30.07 Atelier: Sinele Expresiv: Corpul și Creativitatea ca mijloace

Atelier: Sinele Expresiv: Corpul și Creativitatea ca mijloace

Marti, 30 iulie 2019, ora 18:00, Magic Natura, B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 46

Cost: 45 lei / participant

De ce sa mergi ?

Sinele Expresiv: Corpul și Creativitatea ca mijloace de procesare conștientă a emoțiilor tale, atelier experiențial cu Aniela Clițan

Sinele este o sinergie dinamcă de emoții, constucte mentale, senzații corporale, imaginație, gânduri, mișcare, percepții cognitive sau somatice și creativitate. Este o entitate fluidă care tinde înspre totalitate (wholeness) și expresie.
Avem o nevoie adâncă să ne cunoaștem pe noi înșine în devenirea nostră continuă, să fim văzuți de un altul și să ne exprimăm în feluri multiple care satisfac toate spectele Sinelui nostru.

Corpul (Sinele – Corporal) și Creativitatea sunt două astfel de modalități de incursiune în procesul nostru personal de autocunoaștere și expansiune.

Fritz Perls, psihoterapeut german și părintele Terapiei Gestalt spunea că „Cea mai sănătosă formă de proiecție este arta”. Când manufacturăm o bucată de artă (un desen, colaj, dans, etc) ne proiectăm Sinele pe un soi de canvas care are o funcție de oglindire. Acest mediu ne dă posibilitatea să ne vedem pe noi inșine reflectați. Cu alte cuvinte, momentul acesta devine un loc de întâlnire profundă cu noi înșine. Sinele nu locuiește în corporalitatea noastră. Sinele este Corpul nostru. Poți să-ți procesezi emoțiile (și conflictele emoționale) la modul real doar în momentul în care adresezi corpul care le găzduiește”.

Vă invit în spațiul calm și primitor de la Magic Natura la un atelier experențial în care vom explora împreună interconexiunea dintre Sinele-Corp, Creativitate și procesarea emoțiilor.

Ce vă va oferi timpul nostru împreună?
– oportunitatea de a vă conecta la corpul vostru printr-o serie de exerciții de terapie prin dans și mișcare (DMT)
– o meditație somatică în care vom descifra emoționalitatea la nivel corporal
– un segment de desen liber ca metodă de proiectare a senzațiilor și trăirilor interne și, nu în ultimul rând,
– o experiența de venire împreună în forma unui cerc uman (grup) pentru a ne împartăși unicitatea și forma noastră expresivă.

Nu este necesară experiență anterioară în mișcare sau desen. Scopul acestor modalități nu este unul estetic, ci terapeutic.
Vă rog să va confirmați participarea prin a trimite un email cu numele și numarul vostru de telefon la aniela.pojar@gmail.com, până pe 29 iulie.
Mai jos, câteva cuvinte despre mine Aniela Clițan și background-ul meu profesional:
Am o formare profesională în consiliere psihologică și studii post-universitare în terapii expresive (terapii creative și prin dans-mișcare). Mi-am completat studiile în Noua Zeelandă unde am locuit timp de 16 ani. Am 10 ani de experiență clinică în practica privată și în diferite sectoare ale sistemului de mental health din Noua Zeelandă.
Abordarea mea este una integrativă și holistică. Lucrez în practica privată atât în ședințe individuale cât și cu grupuri. În munca mea încorporeaz elemente de mindfulness, simbolistică, ritual, sacralitatea spațiului, corpul si imageria (sau proiecția prin metode creative) ca deschideri înspre Forța noastra Vitala, individuală sau colectivă.

Similar Posts