul clujean, prezent într-un număr impresionant pe parcursul ultimelor patru ediții ale evenimentului în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.
Programul interpretat în cadrul concertului La Operă are menirea de a anunța, prin reprezentative momente orchestrale, solistice, de ansamblu sau corale, câteva dintre principalele titluri operistice planificate pentru noul sezon liric.
Ediția 2019 a evenimentului aduce și arii celebre – precum Habanera din Carmen de Georges Bizet, O, mio babbino caro din Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, Vision fugitive din Hérodiade de Jules Massenet – din creații neregăsite în repertoriul stagiunii curente a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, însă a căror interpretare vă va transpune, cu siguranță, în universul lucrărilor originale.
Uvertura operei verdiene I vespri siciliani deschide un parcurs muzical bogat în care se regăsesc arii și coruri din opera Macbeth de Giuseppe Verdi (ce va fi prezentată în premieră în data de 29 septembrie 2019) , duetul dintre Adina și Dulcamara Quanto amore din L’elisir d’amore de Gaetano Donizetti, fermecătoarea Arie a bijuteriilor, Ah, je ris de me voir a Margueritei din Faust de Charles Gounod, dar și celebrissima arie a lui Calaf – Nessun Dorma – din Turandot de Giacomo Puccini. Nu lipsesc nici notele românești din bogăția expresivă a concertului La Operă, regăsite în aria Mugurel de cântec românesc din opereta Lăsați-mă să cânt! a lui Gherase Dendrino.
Auzul și privirea vă vor fi încântate de către soliștii, corul și orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca, aflate sub bagheta maestrului Gheorghe Victor Dumănescu. Multitudinea de culori, lumini și minunatele costume prezente pe esplanada din fața clădirii Operei clujene, vor cuceri, cu siguranță, întregul public aflat în Piața Avram Iancu!
Vă așteptăm, așadar, La Operă!
