3.12 Recital vocal-instrumental: Angela Şindeli & Andra Demidov

Recital vocal-instrumental: Angela Şindeli & Andra Demidov

Joi, 3 decembrie 2020, ora 19:00, Online

De ce sa participi ?

În seria concertelor moderate de criticul muzical Ecaterina Stan, vă invităm la un recital online susţinut de soprana Angela Şindeli şi pianista Andra Demidov.

Recitalul poate fi urmărit pe pagina de youtube şi pagina facebook a Institutului: https://www.facebook.com/InstitutulCulturalMaghiar/?fref=tag

Program:
Franz Schubert – Liszt Ferenc: Ständchen
Franz Schubert: Auf dem Wasser zu singen
Gaetano Braga: La serenata
Alfredo Catalani: Senza baci
Luigi Gordigiani: Giovanottin che passi per la via
Giacomo Puccini: E l’uccellino
Enrico Toselli: La serenata
Szergej Rachmaninov: Prelúdium op. 32 no. 12
Geacomo Puccini: Sogno d’oro
Francesco Polo Tosti: Ninna nanna
Lehár Ferenc: Vilja-dal (Din opereta Văduva veselă)

Născută la Bucureşti, Angela Şindeli a absolvit studiile de licenţă şi master ale Facultăţii de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (secţiile Canto şi Stilistică interpretativă). În noiembrie 2014 a obținut titlul de Doctor în muzică cu lucrarea “Mit, seducție, mister: ipostaze ale feminității în opera lui Georg Friedrich Händel”, coordonată de Prof. Univ. Dr. Dan Dediu. Printre profesorii care i-au îndrumat paşii în carieră se numără sopranele Mariana Colpoş și Marina Mirea. În paralel, a participat la cursuri de perfecţionare susţinute de Nelly Miricioiu (Opera Naţională Bucureşti), Montserrat Caballe (Auditorium Hall Zaragoza), Laurie Reviol, Ulrike Sonntag, Axel Bauni, Sylvia Greenberg, Claudia Visca.

Experienţa sa internaţională a început în 2007, când a obţinut un grant Erasmus la Conservatorul din Verona, Italia, pentru a studia cu prof. Carmen Lavani. Angela Şindeli este bursieră la International Summer Academy Prague – Wien – Budapest (Jennersdorf, Austria, sub egida Hochschule für Musik und Darstellende Kunst, Viena). În mai 2011, soprana debutează în rolul ”Alcina” din opera omonimă de G.F.Handel (Sala Studio a UNMB), apoi ia parte la Programul Intensiv Erasmus ”LiedForum” 2012, organizat de Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Berlin, ca reprezentantă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti într-o serie de concerte şi masterclass-uri având ca temă evoluţia lied-ului românesc şi universal.

În ultimii ani, Angela Şindeli a abordat cu precădere stilul baroc; repertoriul său cuprinde însă titluri diverse stilistic. Alături de creaţia vocal-simfonică, Angela Şindeli abordează și creaţia de lied. Soprana are o intensă activitate concertistică, evoluând atât în țară (Sala Radio, Ateneul Român, Muzeul Național ”George Enescu”, Muzeul Nottara, Sala Dalles, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național al Hărților și Cărții vechi, Institutul Cultural Italian “Vito Grasso”, Institutul Cultural Cervantes, Institutul Cultural Maghiar din București), Biserica Neagră – Brașov, Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia – Focșani (în cadrul Festivalului Rinascimento Musici) cât și în străinătate (Casa Boggian, Chiesa San Tommaso – Verona, Joseph Haydn Saal – Palatul Esterhazy – Eisenstadt, Chiesa San Francesco – Ostuni).

În 2017, alături de chitaristul Tudor Niculescu – Mizil, înființează duo La locura, care abordează o varietate stilistică, pornind de la baroc la compoziții moderne. În această formulă, soprana a participat la numeroase evenimente artistice, printre care Estivalul de chitară din 2017, organizat de Kitarodia România.

În prezent, Angela Șindeli este cadru didactic asociat (disciplina canto) la Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală a Universității Naționale de Muzică din București. În calitate de profesor invitat, Angela Șindeli participă la cursuri de măiestrie naționale și internaționale și jurizează competiții de specialitate: Rust Guitar Festival, Austria – martie 2018, Academia de Vară de la Miercurea-Ciuc – iulie 2018, “Joseph Haydn” Konservatorium Eisenstadt (2014 – 2018), JAM MUSIC LAB, Vienna – mai 2019.

Născută ȋn București, Andra Demidov 2005 a absolvit, în 2009 şi 2011, studiile de licenţă şi, respectiv, cursurile de masterat ale Universităţii Naționale de Muzică Bucureşti, specializarea pian, la clasa prof. univ. dr. Vlad Dimulescu. În 2014 a obținut titlul de doctor în muzică – teză elaborată sub îndrumarea prof. univ. dr. Şerban Dimitrie Soreanu. Între 2011-2015 a colaborat cu Departamentul de Canto și Artele Spectacolului Muzical din cadrul Universității Naționale de Muzică București, în calitate de pianist acompaniator. În prezent este cadru didactic asociat în cadrul Departamentului de dirijat şi instrumente complementare al UNMB, secțiile pian complementar si dirijat orchestra.

A participat la cursuri de măiestrie susţinute de renumiți profesori precum : Shoshana Rudiakov; Jan Cap; Gabriel Amiraş; Gregory Kurzinski; Georgy Petrov; Kevin Kenner; Ronan Oۥ Hora; Justus Franz; Ellen Corver. În 2010 a obţinut o bursă în cadrul academiei de vară – The International Holland Music Session – unde a studiat cu prof. Mikhail Voskressenski (Conservatorul din Moscova). În 2013 a participat la Programul Intensiv Erasmus ”LiedForum” 2013, organizat de Universität der Künste Berlin și desfășurat la Vilnius/Lituania, ca reprezentantă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, într-o serie de concerte şi masterclass-uri. În 2017 a urmat cursurile de vara ICon Arts Transilvania – unde a studiat cu pianiștii Horia Mihail şi Masanori Sugano – şi cursurile de clavecin din cadrul Academiei de Vara a Festivalului de Muzică Veche, Miercurea Ciuc, beneficiind de îndrumarea prof. Maria Fülop – Elveția. În 2018 a fost invitată în calitate de pianist acompaniator la secțiunea dirijat orchestră a Festivalului şi Concursului național Ionel Perlea – Slobozia, iar în 2019, 2020 – pianist oficial al aceluiași festival. Tot în 2018 a urmat cursurile de măiestrie ale academiei de vara Forum Musikae Madrid, secția pian solo, unde a studiat cu prof. Pablo Galdo. Din 2018 – colaborator Corul Madrigal Marin Constantin. În septembrie 2019, a participat la proiectul internațional SUCCES, intr-o sesiune de masterclass-uri cu prof. Larisa Gergieva, Eleonora Pacetti, Boiko Zvetanov.

A susţinut numeroase recitaluri de pian solo şi de muzică de cameră în țară și străinătate: Palatul Șuţu (Muzeul Municipiului Bucureşti); Muzeul « B.P.Haşdeu » – Câmpina; Casa Memoriala George Enescu Sinaia; Teatrul ACT – Bucureş; Ateneul Român; Muzeul George Enescu; Piața Festivalului George Enescu; în cadrul Festivalului Chei al Universității Naționale de Muzică București; Studioul „Mihail Jora” al Sălii Radio; Castelul Peleș; Centrul Cultural Marghiloman; Palatul Mogoșoaia; Institutul Cultural Italian București; Institutul Cervantes București; Institutul Cultural Maghiar din București și din Paris; în cadrul Festivalului T.I.H.M.S. – Olanda și al Programului Intensiv Erasmus „LiedForum” – Vilnius (Lituania), Austria, Germania, Italia, Spania.

Ca solistă, a concertat în cadrul UNMB, Ateneul Român şi diverse filarmonici din ţară. Repertoriul pianistic cuprinde o largă paletă stilistică, pornind de la Bach până la muzica modernă și contemporană.

Similar Posts