27.04 Program de Spoken word poetry: ConVERSații

Program de Spoken word poetry: ConVERSații

Miercuri, 27 aprilie 2022, ora 18:30, Education Studio, str. Regele Ferdinand, nr. 30, ap. 3

Cost: 640 lei

De ce sa mergi?

Imaginează-ți că ideile, experiențele și gândurile tale trăiesc pe o insulă în mijlocul unui vast ocean unde fiecare încearcă să ajungă și să se arate lumii mari.
ConVERSații este o corabie care pleacă în aventură de pe insula asta, peste oceanul poeziei, spre lumea mare.

Vino la bord, ia un loc. Găsește-ți cuvintele cu noi. Spune ceea ce este.
https://forms.gle/2bWLTLEzvrNaXRgD9

Ce este proiectul ConVERSații?
ConVERSații este un proiect Education Studio care își propune crearea unei comunități pasionate de poezie și să familiarizeze poezia ca unealtă creativă de explorare și exprimare autentică.
Acest program face parte din proiectul ConVERSații.

Ce este Spoken word poetry?
O formă de poezie-performance în care experiențele și imaginația ta se transformă în povești cu ritm și muzicalitate, spuse în fața celorlalți.

Ce vei învăța / explora?
capacitatea de exprimare autentică
dezvoltarea capacității de vorbit în public
tehnici de scriere creativă, storytelling, rimă și ritm
folosirea potențialului vocii și al corpului în performance
moduri de conectare cu poveștile semnificative ale vieții noastre
abilități de exprimare artistică
acces la o comunitate de oameni pasionați de poezie
cunoașterea și interacțiunea creativă prin poezie cu propriile emoții și stări
conexiune, bunăstare emoțională și mentală
Structura programului
Programul va dura 8 săptămâni, din 27 aprilie până în 15 iunie.
Vor fi:
6 ateliere săptămânale de 2 ore și jumătate, miercuri de la ora 18:30 (27 aprilie, 4 mai, 11 mai, 18 mai, 01 iunie și 15 iunie).
Un weekend întreg de teambuilding, din 27 mai (vineri seara) până 29 mai (duminică).
Un spectacol final de spoken word poetry pe 10 iunie (vineri seara).
Facilitatori
Bogdan Marica
Este absolvent al multor programe marca Education Studio, printre care programele Odiseea (2018) și ConVERSații (2019) unde a descoperit pasiunea pentru poezie și utilitatea ei ca unealtă de autoexplorare și exprimare autentică pe plan personal.
Și-a cultivat abilitățile de trainer în cadrul programului internațional ”Youth Catalyst 2.0” și a susținut o serie diversă de workshop-uri de explorare și exprimare autentică prin poezie.
A creat pagina ”Mecanică fină” unde publică poezii din 2020:
https://www.facebook.com/Mecanic%C4%83-fin%C4%83-101090368288483
Angela Szavui
A făcut cunoștință cu Education Studio absolvind programul Actitudine (program de teatru de improvizație) în 2019, experiență care a inspirat-o să caute în continuare moduri de exprimare autentică și creativă. Această căutare i-a deschis calea și curiozitatea spre poezie, venind cu dorința să o împărtășească într-o comunitate.
De curând a obținut calificarea de Lucrător de tineret în urma unui curs și a participat la un program Erasmus+ care au ajutat-o să-și dezvolte abilitățile de facilitare a diverselor activități creative de învățare non-formală.
Maria Scînteianu
Și-a început drumul în Education Studio ca participant în cadrul a două programe fructuoase, Odiseea (2018) și ConVERSații (2019), după care a devenit co-facilitator al următoarei ediții ConVERSații (2019-2020). A absolvit cinematografie (scriere de scenarii) și arte digitale interactive în cadrul Facultății de Teatru și Film UBB, iar acum caută moduri prin care să-și exploreze creativitatea sub diferite forme de artă, de la scris, desen și dans, până la intersecția dintre artă și tehnologie. A participat în multiple programe Erasmus+ care au contribuit semnificativ la experiența sa în lucrul cu oamenii și în facilitarea proceselor creative.
Contribuția ta
Prețul întregului program este de (cazarea pe durata teambuilding-ului este inclusă în preț):
640 lei
600 lei dacă vii cu un prieten (amândoi trebuie să vă înscrieți în formular și să menționați numele prietenului în rubrica de pe pagina 2 a formularului)
560 lei pentru cei până în 24 ani
După finalizarea procesului de înscriere, va fi necesară achitarea unui avans de 100 lei, iar restul banilor îi vei achita în două tranșe (după caz: 230, 250 sau 270) la începutul programului și la a cincea întâlnire.
Dacă dorești să participi, dar nu îți permiteți prețul programului scrie-ne un e-mail cu situația ta și vom încerca să găsim o soluție.
Înscriere
Experiență sau pile în lumea poeziei nu sunt necesare. Un zâmbet larg și formularul de mai jos completat (până în 24 aprilie) e tot ce ai nevoie. Te contactăm noi cu câteva zile înainte de începerea programului pentru a finaliza înscrierea.
Locurile sunt limitate. Pe corabia asta avem loc doar de 12 aventurieri.
https://forms.gle/2bWLTLEzvrNaXRgD9

Similar Posts